Avem în jurul Bucureștiului o adevărată comoară, iar statul român își bate joc de ea. Forturile și bateriile construite acum 130 de ani de Regele Carol I pentru apărarea orașului sunt abandonate și se degradează de la o zi la alta. Reabilitarea lor și introducerea într-un circuit turistic ar aduce bani la buget. Nimeni însă nu face nimic. Ministerul Culturii nu a reușit nici măcar să le clasifice ca monumente istorice, deși dosarul este depus de 13 ani. „Nu avem oameni și nu sunt bani”, este veșnica scuză pe care o au angajații statului. Politicienii și funcționarii preferă să privească nepăsători cum o întreagă moștenire istorică se pierde câte puțin în fiecare zi. Urmăriți un nou episod al campaniei „Statul la stat”.

Toma Petcu, jurnalist Digi24: Aici pare a fi o cărare dar... Hai să încercăm pe aici, ai grijă pe unde calci. Mamă, ce e aici, frate... Ușor, ușor, ușor... Ia stai puțin, dă-mi mie camera ca să poți trece de crengi.

Să ajungi din șoseaua de centură la Fortul 6 Afumați este o aventură în sine. Nu există acces direct. Treci prin curtea unor firme apoi este nevoie să străbați o zonă cu mult lăstăriș. Odată ajuns, te izbește aerul istoric al locului. Este una dintre cele mai complexe clădiri de acest gen din România, unică prin numărul de tuneluri și galerii.

Cu cât înaintăm mai mult în inima fortului cu atât întunericul devine mai dens. Ai sentimentul că ești într-un loc special, încărcat de istorie. Atingi zidurile pe care le atingeau și soldații regeleui Carol I în urmă cu 130 de ani. Încerci să îți imaginezi ce se întâmpla aici, cum decurgea o zi din viața acelor oameni, să îți imaginezi la ce foloseau toate încăperile pe care le descoperi la lumina lanternei. Liniștea este absolută și aproape că îți auzi bătăile inimii. Pășești cu prudență neștiind ce te așteaptă în întuneric.

Toma Petcu, jurnalist Digi24: A, e doar o muscă. Sunt tot felul de muște, de păianjeni, de insecte care atunci când vin din întuneric te cam sperie că nu știi cu ce ai de aface. Uite, aici s-a infiltrat apa, sau este condens foarte mult, se și simte, temperatura este mult mai rece decât afară și tot tavanul este acoperit cu picături de apă. Diferența de temperatură este foarte mare. Afară sunt 25 de grade, iar aici ți-e frig, ți-e efectiv frig, și uitați-vă puțin la lanternă să vă dați seama, cred că se vede, sunt doar câteva grade.

Galeriiie se întind pe sute de metri și ai senzația că te afli într-un imens labirint. Trebuie să stai bine la capitolul orientare, altfel te poți rătăci cu ușurință. Deși au fost ridicate în urmă cu 130 de ani, zidurile fortului se păstrează foarte bine. Locul fiind abandonat, natura își urmează cursul.

Toma Petcu, jurnalist Digi24: Bine ați venit la Fortul 1 Chitila. Se vede undeva în depărtare la vreo 50 de metri, intrarea, acoperită de vegetație. Au crescut și copaci și bălării, peste. Mai întâi trebuie să trecem de acest munte de gunoaie, de moloz ca să ajungem la Fort, hai să încercăm.

Construcția fortului Chitila a început în 1884. A fost primul finalizat și se întinde pe o suprafață de peste șase hectare. Este abandonat, și pe zi ce trece se degradează tot mai mult. Dacă nu ești atent, te poți rătăci cu ușurință prin galeriile încâlcite.

Toma Petcu, jurnalist Digi24: Deci cum am ajuns aici din nou? Suntem la alt etaj? Nu. Păi și cum Dumnezeu am ajuns aici? Îți spun eu ce s-a întâmplat. Sunt două culoare în oglindă, două culoare ca ăsta. Noi am intrat pe cealaltă parte și am ajuns pe un alt culoar, dar care este identic cu cel de pe care am plecat. Altă explicație nu există.

Cam aceasta este soarta tuturor forturilor și bateriilor construite în jurul Bucureștiului în vremea regelui Carol I. 36 în total. O mină de aur lăsată moștenire statului român care nu mișcă un deget pentru a le pune în valoare. O comoară istorică îngropată sub un munte de ignoranță și nepăsare.

Dorothee Hasnaș, arhitect: HORECA, mix de funcțiuni, cultural, muzeal sau un SPA, există în Polonia un fort pentru care există un proiect de a se face SPA în el, adică există foarte multe funcțiuni care să nu fie doar muzeu.

Dorothee Hasnaș este arhitect și unul dintre oamenii care cunoaște în detaliu situația fiecărui fort. Alături de câțiva colegi a făcut chiar și o strategie despre cum pot fi puse în valoare aceste construcții, document care zace uitat prin biroul vreunui funcționar public. Inițial, forturile și bateriile au aparținut Ministerului Apărării Naționale. Ulterior, parte dintre ele, au fost cedate primăriilor pe raza cărora se aflau. Acum urmează partea halucinantă: Primăriile au pus în posesie terenurile pe care se află forturile, fără ca aceste construcții să fie intabulate. Cu alte cuvinte, oficial, ele nu există în actele statului român și se consideră că acolo este doar... teren.

Dorothee Hasnaș, arhitect: Sunt considerate teren viran sau teren liber de construcții, dar odată ce proprietarii sau cei puși în posesie s-au dus pe teren și au descoperit acestă clădire, fiind atât de rezistentă și totul turnat, beton, ca să reziste atacurilor, ea nici nu a putut fi demolată, adică ele, în mai multe cazuri când s-a încercat demolarea lor sau îngroparea lor, nu s-a putut pentru că sunt prea rezistente și atunci s-a considerat a face aici groapă de gunoi, aducem gunoaie și asta a fost.

În primul rând, Ministerul Culturii prin direcțiile și instituțiile subordonate ar fi trebuit să se ocupe de clasarea forturilor ca monumente istorice. Avand acest statut, proprietarii fie că sunt instituții ale statului, fie persoane private, ar fi obligați de lege să ia măsuri pentru conservarea construcțiilor. S-a început acest demers în 2010 după care dosarul a fost aruncat într-un sertar și acolo a rămas.

Dorothee Hasnaș, arhitect: Nici măcar nu e rea voință, eu cred că în multe cazuri e ignoranță, e închipuirea asta că oricum o să fie greu. A fost înaintat dosarul în 2010 de către Institutul Național al Patrimoniului către Direcția de Cultură, Ministerul Culturii și acolo din câte știu a rămas în suspensie.

Oana Zaharia, director Institutul Național al Patrimoniului: Trebuie făcute măsurători, RLV, la momentul de față cred că ar trebui făcută o scanare și implică niște costuri destul de mari. Acum, de ce nu s-a făcut în anii care au trecut nu știu să vă zic.Toma Petcu: Unde ne aflăm în momentul ăsta cu acest document inițiat în 2010, unde este el, în ce sertar este?Oana Zaharia: Din păcate el este în derulare, în continuare...Toma Petcu: În derulare, de 13 ani...Oana Zaharia: Dar o derulare foare lentă.Toma Petcu: Păi și căt o să se mai deruleze așa, alți 13 ani? Oana Zaharia: Eu sper că nu, dar repet, este o chestiune de viziune de mai sus, noi ne referim acum, faceți o emisiune pentru forturi, însă sunt extrem de multe obiective în țară care se află în aceeași situație.

Direcția pentru Cultură a Județului Ilfov este sat fără câini. Aici nu mai există director de aproximativ șase ani. Pe post de șef este Mihaela Iacob, o angajată a Ministerului Culturii detașată temporar să îi coordoneze pe angajații de la Ilfov. Nu pare să știe mare lucru despre dosarul clasării forturilor.

Toma Petcu: Și dumneavoastră lucrați în minister? Mihaela Iacob, angajată Ministerul Culturii: Da, da, da.Toma Petcu: Coordonați toate direcțiile?Mihaela Iacob: Da.Toma Petcu: Păi atunci ar trebui să știți ce vreau eu să vă întreb, dacă există un dosar legat de aceste forturi pentru clasarea lor pentru că ele nu sunt clasate ca monumente.Mihaela Iacob: Știu că s-a făcut un astfel de demers și s-a spus la un moment dat că nu ar fi foarte vechi, nu ar fi cutare, nu ar fi încă... dar trebuie, la fel, trebuie să văd exact de ce s-a... deci pot să mă informez și putem să discutăm cu toate datele.

Doamna s-a informat atât de bine încât, ulterior, ne-a scris că nu vrea să ne mai întâlnim. Am dorit să obținem un punct de vedere și de la șeful dânsei, ministrul Culturii, Lucian Romașcanu. Demnitarul ne-a cerut să îi trimitem în scris întrebările urmând să ne ofere un răspuns după ce se documentează.

Sistemul de fortificații al Capitalei este doar un mic exemplu care arată lipsa de implicare a statului român. Și uite așa, găsind și invocând tot timpul motive legate de absența banilor și a personalului, politicienii și funcționarii zilelor noastre privesc ca niște simplii spectatori cum moștenirea istorică a acestei nații se pierde câte puțin în fiecare zi.

Operator: Cristian Petrescu