• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-31 06:59:57
  • Sursa:
Loretta Swit a murit la varsta de 87 de ani. Actrita a fost celebra pentru rolul „Hot Lips” Houlihan din serialul de comedie „M*A*S*H” Imagine

Loretta Swit, actriţa premiată cu Emmy, care timp de peste un deceniu a interpretat rolul asistentei medicale din armata americane Margaret „Hot Lips” Houlihan în serialul de succes „M*A*S*H”, a murit vineri la vârsta de 87 de ani, informează Reuters și News.ro.

Loretta Swit, personaj de bază în unul dintre cele mai de succes şi apreciate seriale din istoria televiziunii americane, a murit la domiciliul său din New York City, din cauze naturale, a declarat agentul ei, Harlan Boll.

Swit a câştigat două premii Emmy pentru cea mai bună actriţă în rol secundar şi 10 nominalizări pentru rolul „Hot Lips”, asistenta medicală de carieră din armată, senzuală, dură, dar vulnerabilă şi patrioată, din serialul difuzat între 1972 şi 1983.

Fiind singurul personaj feminin constant din serialul revoluţionar, a cărei activitate se desfăşura în cadrul fictivului Spital Chirurgical Mobil 4077 al Armatei din timpul Războiului din Coreea din anii 1950, „Hot Lips” a îndurat insultele, farsele şi glumele chirurgilor bărbaţi iubitori de distracţie.

Din distribuţia serialului au mai făcut parte Alan Alda, Wayne Rogers, McLean Stevenson, Larry Linville, Mike Farrell, Harry Morgan, Gary Burghoff, David Ogden Stiers şi Jamie Farr.

Swit şi-a definit rolul interpretând o femeie puternică, hotărâtă şi independentă, care a contribuit la dezvoltarea şi povestea ţesută în jurul personajului său, inclusiv despărţirea de iubitul ei căsătorit, maiorul Frank Burns, interpretat cu umor de Linville, precum nunta şi divorţul personajului ei.

Ea a apărut în aproape toate cele peste 250 de episoade şi în finalul serialului, care a fost cel mai vizionat episod al oricărui serial TV din istorie la momentul încheierii serialului, în 1983.

Serialul TV s-a bazat pe experienţele reale ale unui chirurg militar, care a scris în 1968 cartea „MASH: A Novel About Three Army Doctors” (MASH: Un roman despre trei medici militari), şi pe filmul de comedie neagră cu acelaşi titlu, regizat de Robert Altman în 1970.

„Încă de la începutul filmărilor, eram conştienţi de cât de special era acest serial”, declara Swit într-un interviu acordat Fox News în 2017, subliniind „simbioza, camaraderia, dragostea şi respectul” pe care îl aveau unii pentru ceilalţi.

Loretta Swit s-a născut pe 4 noiembrie 1937, în Passaic, New Jersey. După terminarea şcolii, şi împotriva voinţei părinţilor ei severi, a început să studieze actoria la American Academy of Dramatic Arts din New York. A lucrat ca stenografă în timp ce dădea audiţii pentru roluri.

„Primul gând care mi-a trecut prin cap a fost să devin actriţă. Nu-mi amintesc să fi vrut vreodată să nu joc”, a declarat ea pentru revista Star într-un interviu din 2010.

Actriţa înaltă şi blondă de teatru şi televiziune era o vegetariană strictă şi o iubitoare de animale.

Şi-a început cariera în teatru şi a apărut în roluri secundare în seriale de televiziune precum „Gunsmoke”, „Mannix”, „Bonanza” şi „Hawaii Five-O”, înainte de a obţine rolul care a făcut-o celebră.

Swit a creat şi personajul detectivului Christine Cagney în episodul pilot al serialului „Cagney & Lacey”, dar nu a putut accepta rolul în serialul TV din cauza contractului cu „M*A*S*H”.

Actriţa a debutat pe Broadway în 1975, în piesa „Same Time, Next Year”. A jucat în musicalul „Mame” în turneu şi a jucat în piesa solo „Shirley Valentine” de peste 1.000 de ori în trei decenii.

„Actoria nu înseamnă pentru mine a te ascunde, ci a te dezvălui. Îţi dă permisiunea să simţi”, a declarat ea într-un interviu acordat revistei Star în 2010. „Este cel mai important lucru din lume, pentru că atunci când încetezi să simţi, atunci eşti mort”, a mărturisit Swit.

După „M*A*S*H”, Loretta Swit a apărut în filme de televiziune, emisiuni de divertisment, pe scenă şi în filme, dar nu a mai atins acelaşi nivel de faimă.

De asemenea, s-a dedicat drepturilor animalelor şi a fost purtătoare de cuvânt a Humane Society of the United States.

S-a căsătorit în 1983 cu actorul Dennis Holahan, care a interpretat rolul unui diplomat suedez într-un episod din „M*A*S*H”. Cuplul a divorţat în 1995 şi nu a avut copii.

Deşi „M*A*S*H” s-a terminat acum câteva decenii, Swit a găsit noi generaţii de fani prin redifuzarea serialului.

„Serialul nu a fost niciodată scos din grilă! Mulţi oameni nu realizează asta”, a declarat Swit pentru Huffington Post în 2018. „L-am văzut în Thailanda, în Egipt... Este un fenomen”, spunea ea.

Premierul Nicolae Ciucă promite să aloce fonduri pentru Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, după ce s-a întâlnit cu medicul Sidonia Susanu, coordonatorul Compartimentului de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arşi din cadrul unităţii medicale, care în decembrie a condus o echipă ce a reuşit să reataşeze braţele unei fete după un accident rutier.

Economie 2023-01-24 18:22:51

Deplasările prin București se dovedesc o misiune imposibilă pentru persoanele aflate în scaune cu rotile. Ștefan Stoian, un tânăr de 22 de ani, se ambiționează să circule singur prin Capitală, fără ajutorul mamei sale. Asfaltul plin de gropi, bordurile înalte și rampele dificile din instituțiile publice îi întind capcane la orice pas. 

Economie 2022-09-01 08:00:55

Premierul Marcel Ciolacu a primit luni, la Palatul Victoria, o delegație a companiei Google, care a semnat cu Guvernul României un memorandum de înţelegere în contextul proiectelor pe care ţara noastră le va dezvolta în infrastructura digitală, inovare şi cercetare.

Economie 2024-07-15 15:20:57

Taxa de pod de la Fetești-Cernavodă va fi suspendată începând de la 1 iunie până la finalizarea lucrărilor de reabilitare a Podului peste braţul Borcea, informează CNAIR.

Economie 2023-05-31 14:56:19

Haka în Parlamentul Noii Zeelande în semn de protest. Membrii maori au întrerupt votul pe un proiect de lege controversat, care vizează reinterpretarea unui tratat de 184 de ani între britanici și maorii autohtoni, susținând că este o amenințare la adresa drepturilor poporului autohton al țării, care reprezintă aproximativ 20% din populația de 5,3 milioane de locuitori.

Economie 2024-11-15 13:25:22

O misiune de menţinere a păcii în Ucraina sub egida ONU este „foarte ipotetică" în acest stadiu, a afirmat marţi secretarul general adjunct al ONU care răspunde de operaţiunile de pace, Jean-Pierre Lacroix.

Economie 2025-03-25 13:55:47

Aderarea României la spaţiul Schengen nu se află pe agenda ultimului Consiliu Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din cadrul preşedinţiei suedeze a UE, care va avea loc pe 8-9 iunie, la Luxemburg, transmite Agerpres. Cu toate acestea, Comisia Europeană a dat asigurări, într-un răspuns trimis recent unui eurodeputat român, că problema rămâne o prioritate pentru executivul UE şi că va face tot ce-i stă în putinţă ca o decizie favorabilă să fie luată în 2023.

Economie 2023-06-06 11:19:26

Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare duminică, în ziua atacului împotriva Israelului, a precizat luni directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA). Rafael Grossi a precizat că este preocupat de posibilitatea unor represalii israeliene și a decis retragerea temporară a inspectorilor din aceste locații.

Economie 2024-04-16 10:45:09