• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-26 20:49:49
  • Sursa:
Grindeanu: Avem un nou presedinte. Nu inseamna ca PSD nu mai are legitimitate. Liniile rosii ale social-democratilor la consultari Imagine

Sorin Grindeanu a declarat că el şi ceilalţi colegii nu ştiu exact ceea ce doreşte noul preşedinte Nicuşor Dan, în acest moment și a adăugat că, deși avem un nou șef de stat, asta nu înseamnă că PSD nu mai are legitimitate. Președintele interimar al social-democraților a mai spus că i-a rugat pe colegii săi să pregătească un set de măsuri cu care partidul să meargă la Cotroceni.

El a mai precizat că sunt linii roșii peste care PSD nu va trece la consultările cu Nicușor Dan și anume reducerea investițiilor în infrastructură, subfinanțarea autorităților locale sau reducerea veniturilor românilor.

„Eu apreciz deschiderea pe care nouă preşedinte o arată, am înţeles şi din campanie electorală că dânsul îşi doreşte, şi îşi dorea şi atunci o majoritate pro-europeană. Dar asta nu înseamnă că anumite lucruri de care le aminteam, şi anume acele linii roşii, noi le putem trece aşa foarte uşor. Noi nu putem să fim de acord vreodată cu subfinanţarea autorităţilor locale. Noi şi ceilalţi colegi din coaliţia de guvernare, că PSD n-a guvernat singur, a fost împreună cu PNL în toată această perioadă. În aceşti ani, noi am finanţat foarte multe proiecte locale. Sunt proiecte de care comunităţile locale au nevoie. Dacă vom vedea o abordare de tipul acesta, sigu, nu suntem parteneri în aşa ceva”, a declarat Sorin Grindeanu, la Antena 1, scrie News.ro.

Citește și Ce spune Marcel Ciolacu despre măsurile fiscale invocate de Nicușor Dan: „Înțeleg apocalipsa”

Preşedintele interimar al PSD a menţionat că aproape 400 de km de autostradă au fost făcuți cu ajutorul unor sume importante, fie ele de la bugetul de stat, dar mai ales fonduri europene.

„Nu mi-aş dori ca în anii viitor să văd o reducere a investiţiilor pe proiectele mari de infrastructură. E o altă linie roşie”, a precizat Grindeanu.

El a mai spus că, de asemenea, n-ar vrea să intre într-o zonă prin care să se reducă prin măsuri fiscale veniturile românilor.

„În aceşti ani, oricât de mult se vorbeşte acum de partea negative, veniturile românilor au crescut cel mai mult. Aproape 80% a crescut maim ult pensia medie, cu 75% mai mult salariul minim, cu peste 50% salariul mediu. Nu vreau să discutăm de reduceri de venituri”, a completat liderul social-democrat.

Citește și Nicuşor Dan, despre intrarea PSD la guvernare: „În faţa interesului naţional, un partid nu poate să spună nu”

Sorin Grindeanu a arătat că i-a rugat pe colegii de pe zona economică din partid şi pe zona financiară să pregătească un set de măsuri.

„Noi cu acest set de măsuri vom merge la Cotroceni cu propuneri concrete, cu viziunea noastră şi le vom prezenta preşedintelui şi sigur le vom prezenta şi celorlalte partide care doresc să afle propunerile noastre”, a spus Grindeanu.

Sorin Grindeanu a declarat, luni la Antena 1, că astăzi au avut o întâlnire mai importantă cu grupurile reunite de deputaţi şi senatori din Parlamentul României, unde timp de o oră şi jumătate mulţi dintre colegii şi-au spus punctele de vedere legate de actuala situație politică.

„Unii dintre ei doresc să mergem într-o poziţie constructivă, ajutând la actul de guvernare, dar rămânând în Opoziţie, alţii doresc să fim parte a acestei soluţii”, a spus Grindeanu.

Preşedintele interimar al PSD a arătat că nu poate să dea un procent anume privind opţiunea partidului privind guvernarea.

„Am văzut şi în presă că se spune deja 50, 60, 70% din PSD, nu poate să ştie nimeni de acest lucru. Şi vă spun şi de ce. Pentru că noi suntem oameni raţionali, oameni care discutăm pe argumente. În acest moment, eu şi ceilalţi colegii mei din conducerea partidului, nu ştim exact ceea ce doreşte noul preşedinte Nicuşor Dan. Vom avea, în mod sigur, întâlniri în perioada următoare, vom vedea practic în ce mod doreşte să gestioneze lucrurile pe termen mediu, chiar şi lung, şi vom lua deciziile în cunoştinţă de cauză. Şi vom lua deciziile în interiorul partidului, ştiind pe ce linie se doreşte a se merge”, a adăugat liderul interimar al PSD.

El a menţionat că PSD este cel mai mare partid din Parlament.

„Suntem grupul cel mai mare. Românii au decis nu în urmă cu 3 ani, ci în urmă cu jumătate de an, au votat şi au dat PSD-ul câştigător. Sigur, suntem într-o realitate nouă, acum după 6 luni, în sensul că avem un nou preşedinte, dar asta nu înseamnă că alegerile parlamentare care au avut loc în 1 decembrie au fost anulate sau s-au desfăşurat acum nu ştiu cât timp şi PSD-ul nu mai are legitimitate”, a conchis Grindeanu.

PSD a anunțat, într-un comunicat de presă, că nu va negocia nimic în privința portofoliilor sau a altor funcții dintr-un viitor Executiv, însă are o serie de condiții pentru a intra la guvernare.

„Indiferent de decizia finală, PSD va fi responsabil și va susține instalarea unui guvern funcțional care să asigure conducerea României”, mai precizează formațiunea.

Astfel, PSD nu va accepta sub nicio formă tăierea investiţiilor în infrastructură, în economie şi pentru programele de dezvoltare a comunităţilor locale care vizează drumuri, şcoli, unităţi medicale, alimentări cu apă şi canalizare.

Social-democrații nu vor susține nicio măsură care are efect diminuarea puterii de cumpărare a pensionarilor şi a salariaţilor cu venituri mici şi medii şi se vor opune cu fermitate oricărui demers care ar determina implicarea României în orice tip de acţiune militară desfăşurată în afara cadrului NATO sau în afara apărării teritoriului naţional.

„Orice dialog politic sincer trebuie să pornească de la recunoaşterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani. În această perioadă au avut loc: cele mai mari investiţii din istoria României, cele mai mari creşteri de venituri ale populaţiei şi cea mai amplă dezvoltare a infrastructurii de transport din ţara noastră. Negarea acestor evidenţe, în încercarea de a contura imaginea unei guvernări dezastruoase, cu scopul culpabilizării PSD pentru măsurile impopulare dintr-o viitoare guvernare, contravine ideii de dialog politic constructiv, în interesul României”, mai arată comunicatul partidului.

Kayaköy, în sud-vestul provinciei turcești Muğla, este un adevărat oraș fantomă, abandonat de locuitorii săi acum 100 de ani și bântuit de trecutul său tragic. Este un monument înghețat în timp - o amintire palpabilă a unor vremuri întunecate din istoria Turciei, relatează CNN.

Economie 2024-09-02 14:19:14

Elon Musk a anunţat marţi că va demisiona din funcţia de director executiv al Twitter după ce va găsit un înlocuitor, informează Reuters.

Economie 2022-12-21 07:19:52

Oleg Verniaiev are o dublă misiune la Jocurile Olimpice de la Paris, unde speră ca o performanță puternică a gimnaștilor ucraineni să ajute la amplificarea mesajului că țara sa rămâne sub asediu, dar încă puternică.

Economie 2024-07-24 22:02:32

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că Rusia va rămâne o amenințare majoră chiar și după încheierea războiului din Ucraina. Aflat într-o vizită la Varșovia, Rutte a vorbit despre lipsa totală de încredere în Moscova și despre riscul permanent pe care îl reprezintă regimul de la Kremlin, potrivit Agerpres.

Economie 2025-03-26 20:22:16

Medicul cardiolog Dan Tesloianu de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi, pus sub acuzare de Parchetul General pentru că refolosea stimulatoare cardiace extrase din cadavre, rămâne în arest preventiv în urma unei decizii pronunţate marți de Curtea de Apel Bucureşti, potrivit Agerpres.

Economie 2023-04-18 22:43:32

„Aveţi răbdare”, a afirmat sâmbătă preşedintele american Donald Trump după intrarea în vigoare a unor taxe vamale suplimentare de 10% care vizează o mare parte a produselor importate de Statele Unite, recunoscând că „nu va fi uşor” având în vedere riscurile inflaţiei, relatează AFP, scrie Agerpres.

Economie 2025-04-06 07:03:39

Lufthansa îşi suspendă zborurile către Beirut până la 16 octombrie inclusiv, a anunţat vineri seara un purtător de cuvânt al transportatorului aerian german, în a şaptea zi a unui război dintre Israel şi Hamas declanşat de un atac sângeros şi fără precedent al mişcării palestiniene, relatează AFP.

Economie 2023-10-14 07:10:50

Scopul principal al diplomației rusești pare a fi acela că trebuie mereu să ne fie frică. Frică să nu îi supărăm pe ruși, frică să nu îi irităm, frică să nu ne agreseze, să nu ne atace, frică să adresăm orice fel de cerere legitimă, frică să nu cumva să facem ceva care i-ar determina să ne ia cu japca încă o regiune. Stilul politic rusesc este acela al unui agresor care vine peste tine în apartament, iar dacă te revolți, el îți va spune că nu ai maniere și că se simte amenințat, că nu ești calm (ești isteric) și că nu se poate înțelege cu tine. Într-un final, îți va face o „concesie” rusească și îți va spune că te lasă și pe tine să stai într-un dormitor, dar sufrageria, bucătăria și holurile sunt ale lui. Iar dacă ai ceva de obiectat îți va mai spune că e de acord să îi plătești chirie pentru dormitor și gata, puteți să bateți palma și să trăiți în pace.

Economie 2022-06-19 13:04:27