Vor mai fi și ninsori, slabe cantitativ, luni noapte, în jumătatea de est a României, după care ar fi o pauză pentru ziua de marți, însă joi spre vineri ar putea reapărea în partea de est a României, tot slabe cantitativ și nu vor mai crea probleme.
Gerul, în schimb, va fi cel care va genera neplăceri. Va fi tot mai frig în zilele următoare. Gerul se instalează din această noapte în partea de centru, vest și de nord a țării și va fi prezent și în următoarele două nopți, în care minima va atinge minus 26 de grade, în noaptea de Revelion, în estul Transilvaniei și minus 10 grade pe litoral.
O încălzire ușoară a vremii se va resimți după jumătatea săptămânii, dar numai în zonele înalte de relief, pentru că la câmpie și în depresiuni se va forma în cursul nopților și al dimineților multă ceață, asociată cu chiciură.
Răcirea vremii se va resimți și în Capitală. Marți maxima va fi de minus 4 grade, iar miercuri și joi numai minus 6 grade pe timpul zilei. Noaptea se vor atinge minime de minus 16, minus 17. De Revelion, cei care se vor afla în aer liber trebuie să se îmbrace foarte gros, pentru că vor fi minus 17 grade!
