"Aproximativ 600 de militari francezi şi 200 de vehicule militare din cadrul Grupului de Luptă dislocat în România (ROU BG - FRAN FN), cu Franţa ca naţiune-cadru, şi elementul naţional de sprijin francez vor desfăşura, în perioada 23 - 27 ianuarie, exerciţiul cu trageri de luptă "EAGLE MEDA 23", la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre Române, din localitatea Smârdan, judeţul Galaţi", se arată într-un comunicat al MApN.
Potrivit sursei citate, scopul principal al exerciţiului este antrenarea forţelor din cadrul Grupului de Luptă privind capacitatea rapidă de dislocare şi executarea unei misiuni de luptă, într-un scenariu fictiv, în cadrul unei operaţiuni NATO - Apărare colectivă, în conformitate cu articolul 5, desfăşurate pe Flancul de sud-est al Alianţei Nord-Atlantice.
"În cadrul exerciţiului vor fi executate şi trageri de luptă cu principalele mijloace de lovire ale Grupului, tancurile Leclerc", menţionează MApN.
