• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-21 10:27:46
  • Sursa:
„Aceasta este Avdiivka”: Rusii au pierdut aici 20.000 de militari in ultimele doua luni si au inaintat aproape 2 kilometri Imagine

Forțele ruse au reușit să avanseze în ultimele două luni între 1,5 și 2 kilometri în anumite zone ale frontului de la Avdiivka, dar au înregistrat pierderi uriașe: aproape 20.000 de ruși au fost uciși sau răniți în această perioadă, a declarat un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, citat de Kyiv Independent.

Rusia a declanșat în octombrie o ofensivă cu scopul de a cuceri Avdiivka. Localitatea, puternic fortificat de forțele ucrainene, se află la doar 22 de kilometri de orașul Donețk, aflat sub controlul trupelor ruse și care e capitala uneia din cele 4 regiuni anexate ilegal de Putin în 2022, dar pe care forțele Moscovei încă nu reușesc să o controleze militar în întregime.

„Dacă luăm în considerare data de 10 octombrie, când inamicul a început să fie mai activ, în unele zone a reușit să avanseze între un kilometru jumătate și doi kilometri”, a spus Oleksandr Ștupun, purtătorul de cuvânt al forțelor ucrainene din regiune.

„Dar i-a costat scump. În mai puțin de două luni inamicul a pierdut aproape 25.000 de oameni, morți și răniți, în jur de 200 de tancuri și peste 400 de vehicule blindate” 

80% din totalul pierderilor armatei ruse au avut loc în zona frontului de la Avdiivka, de unde rezultă, conform surselor ucrainene, că doar în luptele pentru acest oraș rușii au pierdut circa 20.000 de oameni.

„Aceasta este Avdiivka. În 2022, Rusia a plănuit să ocupe orașul și întregul Donbas în doar 10-14 zile. În schimb, atacurile recente au dus la o creștere cu 90% a pierderilor armatei ruse”, se arată într-o postare publicată pe contul de Facebook al ministerului britanic al Apărării.

„Contele de Monte Cristo”, lungmetrajul lui Matthieu Delaporte şi Alexandre De La Patellière, cu Pierre Niney în rolul principal, a fost nominalizat la 14 categorii pentru Premiile César. Acesta este urmat de „L'Amour ouf”, cu 13, şi „Emilia Pérez”, cu 12 nominalizări. „The Apprentice”, cu Sebastian Stan, a fost selectat la „Cel mai bun film străin”, a anunţat, miercuri, L'Académie des César.

Economie 2025-01-29 19:36:42

Oamenii de știință australieni au descoperit o specie de larvă care poate supraviețui pe o dietă cu polistiren. Zophobas morio, cunoscut drept un „supervierme”, ar putea revoluționa reciclarea, spun cercetătorii, potrivit BBC.

Economie 2022-06-12 18:09:53

Fostul președinte american a declarat marți, la un miting din Atlanta, că „țara este blocată” în războiul din Ucraina și „va putea ieși”, doar dacă el câștigă alegerile, transmite Kyiv Independent.

Economie 2024-09-26 09:49:25

Candidata USR Elena Lasconi a câştigat primul tur al alegerilor prezidențiale în Câmpulung Muscel, județul Argeș, acolo unde este primar la al doilea mandat, cu un procent de 35,97%, respectiv 4.708 voturi.

Economie 2024-11-25 10:12:48

Un bărbat a ucis opt persoane şi a rănit o alta cu un cuţit în centrul Chinei, au anunţat vineri media de stat chineze, citând autorităţi locale, informează AFP.

Economie 2024-05-24 10:48:58

Poliţiştii şi procurorii din Ilfov anchetează un dosar în care există suspiciuni că peste 50 de persoane au fraudat proba teoretică a examenului pentru obţinerea permisului, cu ajutorul unui sufleor şi a unor dispozitive care-i permiteau acestuia să vadă monitorul şi să sugereze răspunsurile. Pentru a trece examenul, candidații plăteau între 3.000 şi 7.500 de euro.

Economie 2022-10-18 23:36:45

Un copil în vârstă de 13 ani din localitatea Maieru a decedat în urma unui antrenament de fotbal efectuat pe un teren de sport din comună, în cauză fiind deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, potrivit datelor furnizate joi Agerpres de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb. Martorii spun că băiatul ar fi băut mai multe energizante, iar la scurt timp după terminarea antrenamentului a început să tremure și să acuze dureri. Echipajul medical l-a găsit pe acesta în stop cardiorespirator și a declarat decesul. 

Economie 2024-02-22 13:51:21

Ziua Sfântului Valentin, denumită și Ziua îndrăgostiţilor, este sărbătorită în fiecare an pe data de 14 februarie. Cu toate că în prezent Valentine's Day este un prilej pentru îndrăgostiți să-și arate iubirea prin mesaje de dragoste și afecțiune, cadouri, buchete de flori sau ciocolată, invitații la cină sau excursii în doi, potrivit site-ului National Public Radio nu a fost mereu așa. Originile acestui festival al dragostei ar fi de fapt întunecate, sângeroase și puțin confuze.

Economie 2024-02-14 08:00:37