• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-08-29 21:07:30
  • Sursa:
Ministrul Apararii, Ionut Mosteanu: „Romania trebuie sa aiba un nivel de inzestrare care sa descurajeze orice agresor” Imagine

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a arătat că în cadrul reuniunii din Danemarca a miniştrilor apărării din statele UE a susţinut direcţiile esenţiale pentru securitatea României şi a Europei.

„Am susţinut flexibilizarea legislaţiei pentru a urgenta investiţiile în capacităţile industriei de apărare. Europa şi România trebuie să îşi dezvolte industria de apărare pentru a face faţă unei viitoare ameninţări. Trebuie să avem un nivel de înzestrare care să descurajeze orice agresor. Obiectivul este clar: să construim noi fabrici şi parteneriate în România”, a declarat Moşteanu, potrivit unei postări pe Facebook.

Ministrul Apărării a susţinut simplificarea mecanismelor de evaluare pentru ca finanţarea prin SAFE să devină un model de succes şi m cerut alocarea unor fonduri substanţiale pentru mobilitatea militară - drumuri, autostrăzi, poduri, căi ferate şi capacităţi intermodale cu utilizare duală.

„Am discutat desigur şi despre Ucraina şi despre efortul comun pe care îl facem pentru a o sprijini, pentru că Ucraina este acum prioritatea apărării europene. Doar împreună putem asigura securitatea continentului”, a mai spus Moşteanu.