• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-28 13:50:31
  • Sursa:
Ministrul Energiei: Romania va avea cei mai ieftini carburanti din UE, dupa Ungaria Imagine

Textul Ordonanţei de Urgenţă privind reducerea cu 50 de bani a preţului carburanţilor a fost elaborat şi în urma acestei scăderi România va avea cel mai mic preţ din Europa, după Ungaria, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

El a participat la ceremonia organizată la Vadu, judeţul Constanţa, cu ocazia începerii exploatării gazelor naturale în proiectul Midia, operat de compania Black Sea Oil & Gas.

Oficialul a subliniat că 25 de bani din această reducere vor fi susţinuţi de la bugetul de stat şi 25 de către operator şi şi-a exprimat convingerea că aceştia vor aplica Ordonanţa.

„Ieri s-a lucrat la Ministerul de Finanţe, toate ministerele, am lucrat împreună, s-a elaborat textul Ordonanţei de Urgenţă. Este vorba de acei 50 de bani pe litru (...). În urma acestui acestei scăderi, practic, România va avea un preţ, dacă nu mă înşel, la motorină, de un 1,7 euro şi un pic şi la benzină, 1,61 şi un pic. Va fi practic, după Ungaria, care are deja un preţ plafonat, cred că cel mai mic preţ din Europa. (...) 25 de bani din aceşti 50 de bani vor fi susţinuţi de la bugetul de stat, prin Ministerul de Finanţe, iar 25 de bani vor fi susţinuţi ca o cheltuială deductibilă de către operatori. Şi sunt convins, că să nu mă întrebaţi, sunt convins că marii operatori, marii deţinători de reţele de staţii de distribuţie, care sunt şi producători, au şi reţele de staţii de distribuţie, vor aplica această ordonanţă”, a explicat Virgil Popescu.

El a precizat că cei 25 de bani, fiind reducere comercială, sunt deductibili, aşa cum prevede Codul fiscal, „deci au un avantaj fiscal suplimentar pe lângă recuperarea celor 25 de bani din partea bugetului de stat”.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunţat săptămâna trecută că preţul carburantului la pompă va fi compensat cu 50 de bani.

„Pentru ca cetăţenii români şi firmele să plătească mai puţin pentru carburant, am identificat împreună cu specialiştii o soluţie de compensare în sumă fixă de 50 de bani care se aplică direct la pompă”, a declarat Ciucă, joi.

Mecanismul va fi aplicat pe o perioadă de trei luni.

În jur de 15 oameni au fost răniți ca urmare a unei explozii în orașul Taganrog, din Rusia, pe țărmul Mării Azov și aproape de granița cu Ucraina. Ministerul apărării de la Moscova susține că explozia s-a produs după „doborârea unei rachete ucrainene S-200 deasupra orașului”.

Economie 2023-07-28 18:55:51

Temperaturile se vor menţine ridicate și pe parcursul următoarelor două săptămâni, dar ar putea apărea ploi de scurtă durată şi pe arii restrânse aproape zilnic, în majoritatea regiunilor, conform prognozei pentru intervalul 25 iulie - 7 august, emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Economie 2022-07-25 13:35:09

În Hawaii situația se înrăutățește pe zi ce trece din cauza incendiilor de vegetație care ard necontrolat. Oamenii, care încearcă să se salveze, povestesc că este „Iadul pe pământ”, transmite Sky News.

Economie 2023-08-11 23:38:54

Papa Francisc a canonizat, duminică, prima femeie sfântă din Argentina natală, un eveniment care l-a adus la Vatican pe fostul său critic înverşunat, preşedintele argentinian Javier Milei, relatează Reuters.

Economie 2024-02-11 19:15:16

Generalul-locotenent rus Viktor Voronov, adjunct al Districtului Militar de Sud, a fost condamnat la cinci ani de închisoare, după ce a cheltuit bani din bugetul armatei pentru a-și renova vila, scrie publicația Kommersant. Voronov, unul dintre militarii de top ai Kremlinului, a luat acasă până și mobilierul din biroul său.

Economie 2023-09-04 17:35:12

Decizia Administrației Trump de a interzice Universității Harvard să mai aibă studenți străini a venit ca un „șoc” pentru miile de studenți internaționali, dintre care și 34 de români, înrolați la prestigioasa universitate americană. Decizia a fost blocată temporar de un judecător american, însă incertitudinea persistă până când conflictul dintre universitate și Administrația Trump va ajunge la o concluzie. Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a explicat pentru Digi24.ro ce ar putea face studenții români în cazul în care decizia Administrației Trump va rămâne definitivă. 

Economie 2025-05-24 10:38:10

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat, luni, că Dorin Lazăr Maior, fost deputat şi fost lider al unor asociaţii de revoluţionari, va ajunge în scurt timp în România pentru a executa o condamnare primită într-un dosar în care a fost acuzat de cumpărare de influenţă, potrivit Agerpres.

Economie 2023-10-16 15:30:24

Ionuț Stroe a fost ales președintele organizației PNL Sector 4, cu votul a 734 de delegați, potrivit unui comunicat de presă al organizației.

Economie 2024-04-09 10:58:02