• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-28 13:32:48
  • Sursa:
17 pisici au fost salvate de pompieri dintr-o casa in flacari, din Giurgiu. Proprietarul locuintei a suferit arsuri la cap si maini Imagine

Un bărbat de 58 de ani a suferit arsuri la nivelul capului şi al mâinilor, după ce a încercat să stingă incendiul care a izbucnit în locuinţa sa din Găujani, sâmbătă dimineaţa.

Biroul de presă al ISU Giurgiu a anunţat că cel mai probabil, focul a izbucnit din cauza coşului de fum deteriorat.

Chemaţi în ajutor, pompierii s-au deplasat la faţa locului cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, iar paramedicii i-au acordat primul ajutor proprietarului şi l-au transportat la spital.

Pompierii au constatat că incendiul se manifesta violent la nivelul acoperişului, în bucătărie şi într-o încăpere în care era amenajat un atelier. Fumul degajat a pătruns şi în locuinţă, de unde pompierii au salvat 17 pisici.

Au ars grinzile din lemn şi astereala acoperişului, pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp, mobilier şi materiale textile şi s-au deteriorat unelte electrice, un aragaz şi pereţii construcţiei, pe o suprafaţă de circa 80 mp.

Oamenii de știință s-au întrebat de mult timp ce se găsește în centrul planetei noastre, iar ultimele cercetări confirmă teoria conform căreia Pământul are o minge de fier bine definită în interiorul miezului său metalic, scrie CNN.

Economie 2023-02-25 13:02:14

Printre aliaţii Moscovei, Coreea de Nord reprezintă „cea mai mare problemă” pentru Kiev din cauza livrărilor masive de obuze de artilerie către Rusia care le foloseşte pe frontul din Ucraina, a afirmat sâmbătă şeful serviciului de informaţii militare ucrainene (GUR), Kirilo Budanov, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2024-09-14 23:30:15

Bucureștiul este o destinație tot mai vizitată de turiștii străini. Ba chiar a fost recomandată de publicația britanică Sunday Times ca destinație de weekend. De la piețele agro-alimentare și la casele vechi din centrul orașului, Bucureștiul nu încetează să îi surprindă turiștii de peste hotare, care de multe ori vin cu putine așteptări la noi.

Economie 2022-11-14 20:45:28

Autoritățile de la Varșovia au dat detalii suplimentare despre interceptarea, deasupra Mării Negre, a unei aeronave de patrulare poloneze de către un avion de vânătoare rusesc, menționând că pilotul rus a trecut prin fața aparatului L410 Turbolet la o distanță de numai 5 metri.

Economie 2023-05-07 11:52:35

Procurorii militari descriu în rechizitoriul trimis în instanţă succesiunea evenimentelor de la protestul din 10 august 2018 din Piaţa Victoriei, arătând că nu se justifica intervenţia în forţă a jandarmilor dispusă la ora 23,11 asupra întregii mase de protestatari, deoarece majoritatea oamenilor manifestau paşnic, printre ei aflându-se femei, copii şi persoane în vârstă, scrie Agerpres.

Economie 2023-08-10 15:24:25

Recent, un amplu eveniment organizat la București de către Atlantic Council Global Energy Center, Departamentul de Energie al SUA și Ministerul Energiei a pus în discuție consolidarea securității infrastructurii energetice din regiunea Mării Negre, provocând liderii regionali să analizeze peisajul geopolitic în schimbare din regiune, cooperarea SUA-Europa și să gândească și să pună în practică strategii pentru a atinge obiectivele climatice comune și pentru a reconstrui sectorul energetic al Ucrainei. Pentru stabilitatea și prosperitatea regiunii sunt cruciale eforturile de îmbunătățire a capacităților de apărare, exploatarea resurselor energetice și promovarea cooperării regionale.

Economie 2024-07-31 13:54:41

Prințul William a fost prezent sâmbătă seara pe Dusseldorf Arena, unde a trăit din plin emoțiile partidei Anglia-Elveția, la EURO 2024.

Economie 2024-07-07 14:04:47

Germania nu a cheltuit încă niciun cent din fondul special de 100 de miliarde de euro pe care cancelarul Olaf Scholz l-a anunţat anul trecut, în februarie, pentru modernizarea armatei, a declarat Eva Högl, raportorul comisiei parlamentare de apărare din această ţară, scrie BBC.

Economie 2023-03-15 12:58:21