Nici britanicii, nici europenii nu sunt de părere că alte țări vor urma exemplul Regatului Unit, iar britanicii sunt mai optimiști în ce privește viitorul blocului european – până în punctul în care au mai mare încredere în Comisia Europeană decât în propriul guvern (25% față de 24%).
Datele de la cel mai nou sondaj al YouGov arată că, excluzându-i pe cei care au ales opțiunea „Nu știu/Nu răspund”, 58,2% dintre britanici ar vota pentru revenirea în Uniunea Europeană.
Procentul a scăzut doar marginal față de cel din februarie, când 60% spuneau că vor să revină în UE și a crescut constant și semnificativ de la momentul imediat de după Brexit, la începutul lui 2021, când procentul era de 47%.
În alte țări europene, sentimentele eurosceptice sunt încă la un nivel redus, mai ales după catastrofa Brexit – în Franța, 62% vor să rămână în UE, iar în Italia 63%, acestea fiind unele dintre țările unde sprijinul pentru UE era ceva mai mic, în mod tradițional.
În Spania, 87% susțin rămânerea în blocul european, în Danemarca 79%, în Suedia 70%, iar în Germania 69%.
Un număr record de britanici cred, de asemenea, că e foarte puțin probabil ca alte țări europene să le urmeze calea și să părăseacă UE în următorul deceniu – 42%, față de 26% acum trei ani. 40% spun că este probabil, în scădere de la 58%.
Deși părerile față de revenirea în UE s-au schimbat semnificativ în Regat de la referendumul din 2016, 51% dintre britanici spun că este puțin probabil ca Marea Britanie să revină în UE la un moment dat. Acum doi ani, procentul era la 62%. 29% cred, totuși, că Regatul va reveni în UE la un moment dat.
În Uniunea Europeană, italienii (61%) și francezii (54%) sunt mai puțin încrezători că Regatul Unit se va realătura blocului. Mai pozitivi pe această temă sunt danezii (43%) și suedezii (49%). În toate țările, o proporție mai mare a spus că revenirea UK este probabilă, față de anul 2021.
Încrederea britanicilor în viitorul UE a crescut, de asemenea, semnificativ, de la referendum. Pentru prima oară, mai mulți britanici s-au declarat optimiști cu privire la viitorul blocului (41% față de 36%).
În același timp, britanici rămân pesimiști cu privire la impactul Brexit-ului asupra țării lor – 58% spuneau în aprilie că ieșirea din UE are un impact negativ, o creștere de la 50%.
