• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-09-03 18:05:23
  • Sursa:
Ministrul britanic al Apararii, vizita-fulger in Ucraina, in contextul in care Kievul pregateste „decizii importante” Imagine

Secretarul britanic al Apărării, John Healey, a sosit miercuri la Kiev, a anunțat ministrul ucrainean al Apărării, Denis Șmîhal, conform Kyiv Independent. Vizita lui Healey vine după o serie de atacuri cu drone și rachete rusești în noaptea de 3 septembrie, care au vizat orașe din vestul și centrul Ucrainei.

„Pregătim decizii bilaterale importante care vor consolida capacitățile de apărare ale țărilor noastre”, a scris Șmîhal.

Potrivit șefului apărării ucrainene, vizita lui Healey se concentrează pe coordonarea priorităților pentru viitoarea reuniune a Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei (UDCG) în formatul Ramstein, programată pentru 9 septembrie la Londra, și pe promovarea proiectelor comune de apărare.

Summitul de la Ramstein va reuni aliații Ucrainei pentru a discuta despre sprijinul militar suplimentar, deși agenda nu a fost încă dezvăluită. Formatul, prezidat anterior de SUA, este acum condus în comun de Marea Britanie și Germania după inaugurarea președintelui american Donald Trump.

Londra a fost printre cei mai fideli susținători ai Kievului de la începutul invaziei pe scară largă din 2022, furnizând arme, instruire și informații.Se așteaptă ca Marea Britanie să joace un rol cheie în elaborarea de noi garanții de securitate pentru Ucraina, în timp ce liderii occidentali evaluează cadrele pentru un potențial armistițiu și angajamente de apărare pe termen lung, arată Kyiv Independent.

Guvernul britanic a anunţat miercuri că a impus sancţiuni împotriva a opt indivizi şi trei organizaţii cu legături cu statul rus, acuzaţi că au participat la „deportarea” şi „îndoctrinarea” de copii ucraineni, informează Politico.

Aceste sancţiuni vizează în principal fundaţia lui Ahmat Kadîrov, „care administrează programe de reeducare pentru copii şi adolescenţi ucraineni, supunându-i la o formare de tip militar”, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe britanic într-un comunicat. Preşedinta aceste fundaţii, Aimani Kadîrova, mama conducătorului cecen Ramzan Kadîrov - el însuşi deja vizat de sancţiuni -, este de asemenea pe această listă.

Printre persoanele vizate se numără şi Anastasia Akuratova, directoare adjunctă a unui serviciu afiliat Ministerului rus al Educaţiei, „pentru rolul său în îndoctrinarea şi rusificarea organizate de stat a copiilor ucraineni”.

„În timp ce Rusia bombardează civili ucraineni, preşedintele rus Vladimir Putin deportează, de asemenea, copii ucraineni şi încearcă să le şteargă moştenirea culturală prin minciuni şi dezinformare”, a denunţat pe reţeaua socială X ministrul britanic al Afacerilor Externe, David Lammy.

Ministerul precizează că „peste 19.500 de copii ucraineni au fost transferaţi cu forţa sau deportaţi de autorităţile ruse spre Rusia şi teritoriile Ucrainei temporar ocupate”.

„Printre aceştia, circa 600 de copii ucraineni au fost transferaţi spre tabere de reeducare”, unde ei sunt „supuşi unor tentative de îndoctrinare ce vizează erodarea identităţii lor ucrainene şi inculcarea de sentimente proruse”, adaugă Foreign Office.

Vladimir Putin este vizat de un mandat de arestare al Curţii Penale Internaţionale din cauza acestui transfer ilegal de copii ucraineni spre Rusia.

Regatul Unit a adoptat deja mai multe serii de sancţiuni, ce constau într-o interdicţie de a călători şi îngheţarea activelor, ca răspuns la aceste „deportări” de copii.