„O firmă care a pierdut licitaţia a făcut o contestaţie împotriva firmei care a fost desemnată câştigătoare, că ar fi folosit un document fals și în această situaţie documentul a fost trimis şi la DLAF şi la DNA”, spune Liviu Dragnea, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
„Noi am luat ceea ce au depus cu ştampila autorităţilor statului, deci până la înscrierea în fals ori la o decizie a unei instanţe de judecată licitaţia este corectă”, spune Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca.
Contractul presupunea, în principal, instalarea unui sistem de cumpărare a biletelor similar celor din marile oraşe europene.
Autorităţile sperau ca sistemul să fie funcţional din primăvara acestui an. Acum nu mai este posibil, pentru că proiectul, realizat în proporţie de 70%, este blocat până la finalizarea anchetei procurorilor şi, eventual, a unui proces.
