• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-19 13:46:13
  • Sursa:
China transmite SUA ca nu poate fi ingradita. Wang Yi, catre Kissinger: „Este si mai imposibil sa fie incercuita” Imagine

China nu poate fi îngrădită sau încercuită, a afirmat miercuri diplomatul chinez Wang Yi, într-un dialog cu fostul secretar de stat american Henry Kissinger, aflat în vizită la Beijing. O serie de înalți reprezentanți ai Statelor Unite au vizitat China în ultima vreme, pentru detensionarea relațiilor dintre Washington și Beijing.

„Dezvoltarea Chinei are o dinamică endogenă puternică şi o logică istorică inevitabilă. Este imposibil de încercat o transformare a Chinei, este şi mai imposibil să fie încercuită şi îngrădită”, a susţinut Wang Yi, reprezentantul cu rangul cel mai înalt în diplomaţie al Partidului Comunist Chinez, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Înaltul demnitar i-a mulţumit lui Kissinger pentru „contribuţiile istorice la dezgheţul relaţiilor dintre China şi Statele Unite”.

El a arătat că „politica Chinei faţă de Statele Unite îşi păstrează continuitatea şi urmează liniile directoare fundamentale propuse de preşedintele Xi Jinping, adică respectul reciproc, coexistenţa paşnică şi cooperarea avantajoasă pentru ambele părţi”. Aceste orientări „sunt fundamentale şi pe termen lung; ele sunt modul corect pentru înţelegere între China şi Statele Unite, două naţiuni mari”.

Wang i-a mai spus oaspetelui său că „politica americană faţă de China are nevoie de o înţelepciune diplomatică de tip Kissinger şi de un curaj politic de tip Nixon” - referire la fostul preşedinte al SUA, Richard Nixon, care a stabilit relaţii diplomatice cu China comunistă.

Kissinger s-a întâlnit la Beijing şi cu ministrul chinez al apărării, Li Shangfu. După întrevederea de marţi, agenţia Xinhua, preluată de AFP, a transmis că fostul secretar de stat „a declarat că în lumea de astăzi provocările şi oportunităţile coexistă, iar Statele Unite şi China trebuie să elimine neînţelegerile, să coexiste paşnic şi să evite confruntarea”. Conform aceleiaşi surse, Kissinger „şi-a exprimat speranţa că cele două părţi vor da dovadă de înţelepciune, vor face toate eforturile posibile pentru a crea rezultate pozitive pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi apărarea păcii şi a stabilităţii în lume”.

În iulie 1971, când era consilier naţional pentru securitatea SUA, Kissinger a făcut o vizită secretă la Beijing pentru a pregăti stabilirea de legături diplomatice cu Washingtonul şi pentru a deschide calea vizitei istorice a lui Nixon în China, în 1972, reaminteşte AFP.

Deschiderea Statelor Unite către regimul comunist chinez, izolat până atunci pe plan internaţional, a dat startul unei dezvoltări a economiei Chinei; aceasta este în prezent a doua din lume, după cea americană.

Laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1973, Kissinger a făcut avere după ce a ieşit din politică, în calitate de consilier al investitorilor în China. El a avertizat de multe ori Washingtonul că nu trebuie să adopte o politică mai dură faţă de Beijing.

Vizita fostului secretar de stat în China are loc simultan cu cea a reprezentantul Statelor Unite pentru probleme climatice, John Kerry, şi după cele ale unor alţi înalţi oficiali americani, cum ar fi şefa Trezoreriei, Janet Yellen, şi secretarul de stat, Antony Blinken.

Lumea merge în direcţia automatizării, a declarat, luni, la Digi 24, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, despre înlocuirea casierilor cu tehnologie în magazine.

Economie 2023-03-06 18:51:08

Remorcă în flăcări pe Autostrada Vestului. Un TIR încărcat cu făină a luat foc, după ce unul dintre cauciucurile automarfarului a explodat în mers.

Economie 2022-10-04 14:56:35

Senatoarea republicană de Alaska, Lisa Murkowski, și reprezentanta democrată a aceluiași stat, au câștigat alegerile împotriva candidaților susținuți de Donald Trump, miercuri, cele mai noi înfrângeri în aceste alegeri pentru conspiraționiștii fostului președinte, relatează Reuters.

Economie 2022-11-24 08:45:00

Indonezia investighează compania aeriană locală Batik Air, după ce piloții unei aeronave au adormit timp de 28 de minute în timpul zborului, transmite BBC.

Economie 2024-03-11 11:01:05

Simona Halep s-a calificat fără emoţii în sferturile de finală ale turneului WTA 250 pe iarbă de la Birmingham (Anglia), dotat cu premii totale de 251.750 de dolari, miercuri, după ce a dispus de britanica Harriet Dart cu 6-3, 6-2. Și Sorana Cîrstea merge în sferturi, după 6-1, 6-1 cu sârboaica Aleksandra Krunic.

Economie 2022-06-16 20:49:06

Republicanii majoritari în Camera Reprezentanților a Statelor Unite au eșuat de două ori în a alege un președinte al Camerei. Jim Jordan, candidatul nominalizat cu dificultate în conferința republicană, unul dintre oamenii lui Trump din Congres, a eșuat până acum de două ori să strângă numărul de voturi suficiente, în timp ce haosul continuă să domnească în forul legislativ american.

Economie 2023-10-19 12:50:42

Cel puţin 19 persoane, majoritatea cetăţeni străini, au murit la Istanbul în decurs de 48 de ore după ce au consumat băuturi alcoolice contrafăcute, a relatat miercuri presa turcă.

Economie 2025-01-15 13:37:27