Pentru a înțelege de ce conflictul din Sudan contează pentru multe alte națiuni, este nevoie doar să privim către o hartă, notează BBC. Alarmele răsună pe scena internațională după izbucnirea luptelor sângeroase din ultima săptămână în Sudan. Este un stat imens – al treilea cel mai mare din Africa - și se întinde de-a lungul unei regiuni instabile și vitale din punct de vedere geopolitic.
Orice se întâmplă militar și politic în capitala Khartoum influențează unele dintre cele mai fragile zone de pe continentul african.
Țara este traversată de fluviul Nil, soarta națiunii fiind de o importanță aproape existențială în regiune. La vale, apele Nilului hrănesc Egiptul secetos iar în amonte este o sursă de energie pentru planurile hidroelectrice ambițioase ale Etiopiei, care la rândul lor afectează cursul apei.
Sudanul este învecinat cu 7 țări, fiecare cu provocări de securitate care sunt întrepătrunse cu politica din Khartoum.
Problemele din regiunea vestică Darfur a Sudanului se revarsă aproape inevitabil către Ciadul vecin și viceversa. Armele și luptătorii din Ciadul predispus loviturilor de stat și din Republica Centrafricană sfâșiată de războaie deseori sunt trimise peste granițele fragile ale regiunii. Mare parte dintre aceste lucruri se dovedesc a fi adevărate și în cazul Libiei, aflată la nord-vest.
Sudanul are graniță cu regiunea Tigray din nordul Etiopiei care doar recent a ieșit dintr-un conflict istovitor ce a implicat un alt vecin imprevizibil – autocrația izolată și extrem de militarizată a Eritreei. Există tensiuni și în alte părți ale Etiopiei și de-a lungul graniței comune cu Sudanul, care pe anumite secțiuni este contestată.
La sud, Sudanul se confruntă cu o națiune relativ nouă, Sudanul de Sud, care s-a rupt în mod formal de vecinul de la nord în 2011, după unul dintre cele mai lungi și sângeroase războaie civile din Africa. Și această graniță rămâne, de asemenea, instabilă.
Sudanul de Sud a intrat rapid și necontrolat într-un fel de război civil la scară largă despre care unii se tem că acum ar putea fi și soarta Sudanului. La declararea independenței, Sudanul de Sud a preluat și marea parte a câmpurilor de petrol prețioase din regiune, lăsând Sudanul mult mai sărac și a contribuit, indirect, la actuala criză din Khartoum, în contextul în care grupuri militare rivale se luptă pentru controlul resurselor economice diminuate, precum aurul și agricultura.
Ca parte a acestei lupte, generalii sudanezi – armata a fost întotdeauna un mare și presupus corupt jucător în economia locală - au plecat în căutarea unor parteneri străini. Pentru agricultură, aceasta a însemnat invitarea statelor din Golf să investească în potențialul imens și relativ nefolosit al solului bogat care se învecinează cu Nilul.
Când vine vorba de aur, înțelegeri foarte tenebroase par să fi fost făcute cu grupul Wagner din Rusia, care este acuzat de contrabandă cu această resursă a Sudanului. Trezoreria SUA a acuzat șeful Wagner, Evgheni Prigojin, că „exploatează resursele naturale ale Sudanului pentru câștiguri personale și răspândește influență răuvoitoare” online prin „fermele de troli”.
Interesele Rusiei în această țară și în regiune merg mult mai departe. Linia de coastă din estul Sudanului are deschidere către Marea Roșie. Kremlinul a căutat ani de zile o modalitate de a stabili o bază militară în Port Sudan, pentru a căpăta accesul pentru navele sale de război către - și influența asupra – una dintre cele mai aglomerate și contestate rute maritime din lume. Moscova a fost aproape de a finaliza un acord privind baza cu guvernul militar al Sudanului, care a preluat puterea printr-o lovitură de stat în 2021.
În mod deloc surprinzător, mai multe guverne caută acum să influențeze evenimentele de pe teren în Sudan.
Pentru moment, atenția pare să fie pe încheierea luptei dintre armată și grupul paramilitar RSF înainte de a se extinde și de a deveni o amenințare mai mare - de la o luptă relativ directă pentru putere către un război civil mai complex.
Dincolo de aceste lucruri, unele guverne străine se tem să ajute în a ghida Sudanul către democrația despre care mulți au sperat că va urma răsturnării de la putere din 2019 a lui Omar al-Bashir, conducător brutal al țării.
Însă alte state ar prefera să susțină un alt lider și să descurajeze voința poporului sudanez, care a așteptat zeci de ani ca unul dintre giganții africani să-și îndeplinească potențialul.