• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-05 20:21:44
  • Sursa:
Ministerul Educatiei publica din nou lista cu ierarhia pentru admiterea 2023 la liceu. Prima a fost gresita Imagine

Ministerul Educației a publicat miercuri, pentru a doua oară, ierarhia mediilor de admitere la liceu în 2023, la nivel județean și pentru București, a absolvenților clasei a VIII-a, după ce marți a publicat o listă greșită. Ministerul a întâmpinat și astăzi probleme, iar ierarhia la liceu a fost publicată pe site-ul oficial al instituției, edu.ro, cu întârziere. 

Lista poate fi consultată prin accesarea linkului: http://admitere.edu.ro/.

Ministerul Educației precizează că ierarhizarea candidaților se face în ordinea descrescătoare a mediei de admitere (egală cu media notelor obținute la evaluarea națională) și, pentru medii egale, prin aplicarea, în ordine, a criteriilor de departajare, respectiv:

În privința criteriului al treilea de departajare, precizăm că acesta se aplică doar candidaților care au optat pentru includerea, în calculul mediei de admitere, a notei obținute la limba și literatura maternă și care pot opta și pentru înscrierea în unități de învățământ cu predare în limba maternă, arată un comunicat al instituției.

În ce privește problemele de marți, când ierarhizarea a fost scoasă de pe site, Ministerul Educației explică: „Reiterăm faptul că eroarea de algoritm de la publicarea din 4 iulie a ierarhiei candidaților nu a afectat integritatea bazei de date și că situația creată nu afectează procesul de completare a opțiunilor și repartizarea computerizată a candidaților, în cadrul admiterii la liceu”.

Ministerul Educației a întâmpinat probleme și astăzi, iar ierarhizarea a fost publicată pe site-ul instituției cu întârziere. „Menționăm că întârzierea față de momentul anunțat astăzi, 5 iulie, pentru publicarea ierarhiei, se datorează verificărilor suplimentare efectuate înainte de publicare”.

Ministerul Educației transmite scuze pentru neplăcerile cauzate părinților și elevilor. „Ne cerem scuze pentru situația creată și vă asigurăm că Ministerul Educației face toate demersurile pentru desfășurarea în bune condiții a activităților care vizează sistemul educațional și pentru remedierea erorilor, atunci când ele se produc”, susține Ministerul.

Guvernul a adoptat în ședința de marţi mai multe hotărâri care stabilesc cadrul legislativ pentru exploatarea de zăcăminte şi minereuri din mai multe zone ale ţării.

Economie 2025-01-28 14:35:32

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a recomandat sâmbătă să nu fie exagerate aşteptările cu privire la rezultate concrete în chestiunile divergente de politică internaţională în urma întâlnirilor avute de diverşi lideri la Roma în marja funeraliilor Papei Francisc, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Economie 2025-04-26 19:01:39

Clotilde Armand susține că Primăria Sectorului 1 are toleranţă zero faţă de toate imobilele construite ilegal, afirmând că în cartierul Floreasca sunt mai multe restaurante şi terase care nu au fost vreodată controlate de fosta administraţie locală. Primarul a dispus ca poliţiştii locali de la Disciplina în Construţii şi Afişaj Stradal să demareze o acţiune complexă de lămurire a situaţiilor juridice a unor terenuri şi construcţii în mai multe zone ale Sectorului 1 iar în paralel a fost accelerat programul de cadastrare a domeniului public.

Economie 2024-01-04 10:56:51

Circul aleșilor populiști continuă în noul Legislativ. Deputatul AUR Gigi Becali spune cum a făcut trei ani de facultate fără să dea pe la școală. Sub privirile reci ale lui Kogălniceanu, Maniu și restul care au motivat cândva o națiune, parte dintre noii parlamentari ai României jignesc și urlă la oricine nu gândește ca ei. Dincolo de circ, domină aroganța unor pseudo-lideri politici față de presă și propriul electorat. În ansamblu, acesta este peisajul Parlamentului actual: oameni mulți, respect puțin, nasturi auriți, pantofi de lac, mătănii pentru decor, ițari, foști ciobani și veșminte fine.

Economie 2024-12-22 13:28:12

Poliția din estul Pakistanului a destructurat o rețea ilegală de recoltare de organe umane, după ce au arestat opt persoane care au extirpat rinichi de la sute de pacienți, uneori fără știrea lor. Organele erau vândute apoi unor clienți bogați care aveau nevoie de un transplant, au declarat luni autoritățile, potrivit CNN.

Economie 2023-10-04 08:00:12

Comandantul forțelor terestre ale Ucrainei, cel care a condus contraofensiva prin care în toamna trecută armata Kievului a obținut victorii importante, a declarat că principala rezervă militară nu a fost încă angajată în lupta cu rușii. „Cercetăm punctele slabe în apărarea inamicului”, a spus generalul Oleksandr Syrskyi, într-un interviu exclusiv acordat The Guardian într-o bază militară din estul Ucrainei.

Economie 2023-06-25 08:00:09

Fostul ministru al Sportului, Eduard Novak, acuză Federația de Canotaj că a oferit premii mai mari secretarului general și contabilului-șef de la Federație decât cele primite de campionul olimpic la înot, David Popovici, după Jocurile Olimpice de la Paris.”În timp ce lipa lipa către Botoșani, David Popovici pălește în fața SG-ului și a contabilului șef de la Federația Română de Canotaj. La prima vedere, pare o glumă, însă este o realitate tristă. Când vine vorba de performanță, valorile și criteriile actualilor decidenți din sport sunt de noaptea minții. Pentru medalia de aur de la Jocurile Olimpice de la Paris, David Popovici a primit, din partea COSR, un premiu în valoare de 140.000 euro, în timp ce Erhan Cătălin (secretar general al FRC) și Petrescu Roxana (contabilul șef) au primit un premiu de câte 162.400 de euro fiecare. Adică, mai mare decât premiul obținut de Daniel Popovici. De ce au fost premiați cei doi? Simplu! Pentru “participare activă și contribuție substanțială la obținerea rezultatelor”. Altfel spus, performanța administrativă (nu știu care este!) este mai valoroasă decât performanța sportivă.

Economie 2024-10-16 15:45:06

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a murit după ce a suferit un infarct în timp ce se afla la volan pe o arteră intens circulată din Iaşi, informează News.ro. El a fost găsit blocat în autoturismul cu care se deplasa pe un bulevard intens circulat către zona Nicolina, echipajul medical fiind nevoit să spargă geamurile maşinii.

Economie 2025-02-20 19:00:48