• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-24 08:30:47
  • Sursa:
Aleksandar Vucici sustine ca Serbia este presata sa-si normalizeze relatiile cu Kosovo in schimbul aderarii la UE Imagine

Serbia suportă presiuni occidentale pentru a-şi normaliza relaţiile cu Kosovo, în special din partea europenilor care pun în balanţă procesul său de aderare la UE, a spus luni preşedintele sârb Aleksandar Vucici.

Preşedintele sârb a spus că s-a întâlnit săptămâna trecută cu reprezentanţi ai Uniunii Europene, Franţei, Germaniei, Italiei şi Statelor Unite, care susţin o normalizare a relaţiilor dintre Serbia şi Kosovo şi cu această ocazie i-a lansat un ultimatum, relatează AFP, citată de Agerpres.

Au spus: trebuie să accepţi acest plan, altfel va trebui să te confrunţi cu o întrerupere a procesului european de aderare, o oprire şi retragere a investiţiilor, precum şi o serie de măsuri economice şi politice care vor face mult rău Republicii Serbia”, a spus Vucici într-o conferinţă de presă.

„Serbia trebuie să rămână pe calea UE, altfel vom fi pierduţi din punct de vedere economic şi politic. Nu voi accepta, în calitate de preşedinte, să fim singuri şi izolaţi”, a spus el.

El a adăugat că parlamentul sârb ar urma să examineze această propunere şi a menţionat un posibil referendum pe această temă.

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni că reuniunile de la Pristina şi Belgrad s-au concentrat pe „propunerea de normalizare a relaţiilor”.

„Am insistat asupra beneficiilor considerabile pentru ambele părţi pe care le-ar aduce un progres în privinţa acestei propuneri”, a spus el.

Vucici este de părere că aceste presiuni puternice sunt o consecinţă a „noului context geopolitic” născut din invazia Ucrainei de către Rusia.

„Ei urmăresc o politică de înfrângere a Rusiei şi orice piedică trebuie eliminată”, a adăugat el.

Belgradul şi-a depus candidatura de aderare la UE în decembrie 2009, iar negocierile de aderare au început în 2013.

Kosovo a solicitat în decembrie statutul de candidat pentru aderarea la UE.

În ciuda încercărilor de dialog sub egida UE, relaţiile dintre Pristina şi Belgrad merg de ani de zile din criză în criză. Or, o normalizare a relaţiilor lor este imperativă pentru viitoarea integrare europeană.

Kosovo, fostă provincie sârbă, şi-a declarat independenţa în 2008, la un deceniu după un război sângeros între forţele sârbe şi rebelii albanezi. Dar Serbia nu recunoaşte această situaţie.

Din noiembrie, tensiunile au escaladat în nordul Kosovo, unde Belgradul încurajează minoritatea sârbă să refuze loialitatea faţă de Pristina.

Dolarul american a depășit vineri și luni pragul de 5 lei, după ce două zile la rând s-a menținut sub această valoare. Astfel, astăzi moneda americană avea o valoare de 5,0891 lei la prânz, conform BNR.

Economie 2022-10-10 14:05:52

Aproximativ trei tone haine, genți, pantofi sau bijuterii în valoare de aproximativ 10 milioane de lei au fost reținute la Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Otopeni de inspectorii vamali sub suspiciunea că sunt contrafăcute. Acestea imită mărci de lux precum Hermes, Chanel, Dior sau Prada.

Economie 2023-05-22 17:30:22

Poliţia italiană a anunțat că a dejucat o serie de atacuri ale unor grupări de hackeri pro-ruşi în timpul semifinalei din 10 mai şi a finalei de sâmbătă a concursului Eurovision desfăşurat la Torino.

Economie 2022-05-15 15:20:13

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna a afirmat, joi seară, la Digi24,  că „este o provocare mare pentru oricine să facă performanţă la ANAF”, instituţia având trasată sarcina de a colecta anul acesta cu 50 de miliarde de lei mai mult decât anul trecut. Provocarea, potrivit ministrului, este ca ANAF să colecteze TVA şi de la cei care până acum nu au plătit.

Economie 2025-02-06 22:29:28

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a reacționat după ce vloggerul George Buhnici a provocat un scandal pe rețelele sociale, după ce și-a comparat soția cu „o minoră” și a criticat siluetele femeilor aflate pe litoral. Femeile nu trebuie tratate ca niște obiecte, iar declarațiile care par că îndeamnă la pedofilie și misoginism sunt „impardonabile”, spune Firea.

Economie 2022-07-19 20:28:52

Moneda euro a scăzut vineri sub nivelul de 1,01 dolari, cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani. Există patru consecințele concrete ale declinului valorii monedei unice europene, conform unei analize realizată de AFP și citată de Agerpres.Luni, euro s-a prăbușit spre paritate față de dolar, în condițiile în care cea mai mare conductă care transportă gaze rusești către Germania a intrat în mentenanță anuală, urmând ca fluxurile să fie oprite timp de 10 zile, transmite Reuters.

Economie 2022-07-11 15:31:43

Programul AI ChatGPT este suficient de inteligent să ia note de trecere la examene de la prestigioase universități americane, relatează CNN. Deși nu a reușit să obțină note foarte mari, ChatGPT a generat răspunsuri corecte la numeroase întrebări la teste, suficiente pentru a obține note de trecere.

Economie 2023-01-27 15:02:32

Grupul de mercenari Wagner recrutează puşcăriaşi ucraineni care au fost transferaţi în închisori din Rusia pentru a fi trimişi pe frontul din Ucraina, scrie The Kyiv Independent, care citează Statul Major al armatei ucrainene.

Economie 2023-01-25 13:09:12