• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-03 16:50:34
  • Sursa:
Medicii pneumologi si cardiologi: studiile industriei de tutun despre tigarile electronice „au rolul de a manipula opinia publica” Imagine

Ţigările electronice au un impact negativ asupra sănătăţii, atrag atenţia reprezentanţii Societăţii Române de Pneumologie (SRP) şi ai Societăţii Române de Cardiologie (SRC), într-un comunicat preluat de Agerpres. Reprezentanții celor două societăți susțin că studiile susținute de industria de tutun „au rolul de a manipula opinia publică”, prin transmiterea mesajului „alternativă sănătoasă la țigara clasică”.

„Prin rolul pe care cele două societăţi îl au faţă de membrii săi, cât şi responsabilitatea în faţa opiniei publice, considerăm că este esenţial să tragem un semnal de alarmă cu privire la impactul nociv al utilizării ţigărilor electronice, indiferent de conţinutul în nicotină al acestora. Aceste produse aduc un impact negativ asupra sănătăţii populaţiei”, se arată într-un comunicat de presă comun al celor două societăţi.

Potrivit sursei citate, populaţia României are dreptul să fie informată cu privire la efectele nocive pe care ţigara electronică le are, dincolo de sfatul pe care medicul pneumolog şi cardiolog îl oferă în cabinetul medical, iar aceasta presupune o comunicare transparentă şi responsabilă.

„SRP şi SRC îşi exprimă îngrijorarea cu privire la promovarea studiilor susţinute de industria de tutun, care au rolul de a manipula opinia publică, şi prin care se transmite mesajul de «alternativă sănătoasă la ţigara clasică». Au trecut 20 de ani de la lansarea primului dispozitiv de acest fel, şi suntem în faţa primelor studii care însumează un număr de ani acceptabil în literatura medicală, pentru a afirma că pe fondul unui consum cronic, aceste dispozitive, cu sau fără nicotină, aduc prejudicii tuturor consumatorilor. Dacă pentru adolescenţi riscurile sunt de reacţii alergice acute şi impact în dezvoltarea psihocomportamentală, la adulţi impactul este cuantificat în creşterea afecţiunilor pulmonare şi cardio-vasculare", afirmă sursa citată.

În opinia reprezentanţilor celor două societăţi, pentru tânăra generaţie, ţigările electronice reprezintă o „poartă de intrare” spre consumul produselor tradiţionale din tutun şi chiar şi al drogurilor „ilegale”.

SRP şi SRC consideră că este „vitală” o discuţie bazată pe dovezi şi elemente concrete, bazate pe date valide ştiinţific, iar medicii trebuie să ţină cont de informaţiile valoroase pe care studiile clinice le oferă cu privire la riscurile asociate ţigărilor electronice.

Totodată, cele două organisme din domeniul sănătăţii transmit un mesaj medicilor pneumologi, dar şi colegilor cardiologi şi din alte specialităţi să folosească algoritmul medical pe care şi l-au însuşit de-a lungul timpului, mai ales atunci când ştirile false - prin denaturarea dovezilor ştiinţifice - pătrund profund şi total inadecvat în ceea ce ar trebui să fie o comunicare permisă profesioniştilor, deoarece doar ei pot evalua global riscurile la care sunt expuşi pacienţii şi pot transmite mesaje credibile, validate de date ştiinţifice.

„Este clar că domnul Sighiartău nu are o problemă cu domnul Ciolacu”, a spus premierul miercuri, în exclusivitate la „Interviurile Digi24.ro”. În opinia lui Ciolacu, liberalul „încearcă să își facă un culoar pentru a lupta în interiorul PNL-ului”. „Dacă are ceva de spus, să strângă voturi, să-l schimbe pe Nicolae Ciucă”, a declarat premierul, care a precizat că nu îl va ajuta în acest sens pe vicepreședintele PNL, pentru că el se „ocupă doar de PSD”.

Economie 2023-09-28 23:22:12

Candidata USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a vorbit la telefon cu preşedinta Georgiei, ea afirmând că au convenit să ducă, împreună, alături de Republica Moldova, lupta cu propaganda rusă.

Economie 2024-12-04 17:10:03

Ministerul Apărării a anunţat că sistemele radar ale armatei au detectat din nou o ţintă aeriană de mici dimensiuni, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în largul Mării Negre, la aproximativ 45 km est de localitatea Sfântu Gheorghe. Obiectul a intrat în spațiul aerian al României în jurul orei 04:00, în zona Gura Portiţei, pe o distanță de 19 kilometri, iar armata a ridicat patru avioane de vânătoare de la sol. Aeronavele nu au avut contact vizual cu ţinta în niciun punct, semnalul radar fiind pierdut la sud de localitatea Cogealac, în jurul orei 04:30, mai menționează MApN. Este al doilea incident de acest fel în ultimele trei zile.

Economie 2024-10-19 10:55:10

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi la Jurnalul de Seară de la Digi24, că legea bugetului nu prevede noi taxe în 2024 și că „nu putem să discutăm de taxă progresivă în condițiile în care cota unică de impozitare nu e unică, nu și-a terminat efectul, a produs creșterea economică în România, pentru că a avut un grad de atractivitate”. De asemenea, fostul premier a mai spus că „nu putem să vorbim de un nou sistem de taxare fără să avem o strategie fiscal-bugetară”.

Economie 2024-04-18 22:48:18

George Simion a reacționat după ce CCR a respins, marți, contestațiile la decizia BEC care a invalidat candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. „Nu ne veți învinge”, a afirmat liderul AUR.

Economie 2025-03-11 19:34:08

Președinta Parlamentului European a declarat miercuri la Bruxelles că tancurile pe care le solicită Ucraina, care pot fi reechipate repede, sunt la dispoziția statelor membre UE și că acestea ar trebui să le furnizeze. „Putin nu se va opri. Nu s-a oprit în 2008, în 2015, nu se va opri acum”, a spus Roberta Metsola.

Economie 2022-10-12 18:36:45

Statul american California a fost de acord să plătească 24 de milioane de dolari familiei unui bărbat care și-a pierdut cunoștința și a murit după ce ofițerii de la poliția rutieră l-au ținut cu forța la pământ în timp ce acesta le striga că nu poate să respire, potrivit avocatului familiei, scrie Reuters.

Economie 2023-05-12 19:08:07

Numărul morților după surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a ajuns la 48, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat.

Economie 2024-05-02 12:05:56