Ceea ce apare într-o nouă imagine realizată prin telescop ca o mână fantomatică ce se întinde prin univers spre o galaxie lipsită de apărare este un fenomen cosmic rar întâlnit, dezvăluie astronomii, potrivit CNN.
Camera pentru energie întunecată, montată pe telescopul „Víctor M. Blanco” de la Observatorul interamerican Cerro Tololo din Chile, a surprins o imagine uimitoare a „Mâinii lui Dumnezeu”, o structură cosmică numită „globul cometar”, aflată la 1.300 de ani-lumină de Pământ, în constelația Pupa.
Globulele cometare sunt un tip de globule Bok, sau nebuloase întunecate. Acești nori cosmici izolați sunt plini de gaz și praf dens, care sunt înconjurați de matere fierbinte. Globulele cometare sunt unice, deoarece au cozi lungi, precum cele observate la comete, dar acesta este singurul lucru asemănător cu o cometă la ele, mai scrie CNN.
Astronomii încă nu știu cum ajung globulele cometare să existe în structuri atât de distincte.
Noua imagine asemănătoare unei mâini, de unde și supranumele de „Mâna lui Dumnezeu”, prezintă CG 4, unul dintre multele globule cometare găsite în galaxia Calea Lactee. Norul răsucit pare să se îndrepte spre o galaxie spirală cunoscută sub numele de ESO 257-19 (PGC 21338). Dar galaxia se află la peste 100 de milioane de ani lumină distanță de globulul cometar.
CG 4 are un cap principal alcătuit din praf cosmic, care seamănă cu o mână și care măsoară 1,5 ani-lumină în diametru, iar coada lungă se întinde pe o distanță de 8 ani-lumină.
Un an-lumină reprezintă distanța pe care lumina o parcurge într-un an, adică paroximativ 9.500 de miliarde de kilometri.
Astronomii au descoperit pentru prima dată globulele cometare din întâmplare, în 1976, în timp ce analizau imagini captate de telescopul Schmidt. Aceste fenomene cosmice sunt greu de observat, deoarece sunt incredibil de slabe, iar cozile globulelor sunt de obicei blocate de praful stelar.
Dar Dark Energy Camera are un filtru special care poate detecta strălucirea roșie incredibil de slabă emisă de hidrogenul ionizat, care este prezent în marginea exterioară și în capul CG 4. Hidrogenul produce o astfel de strălucire roșie revelatoare doar după ce este lovit de radiațiile emise de stelele masive și fierbinți din apropiere.
În timp ce radiația stelară permite ca globul cometei să fie vizibil, aceasta distruge, de asemenea, capul globului în timp. Cu toate acestea, în interiorul globulei există suficient gaz și praf pentru a ajuta la nașterea mai multor stele de mărimea Soarelui nostru.
Globulele cometare pot fi găsite în toată galaxia noastră, dar cele mai multe se află în Nebuloasa Gum, un nor de gaz incandescent despre care se crede că ar fi rămășițele unei explozii stelare de acum aproximativ un milion de ani, care se extinde lent. Se crede că Nebuloasa Gum conține 31 de globule cometare, pe lângă CG 4.
Astronomii cred că există câteva moduri în care globulele ar putea să ia forma lor distinctivă, asemănătoare cu cele ale cometelor.
Globulele ar fi putut fi cândva nebuloase de formă rotundă, cum ar fi emblematica Nebuloasă inelară, care au fost perturbate în timp de o supernovă - poate chiar cea care a format Nebuloasa Gum.
Dar fenomenele cosmice pot fi, de asemenea, rezultatul vânturilor și radiațiilor eliberate de stelele masive și fierbinți din apropiere.
Astronomii cred că stelele ar putea fi cauza de bază, deoarece toate globulele cometare găsite în Nebuloasa Gum au cozi îndreptate în direcția opusă centrului nebuloasei. Iar în centrul nebuloasei se află rămășița supernovei, precum și un pulsar, sau o stea neutronică ce se rotește rapid și care s-a format atunci când o stea mult mai mare s-a prăbușit și a explodat.