• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-25 10:21:53
  • Sursa:
Marea Britanie trimite trupe in Cipru si pregateste evacuarea cetatenilor sai din Liban. „Trebuie sa plece acum” Imagine

Ministrul britanic al apărării, John Healey, a anunţat marţi seara că Regatul Unit trimite circa 700 de militari în Cipru, pentru o eventuală evacuare de urgenţă a cetăţenilor săi din Liban, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Efectivele vor fi însoţite de oficiali din forţele de grăniceri şi din ministerul de externe; guvernul de la Londra începe prima fază a planului stabilit după ce în cursul zilei a avut loc o reuniune COBRA (în sediul secretariatului guvernului - Cabinet Office Briefing Rooms - unde se reunesc diverse comitete guvernamentale în caz de crize naţionale sau regionale - n. red.).

Royal Air Force - RAF, aviaţia militară a Regatului Unit - este gata să susţină operaţiunile cu avioane şi cu elicoptere de transport.

Cetăţenilor britanici li s-a cerut să plece din Liban, însă companiile aeriene îşi suspendă cursele din cauza escaladării violenţelor în contextul atacurilor Israelului împotriva grupării islamiste Hezbollah, iar unele rute comerciale de evacuare s-ar putea întrerupe.

"Evenimentele din ultimele ore şi zile au demonstrat cât de volatilă este situaţia, de aceea mesajul nostru este clar: cetăţenii britanici trebuie să plece acum", a spus Haley. "Continuăm să cerem tuturor părţilor să se retragă din conflict pentru a evita noi pierderi tragice de vieţi", a adăugat el, dând asigurări că "guvernul nostru se asigură că sunt efectuate toate pregătirile pentru sprijinirea cetăţenilor britanici în caz de deteriorare a situaţiei".

Ministrul a mulţumit "personalului britanic în curs de desfăşurare în regiune pentru angajament şi profesionalism".

Regatul Unit are deja o prezenţă diplomatică şi militară semnificativă în regiune, inclusiv la baza aeriană a RAF de la Akrotiri, din Cipru, precum şi prin nava auxiliară Mounts Bay şi distrugătorul Duncan al marinei militare, care au rămas din vară în estul Mării Mediteranei.

Premierul Keir Starmer, care se va afla miercuri şi joi la New York, cu ocazia Adunării Generale a ONU, le-a transmis insistent concetăţenilor săi un mesaj similar: să părăsească cât mai curând Libanul cu curse aeriene comerciale.

El a mai declarat presei, la bordul aeronavei cu care se deplasa spre Statele Unite, că le-a cerut israelienilor şi militanţilor Hezbollah să "se retragă de pe marginea prăpastiei" şi a anticipat că criza din Liban va fi printre primele subiecte pe care le va discuta la New York.

Până acum şi-au suspendat cursele spre şi din Liban companiile aeriene naţionale Emirates şi Etihad şi cea low cost FlyDubai din Emiratele Arabe Unite, un nod de transport vital în Orientul Mijlociu, precum şi EgyptAir din Egipt.

Avioane de luptă ale Marii Britanii, care sunt staționate în România de la finalul lunii martie pentru a efectua Poliție Aeriană, au fost trimise vineri în Orientul Mijlociu și au acționat sâmbătă noaptea pentru apărarea Israelului, informează Digi24.

Economie 2024-04-14 19:34:38

Trupele ucrainene care folosesc tancurile Abrams livrate de SUA au spus pentru CNN că vehiculele de producție americană au mai multe puncte slabe și defecte, punând la îndoială utilitatea lor pe linia frontului mereu schimbătoare a războiului din Ucraina. Tancul Abrams este „principala țintă” a atacurilor rusești.

Economie 2024-05-30 11:19:33

Mark Zuckerberg, miliardarul american din spatele Meta (Facebook, Instagram), a trecut de la un „simţ al dreptăţii” la o „obsesie a puterii”, a declarat pentru AFP actorul hollywoodian Jesse Eisenberg, care l-a interpretat în 2010 în „The Social Network”.

Economie 2025-02-07 08:54:55

O navă cu echipament militar american a sosit duminică în portul grecesc Alexandroupolis. Potrivit 902.gr, tehnica militară aparține NATO și va fi transportată în România și Bulgaria, unde vor avea loc exerciții militare majore în viitorul apropiat, scrie publicația bulgară Obektivno.

Economie 2023-03-06 10:22:19

Două maşini în care se aflau şapte persoane s-au ciocnit în Sectorul 3 al Capitalei, iar pompierii au intervenit pentru a descarcera cinci victime, scrie News.ro

Economie 2023-11-20 11:52:12

Un băiat de 9 ani a descoperit o fosilă veche, despre care specialiștii cred că are în jur de 200 de milioane de ani, pe o plajă din Țara Galilor.

Economie 2023-03-30 17:24:57

China intenţionează să crească treptat vârsta de pensionare pentru a face faţă îmbătrânirii rapide a populaţiei, a anunţat marţi publicaţia Global Times, citând un expert din Ministerul chinez al resurselor umane, informează Agerpres.

Economie 2023-03-14 10:47:58

Oamenii de ştiinţă sârbi au numit o nouă specie de gândac după tenismanul Novak Djokovic datorită vitezei, rezistenţei, flexibilităţii, durabilităţii şi capacităţii acestei insecte de a supravieţui într-un mediu dificil, a informat vineri presa din Serbia, relatează Reuters.

Economie 2022-10-07 20:49:47