Membri a patru mişcări extremiste maghiare au primit interdicţie de a intra în România. Pe lista Ministerului de Interne sunt - Partidul Jobbik, Noua Gardă, Mişcarea de Tineret din cele 64 de Comitate şi Oastea Haiducilor.
DIICOT a confirmat că anchetatorii au deschis un dosar penal pe numele mai multor cetăţeni maghiari, care ar fi făcut „declaraţii cu caracter revizionist şi separatist” pe teritoriul ţării noastre.
Cel care a cerut interzicerea intrării în ţară a membrilor partidelor maghiare extremiste a fost preşedintele Traian Băsescu. El i-a convovat joi la o şedinţă pe premierul Victor Ponta, miniştrii Internelor şi Afacerilor Externe şi reprezentanţii Serviciilor de Informaţii.
Liderul formaţiunii, Vona Gabor, nu consideră că există dovezi pentru a fi declarat persoană indezirabilă.
Scandalul s-a declanşat după mitingul de lunea trecută, de la Târgu Mureş, când membrii partidului Jobbik s-au îmbrâncit cu forţele de ordine şi au aruncat cu petarde.
