• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-11 20:14:49
  • Sursa:
Ministrul Apararii, despre recompensarea Romaniei pentru sistemul Patriot donat Ucrainei: „Nu exista acum un orizont de timp” Imagine

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a participat la primele discuţii privind compensarea României pentru sistemul Patriot donat Ucrainei şi a declarat joi, la Washington, că nu există în prezent un orizont de timp pentru primirea de către ţara noastră a unui sistem similar sau a unuia alternativ, transmite Agerpres.

„Au fost discuţii şi alaltăieri (marţi - n.r.) şi ieri (miercuri - n.r.) dimineaţă. Alaltăieri am participat şi eu şi am condus prima discuţie care urma să creeze şi calendarul negocierilor şi principalele elemente de referinţă. În ceea ce priveşte orizontul de timp nu pot să vă dau elemente concrete acum, pentru că nu s-a ajuns la acest moment la această etapă a discuţiei”, a declarat Tîlvăr într-un briefing pentru jurnaliştii români.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de la sediul NATO, că „dorinţa noastră este să primim un alt sistem Patriot la schimb, sigur, nu mâine, dar într-un viitor relativ apropiat, dar pentru a compensa absenţa sistemului pe care îl dăm acum, cred că vom reuşi să obţinem şi sisteme care vor fi livrate mai repede şi vor asigura o mai bună supraveghere a spaţiului aerian naţional”.

Întrebat dacă este posibil ca România să primească mai devreme un alt sistem defensiv antiaerian, Tîlvăr a părut să confirme, folosind expresia „acoperirea nevoilor pe care Armata României le are, în situaţia în care am cedat acest sistem”.

Întrebat dacă se ştie în prezent când va trimite România sistemul Patriot Ucrainei, ministrul Apărării a răspuns: „Nu am această dată, pentru că această dată în momentul de faţă nu există”.

Bătălia pentru București trece la un nou nivel - cel al provocărilor și ironiilor între candidați. Primul înscris la linia de start a fost Cristian Popescu Piedone, care nu a venit cu mâna goală, ci a adus tricouri și pungi cu mesaje ironice. Vizat a fost Nicușor Dan, care a ales să contraatace în mediul online, unde i s-au alăturat și alți internauți. Iar dacă primarul Sectorului 5 își îmbracă susținătorii în tricouri inscripționate cu mesajul „Și eu sunt interlop”, actualul primar al  Capitalei îi răspunde: „Știm toți!”. Aflat duminică dimineață într-o piață din București, Cristian Popescu Piedone a împărțit pungi cu mesaje anti-Nicușor Dan.

Economie 2024-04-21 17:59:10

Gazetarul Cristian Tudor Popescu crede că există o soluție pentru ca Ucraina, Moldova, Georgia și celelalte țări candidate să fie primite în Uniunea Europeană mai rapid și cu mai puțină strictețe față de criteriile obișnuite, însă pentru aceasta ar fi nevoie de o reformă esențială a modului de funcționare a blocului comunitar: să fie eliminată condiția consensului și, în plus, orice țară să poată fi sancționată cu suspendarea dreptului de vot și a fondurilor europene în cazul în care nu respectă niște standarde.

Economie 2022-05-21 15:29:54

Condiţiile meteo au perturbat grav traficul aerian pe parcursul zilei astăzi. Șapte zboruri programate pentru aterizare pe Aeroportul din Iaşi au fost deviate către Suceava şi Otopeni, iar două curse de la Iaşi către Barcelona şi Roma au fost anulate, transmite News.ro.

Economie 2024-12-19 19:14:36

În România s-a creat iluzia că dobânzile vor veni în jos, dar acestea nu au cum să scadă dacă inflaţia nu coboară, şi vor rămâne la nivelurile actuale cel puţin până când inflaţia se va apropia de 8%, a explicat luni guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, în cadrul conferinţei de presă de prezentare a Raportului trimestrial aspra inflaţiei.

Economie 2022-11-14 16:06:04

"Experții vamali" invitați de Bulgaria vor superviza operațiunile de trecere a frontierei. Specialiștii olandezii și austrieci vor face recomandări tehnice și vor ajuta la temperarea îngrijorărilor care împiedică Sofia să intre în Schengen, a declarat Nikolai Denkov jurnaliștilor de la POLITICO.

Economie 2023-06-30 10:16:32

Siria este deschisă să lase Rusia să-și păstreze bazele militare de-a lungul coastei mediteraneene, atât timp cât orice acord cu Kremlinul servește intereselor țării, a declarat ministrul sirian al Apărării, Murhaf Abu Qasra, într-un interviu de săptămâna aceasta, subliniind abordarea pragmatică adoptată de guvernul său în timp ce stabilește noi alianțe și reevaluează regimurile anterioare, potrivit Washington Post.

Economie 2025-02-07 10:33:49

Un bloc de apartamente cu trei etaje s-a prăbuşit parţial la Haga, sâmbătă, în urma unui incendiu şi a unei explozii, au indicat pompierii care la această oră caută oameni sub dărâmături, relatează France Presse, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-12-07 11:34:39

O femeie de 63 de ani din România a fost arestată, după ce a încercat să jefuiască un oficiu poștal din Italia. Românca s-a dus la unul dintre ghișee și a amenințat-o pe angajata poștei cu un cuțit: "Dați-mi banii sau vă dau foc!”. Câteva minute mai târziu, femeia a fost imobilizată de polițiștii chemați în ajutor. Românca spune că a recurs la acest gest din disperare, întrucât nu mai avea bani de chirie, scrie Torino Cronaca.

Economie 2023-07-20 16:10:02