• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-11 20:21:39
  • Sursa:
Lui Lineker i s-a propus sa se retraga din emisiunea „Meciul zilei” de la BBC, dupa ce a criticat politica guvernului fata de migranti Imagine

Prezentatorului Gary Lineker, fost mare fotbalist englez, i s-a sugerat să se retragă de la prezentarea emisiunii „Meciul zilei” până când se ajunge la un acord cu privire la utilizarea rețelelor sociale de către angajați și colaboratori, relatează BBC. Disputa între BBC și fostul internațional, acum în vârstă de 62 de ani, a pornit din cauza comentariilor critice pe care acesta le-a făcut la adresa noii politici a guvernului privind azilul pentru migranți.

BBC a declarat că privește „activitatea recentă pe rețelele sociale a lui Lineker ca pe o încălcare a regulilor companiei”. În plus, BBC a adăugat că realizatorul emisiunii „Meciul zilei” ar trebui să „se abțină de la a se implica în problemele politice ale partidelor, sau în controversele politice”.

BBC spune că i-a cerut lui Lineker să se retragă după „discuții ample” cu acesta și „cu echipa sa”.

„A decis că se va retrage de la prezentarea emisiunii Meciul zilei până când vom stabili o poziție clară și agreată cu privire la utilizarea rețelelor sociale”, se arată în comunicat.

„Când vine vorba de acoperirea evenimentelor noastre din fotbal și sport, Gary este persoana potrivită”, a adăugat compania.

„Nu am spus niciodată că Gary nu poate avea o opinie despre subiectele care contează pentru el, dar am spus că ar trebui să evite implicarea în problemele politice ale partidelor sau în controversele politice”.

Ian Wright, expert și coleg al lui Lineker în emisiune, a scris pe Twitter că nu va apărea din „solidaritate”. „Toată lumea știe ce înseamnă Meciul zilei pentru mine, dar am transmis BBC că nu o voi face mâine. Solidaritate”, a scris acesta.

Alan Shearer, care participă și el la emisiune, a spus, de asemenea, că „am informat BBC că nu voi apărea la MOTD mâine seară”.

Lineker încă nu a comentat public decizia. În schimb, în emisiunea 5News, prezentatorul BBC Dan Walker a citit în direct un shimb de mesaje între el și Lineker.

Walker a spus că l-a întrebat: „Ce se întâmplă. Te retragi?”. „Nu, ei (BBC) mi-au spus că trebuie să mă retrag”, ar fi spus Lineker, potrivit lui Walker.

Marți, ministrul de interne Suella Braverman a prezentat planurile guvernului de a interzice persoanelor care sosesc ilegal în Regatul Unit să solicite azil, în încercarea de a stăvili creșterea numărului de persoane care traversează Canalul cu bărci mici.

Fostul internaţional a reacționat pe reţeaua socială: „Nu există un flux uriaş. Primim mult mai puţini refugiaţi decât majoritatea ţărilor europene. Este o politică nemăsurat de crudă, direcţionată către cei mai vulnerabili oameni, într-un limbaj care nu este diferit faţă de cel folosit de Germania în anii '30”.

Citiți și:Revoltă la BBC: Scandalul Lineker provoacă o criză în televiziunea britanică de stat. Mai multe transmisiuni sportive, anulate

Vorbind la un podcast al BBC, ministrul de interne a spus că această comparație cu naziștii a fost „superficială și inutilă”, adăugând că familia ei „simte foarte mult impactul Holocaustului”, deoarece soțul ei este evreu.

Mulți parlamentari și organizații de caritate din opoziție s-au opus puternic la aceste planuri ale guvernului.

Prim-ministrul Rishi Sunak a apărat propunerile, spunând că oprirea sosirii ambarcațiunilor mici este o „prioritate” pentru Marea Britanie.

Richard Ayre, fost coordonator al politicii editoriale la BBC a spus că directorul general al BBC, Tim Davie, a „încercat în mod clar” să ajungă la un acord cu Lineker, dar nu a reușit, adăugând: „Este inevitabil acum că, de fapt, nu l-a concediat, ci l-a îndepărtat cel puțin temporar, BBC va intra acum sub un torent de critici care vor spune că acționează la ordinul guvernului”.

O sursă laburistă a declarat pentru BBC că instituția media ar trebui să „regândească decizia”: „Decizia lașă a BBC de a-l scoate pe Gary Lineker din emisie este un atac la adresa libertății de exprimare în fața presiunii politice. „Politicienii conservatori care fac lobby pentru a-i demite pe angajații care nu sunt de acord cu politicile guvernamentale ar trebui să fie de râs, nu de plătit. BBC ar trebui să-și regândească decizia”.

Prim-ministrul Scoției, Nicola Sturgeon, a spus despre decizia BBC că este „imposibil de apărat”. Scriind pe Twitter, ea a subliniat că BBC „subminează libertatea de exprimare în fața presiunii politice – și pare să fie întotdeauna o presiune de dreapta la care se renunță”.

Lineker găzduiește Meciul zilei din 1999 și a fost în 2022 cel mai bine plătit realizator din BBC, pentru al cincilea an consecutiv, câştigând între 1.350.000 şi 1.354.999 de lire sterline în 2021/2022 pentru „Match Of The Day” şi „Sports Personality Of The Year”.

El a acoperit la BBC în 2022 şi Cupa Mondială de fotbal din Qatar.

Fostul fotbalist a găzduit anterior solicitanți de azil și a cerut în mod public drepturi și protecție mai bune pentru refugiați. El a criticat, de asemenea, guvernele conservatoare succesive cu privire la problemele migrației, inclusiv Brexit.

Comentariile sale au atras un sprijin larg pe rețelele de socializare, un tweet a obținut 235.000 de aprecieri.

18 spitale din toată ţara sunt afectate, luni, de atacul cibernetic masiv de tip ransomware, a anunțat Ministerul Sănătății, care a transmis lista acestor unități sanitare afectate. Ca efect al atacului, sistemul este nefuncţional, fişierele şi bazele de date sunt criptate, potrivit ministerului.

Economie 2024-02-12 14:35:38

Spania ar putea avea prima participare de extremă-dreapta la guvernare de la dictatura lui Francisco Franco, sondajele efectuate în ultima săptămână de campanie - şi date publicităţii duminică seara, după închiderea urnelor - arătând că Partidul Popular (PP) de centru-dreapta şi Vox, partidul anti-musulman şi antifeminist, câştigă suficiente locuri în alegerile de duminică pentru a forma o coaliţie, relatează Reuters.

Economie 2023-07-24 02:07:49

Poliţia austriacă a arestat 15 persoane, printre care şi un român, în legătură cu o campanie de infracţiuni bazate pe ură împotriva persoanelor gay, informează DPA.

Economie 2025-03-21 18:38:24

Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, a participat duminică la un dejun în aer liber la Downing Street, organizat la fel ca alte mii de evenimente similare pe întreg teritoriul Marii Britanii pentru a marca încoronarea regelui Charles al III-lea şi a reginei Camilla, relatează AFP.

Economie 2023-05-07 17:42:59

Primarul unui oraș din Italia a interzis coafezelor și frizerilor să șamponeze de două ori părul clienților în încercarea de a conserva apa în timpul unei secete puternice care afectează regiunea Emilia-Romagna, informează The Guardian.

Economie 2022-06-28 17:03:35

Finlada va pregăti o „soluţie naţională” pentru a restrânge şi mai mult sau chiar a interzice complet accesul cetăţenilor ruşi, a declarat miercuri agenţiei France Presse ministrul de externe Pekka Haavisto, aflat la New York cu ocazia Adunării Generale a ONU.

Economie 2022-09-21 22:19:03

Durerea persistentă de cap poate fi un semn al unor afecţiuni mai grave. Cum se manifestă cefaleea, care sunt cauzele şi când trebuie să cerem ajutor de specialitate, discutăm cu dr. Cristian Pandrea, medic primar Medicină de urgenţă.

Economie 2023-01-25 11:24:32

Protest inedit față de creșterea prețurilor la alimente, dar și la alte categorii de produse. Oamenii au refuzat să mai meargă în supermarketuri pentru cumpărături, iar comercianții au înregistrat scăderi serioase ale vânzărilor. Comercianţii din Croaţia înregistrau vineri o cifră de afaceri mai mică cu 42% faţă de vinerea trecută, o consecinţă a apelului la boicotarea magazinelor lansat de Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor pentru a denunţa umflarea preţurilor. A început în Croația, dar s-a extins în țările balcanice, scrie Euronews.

Economie 2025-02-01 21:43:02