• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-08 09:36:23
  • Sursa:
Doi barbati din Franta, care au exploatat psihoza plosnitelor, au convins mai multe femei in varsta sa creada ca au casele infestate Imagine

Doi bărbaţi au profitat de psihoza ploşniţelor din Franţa şi le-au făcut să creadă pe mai multe femei în vârstă că locuinţele lor sunt infestate, încât au neapărată nevoie de o dezinsecţie costisitoare. Cei doi escroci, care vizau în special femei de peste 90 de ani, au fost arestaţi joi şi vor fi aduşi vineri în faţa instanţei, a anunţat poliţia din Bas-Rhin, potrivit AFP.

În luna noiembrie, Unitatea de Investigaţii Generale (UEG) a poliţiei a primit nouă plângeri de înșelăciune care au avut ca victime persoane vulnerabile. Ulterior, potrivit unui comunicat de presă al poliţiei, cel puţin 48 de potenţiale victime au fost identificate.

Cei doi escroci arestaţi joi vizau femei cu vârste de peste 90 de ani, contactându-le mai întâi telefonic pentru a le informa că există un caz de infestare cu ploşniţe de pat în apropierea locuinţei lor. Apoi, sub pretextul dezinsecţiei, ei organizau o vizită la domiciliul respectivelor femei, aducându-le un spray sau oferindu-le un unguent ce trebuia aplicat pe piele pentru a ţine la distanţă ploşniţele. În realitate, era doar un unguent pe bază de eucalipt.

Escrocii acceptau doar plăţi cu cardul de credit, cu sume cuprinse între 300 şi 2.100 de euro.

Anchetatorii i-au identificat rapid pe făptaşi şi au stabilit că cei doi aveau o nouă victimă în vizor. Poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate au pus în aplicare un sistem de supraveghere, care a dus la arestarea lor în timp ce plecau de la domiciliul victimei din Strasbourg.

Potrivit poliţiei, cei doi bărbaţi erau cunoscuţi autorităţilor şi pentru alte fraude. Aceştia se prezentaseră pe rând ca acţionând în numele centrului medico-social sau al farmaciei frecventate de victimele lor, asigurându-le că respectivele costuri vor fi acoperite integral de Securitatea Socială.

Autorităţile au lansat totodată un apel pentru a depista şi alte eventuale victime şi pentru a stabili amploarea fraudei.

Miliardarul Rupert Murdoch, de 92 de ani, s-a logodit din nou, pentru a cincea oară și se pregătește de nuntă. Logodnica lui, Elena Zhukova, de 67 de ani, de origine rusă, are conexiuni puternice cu bogăția și puterea, iar Murdoch, intrând în lumea ei, va fi asociat cu câțiva oligarhi ruși, între care și unul care este considerat un confident al liderului rus Vladimir Putin.

Economie 2024-03-08 15:14:34

Administraţia Trump a propus un acord nou, mai extins, privind mineralele din Ucraina, potrivit unui număr de trei persoane care sunt la curent cu negocierile şi unui proiect de propunere obţinut de Reuters.

Economie 2025-03-28 10:37:05

Un şofer din judeţul Bacău, prins de către poliţişti în timp ce conducea beat, a fost depistat din nou, în aceeaşi zi, la volanul autoturismului. La a doua oprire, care a avut loc la trei ore după ce bărbatul fusese tras pe dreapta şi amendat, poliţiştii au constatat că acesta nu doar că şofa în condiţiile în care avea dreptul de a conduce suspendat, dar nivelul alcoolemiei sale crescuse, scrie news.ro.Prima dată şoferul în vârstă de 49 de ani, din Târgu Ocna, a fost oprit în trafic în seara zilei de joi 24 august, în jurul orei 19.00, pe strada Ferdinand I din staţiune.

Economie 2023-08-25 16:39:54

Un bărbat de 44 de ani a murit sub zăpadă, fiind surprins de o avalanşă în Munţii Ţarcu. Acesta se afla într-o expediţie montană pe Vârful Căleanu, alături de doi amici, toţi trei fiind cetăţeni olandezi.

Economie 2024-01-29 16:28:26

Un incendiu de vegetație declanșat într-un parc național din Insula Paștelui, care găzduiește faimoasele statui moai, s-a întins pe o suprafață de peste 100 de hectare și a provocat daune ireparabile sit-ului arheologic.

Economie 2022-10-08 08:00:03

Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a avut o primă reacție, duminică seara, în cazul Anei, femeia de 44 de ani ucisă de o haită de câini, în zona Lacul Morii din București.

Economie 2023-01-22 21:42:39

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că marți seară au fost făcute probele de lumini în Piața Constituției, unde târgul de Crăciun se va deschide oficial joi de la ora 16:00. Luminile vor fi aprinse în oraș joi de la ora 18:00 iar intrarea la târg va fi liberă.

Economie 2023-11-29 09:46:29

Un activist de mediu din Statele Unite se plimbă păşind anevoios pe străzile luxoase din Beverly Hills, cărând aproape 30 de kilograme de deşeuri pe care şi le-a depozitat cu meticulozitate în costumul său transparent din plastic de la începutul unui proiect educaţional pe care îl conduce, relatează miercuri AFP.

Economie 2022-05-25 10:22:19