-E a mea, dă-mi plasa înapoi!
-Ai lăsat-o pe cărucior!
-Dă-mi plasa, e a mea!
Aceasta este una din scenele tipice pentru momentul în care aceşti oameni sunt descoperiţi că fac ceva ilegal. Unii devin chiar violenţi.
Responsabil firma împachetare bagaje: Sunt extrem de violenţi! Pe mine m-au ameninţat cu un cuţit, i-am denunţat şi am câştigat procesul.
Reporter Digi24: Români?
Responsabil firma împachetare bagaje: Da! Sunt români, bulgari, ruşi, moldoveni, sud-americani, africani. Dar vreau să fie ceva clar, am mulţi prieteni români şi ar fi injust să generalizez. Am vecini români şi îmi imaginez că, la fel ca în orice pădure, mai sunt şi crengi uscate.
Cei care încearcă să câştige bani ilegal din împachetarea bagajelor se bazează pe o lacună legislativă. Aeroportul aparţine statului spaniol în timp ce licenţele de activitate comercială se obţin de la autoritatea locală. Între cele două prevederi se strecoară abil şi cei ce vor să câştige un ban în aeroport.
„"Ne-am săturat de amenințări!", "Vrem să ne păstrăm locurile de muncă!" - acestea sunt doar două dintre anunțurile puse în acest loc în care se împachetează în mod legal bagajele călătorilor care pleacă de pe acest aeroport din capitala Spaniei. Însă există bande organizate de persoane, printre care și cetățeni români, care se ocupă de împachetarea bagajelor și încasează 5 euro, nu 7 cât încasează această firmă, oficial și legal, prezentă în acest aeroport”, relatează corespondentul Digi24 în Madrid, Ciprian Bălțoiu.
