• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-19 10:25:09
  • Sursa:
Soldatul american care a fugit in Coreea de Nord abia iesise din inchisoare. Mama lui crede ca si-a pierdut mintile Imagine

Militarul american care a trecut marţi graniţa din Coreea de Sud în Coreea de Nord a fost condamnat în februarie la o amendă pentru că a lovit şi avariat o maşină de poliţie la Seul, dezvăluie agenţia de presă sud-coreeană Yonhap miercuri, citând surse legale. El abia fusese eliberat din închisoare și urma să fie trimis înapoi în SUA, când a scăpat de sub supraveghere și a fugit în Coreea de Nord. Mama soldatului s-a declarat șocată la aflarea veștii.

Comandamentul ONU şi ministrul american al apărării Lloyd Austin au explicat marţi că soldatul american a trecut benevol şi fără autorizaţie graniţa dintre cele două Corei în timpul unui tur în Zona de securitate comună şi se crede că acesta a fost reţinut de autorităţile nord-coreene.

Ulterior, Pentagonul l-a identificat ca fiind „Pvt. 2nd Class” (fruntaş, una din primele trepte din ierarhia militară) Travis King, în vârstă de 20 şi ceva de ani, iar media americane au relatat că acesta urma să fie retrimis în SUA pentru măsuri disciplinare legate de acuzaţii de atac ce i-au fost aduse în Coreea de Sud.

El fusese eliberat din închisoare pe 10 iulie, după două luni de detenție, potrivit autorităților sud-coreene, citate de BBC, fără să precizeze pentru ce acuzații fusese închis.

Surse legale din Coreea de Sud au menţionat că Travis King, în vârstă de 23 de ani, a fost amendat cu 5 milioane de woni (aproape 4.000 de dolari) pe 8 februarie de un tribunal din Seul pentru distrugere de bunuri publice, între altele, fiind suspectat că a lovit în mod repetat portiera din spate a unei maşini de poliţie din Seul în cursul nopţii de 8 octombrie, provocând daune evaluate la 584.000 de woni (circa 460 dolari).

Soldatul a fost reţinut atunci de poliţişti la faţa locului, dar a refuzat să se identifice şi a proferat insulte la adresa coreenilor şi a armatei coreene, potrivit anchetei poliţiei.

Acelaşi soldat american este bănuit că a lovit cu pumnul în faţă un cetăţean coreean la un club de noapte din Seul pe 25 septembrie, dar nu a fost pus sub acuzare pentru acel incident, întrucât victima a afirmat că nu vrea ca acesta să fie pedepsit.

Mama lui King, Claudine Gates, s-a declarat „şocată” de vestea că fiul ei a fugit în Coreea de Nord, declarând pentru ABC News: „Nu-l văd pe Travis făcând aşa ceva”.

Ea crede că giul ei „și-a pierdut mințile”, deși nu știe ca el să aibă probleme psihice.

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România solicită „o reformă urgentă a sistemului de sănătate”, apreciind că situaţia de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti „tinde să scoată în evidenţă riscul existenţei unor erori sistemice şi inadecvarea modelului de malpraxis”.

Economie 2024-08-12 14:40:55

Naționala de handbal feminin a României a pierdut clar meciul cu Olanda, 26-41, la Golden League, turneu premergător Campionatului European, care debutează peste opt zile, în direct la Digi Sport.

Economie 2024-11-21 23:00:34

Un tânâr din Constanța a murit la câteva minute după ce a intrat într-o sală de jocuri de noroc din oraș, relatează site-ul local Ziarul de Constanța.

Economie 2023-11-12 13:56:24

Președintele american Joe Biden a anunțat miercuri o încetare a focului „deplină și completă” între Israel și Hamas, ca primă parte a unui acord de pace, și a spus că a acționat ca „o echipă” cu președintele ales Donald Trump, relatează France24.com.

Economie 2025-01-15 23:48:01

Palestinianul Hamdan Ballal, coregizorul documentarului „No Other Land”, premiat cu Oscar anul acesta, a fost eliberat marţi, după ce a fost arestat luni de armata israeliană, a anunţat Yuval Abraham, unul dintre cei doi coregizori israelieni ai filmului, informează news.ro.

Economie 2025-03-26 08:27:19

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi dimineaţa o atenţionare nowcasting Cod galben de ceaţă densă valabilă în localităţi din judeţele Arad şi Timiş.

Economie 2023-04-11 07:15:02

Cel mai scump panettone din lume - acoperit în întregime în aur şi diamante - în valoare de 700.000 de euro, a fost oferit drept cadou de nuntă de către un industriaş din industria textilă indiană unei nepoate, care s-a îndrăgostit de panettone în timpul studiilor în Italia, relatează The Huffington Post, citat de News.ro.

Economie 2023-12-26 18:54:12

Guvernul Estoniei va sprijini Ucraina până la „victorie” în războiul acesteia cu Rusia, a declarat noul premier eston Kristen Michal într-un interviu acordat marţi agenţiei de presă Reuters, el pledând în această chestiune pentru continuitate cu fosta administraţie, transmite Reuters, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-07-23 18:13:50