După fiecare rundă de alegeri, fie ea locală, parlamentară sau prezidențială, apare o mantră politică recurentă, un refren convenabil al celor care doresc să pară eficienți, fermi și „moderni”: „Trebuie să tăiem!” Tăiem funcții din administrație, tăiem bugete, tăiem venituri, tăiem din cheltuielile publice. Totul, însă, fără vreo analiză de impact, fără o strategie coerentă, fără un plan de dezvoltare.

Această obsesie a tăierii – prezentată adesea ca un panaceu – nu este nici strategică, nici rațională. Este o magie politică de vitrină, o invocare superficială a eficienței administrative care ignoră un fapt esențial: România este o țară săracă, cu comunități sărace și oameni vulnerabili. Într-o astfel de țară, unde coeziunea socială este deja fragilă, orice intervenție brută – fără discernământ – poate produce efecte devastatoare.

Austeritatea, atunci când este folosită ca soluție unică, nu dezvoltă, ci distruge. Taie servicii publice esențiale. Reduce accesul la sănătate, educație și sprijin social. Produce migrație, demoralizare și revoltă socială tăcută. Exemplele nu lipsesc: România post-criză 2010, Grecia după 2012, dar și reformele brutale din Europa de Est post-'89 – toate ne arată costul uman și social al tăierilor fără strategie.

Alternativa la austeritate este cumpătarea – un concept uitat în discursul public, dar esențial pentru o guvernare rațională și echitabilă.

Cumpătarea nu înseamnă lipsă, ci măsură. Nu înseamnă reducere haotică, ci **gestionare atentă** a resurselor. Este arta de a prioritiza fără a exclude, de a echilibra fără a sacrifica esențialul.

O politică publică bazată pe cumpătare presupune **analiză, ierarhizare a nevoilor, protejarea celor vulnerabili** și evitarea risipei. Înseamnă să renunțăm la cheltuieli inutile, dar să consolidăm investițiile în sănătate, educație, infrastructură socială și viitor.

A vorbi despre cumpătare înseamnă a propune o viziune matură și solidară – opusul panicii bugetare și a reacțiilor de imagine.

Pungi de sărăcie și politici oarbe

Înainte de a tăia, să ne uităm atent la harta sărăciei. La satele din Moldova, la cartierele marginale din sudul țării, la orașele mici depopulate și la tinerii care nu au nicio oportunitate acasă. A tăia acolo înseamnă a condamna, nu a reforma. Modernizarea statului nu se poate face cu toporul.

Din păcate, istoria recentă e plină de exemple de tăieri aberante: spitale închise fără alternative, școli comasate în sate în care transportul public nu există, reduceri de personal în instituții deja subdimensionate. Au fost sacrificate funcții esențiale pentru cetățean, în timp ce clientelismul și posturile sinecuriste s-au furișat pe ușa din spate.

Tăietorii de serviciu: un bestiar politic

Această „religie a tăierii” are și apostolii ei – tăietorii de serviciu:1. Tăietorii de capete – Cei care cred că, dacă schimbăm un politician sau un șef de instituție, sistemul se va reforma de la sine. Confundă simbolicul cu sistemicul. Uită că problemele sunt adesea structurale, nu doar personale.

2. Tăietorii de bugete – De regulă, ei propun să se taie „la ceilalți”, niciodată în zona lor. Pentru ei, ministerul propriu e crucial, restul sunt „umflături”. Această competiție a foarfecelor bugetare produce dezechilibre și anarhie fiscală.

3. Tăietorii de funcții administrative – Visând statul ca pe o corporație, ignoră că statul nu vinde profit, ci oferă servicii sociale, siguranță și solidaritate. Da, statul poate învăța de la firme, dar nu trebuie confundat cu una.

4. Tăietorii de cracă – Cei care, în entuziasmul destructiv, reușesc să-și anuleze propriile baze de susținere. Taie, taie, și se trezesc apoi că nu mai au nici partid, nici încredere, nici instituție funcțională. Și se miră: „Cum am ajuns aici?”

PSD: între misiune socială și tentația austeră

Este momentul ca PSD să își amintească misiunea pentru care a fost votat: să apere oamenii vulnerabili, să aducă echitate și echilibru în societate. Nu să fie un ecou al austerității „cu iz electoral”. PSD trebuie să fie vocea raționalității. Să respingă „festivalul toporului” în care politicienii par să concureze la concursul „Cine taie mai mult”.

E nevoie, fără îndoială, de reforme. De digitalizare. De eliminarea risipei. Dar toate acestea trebuie să fie parte a unui plan, nu o reacție isterică la presiunea opiniei publice sau a piețelor. Reforma statului nu înseamnă zero stat, și nici stat-corporație, și nici stat-minimal. Înseamnă stat funcțional, eficient și solidar.

În loc de concluzie: de la tăiere la reconstrucție

România are nevoie de o viziune de reconstrucție, nu de distrugere ritualică. De proiecte pe termen lung, de investiții în oameni, în infrastructură socială, în capacitatea administrației. Tăierea poate fi uneori necesară – dar doar dacă e precedată de diagnostic, analiză și strategie.

Avem nevoie de reformă, nu de revanșă. De reconstrucție, nu de demolare simbolică. PSD trebuie să fie actorul lucid și responsabil care propune, nu doar reacționează. Pentru că viitorul unei țări nu se construiește cu toporul, ci cu rațiune, compasiune și competență.

Și, mai ales, să ascultăm vocile raționale. Să oprim gălăgia și să-i întrebăm pe profesioniști.

Zilele trecute, Guvernatorul BNR, domnul Mugur Isărescu, a prezentat o statistică privind banii ieșiți din țară prin concedii și turism extern. O observație economică simplă, cu relevanță în analiza balanței comerciale.

Au sărit unii imediat cu toporișca, acuzând că BNR se opune libertății românilor de a călători. Absolut șocant! O dovadă că orice reflecție, orice analiză, orice nuanță este, în spațiul public românesc, în pericol de a fi decapitată în numele unor emoții de moment.

Tocmai de aceea e nevoie de o forță politică ce aduce calm, rațiune și știință în dezbaterea publică. Nu de încă un cor care cântă în tonalitatea panicii.