• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-16 20:04:28
  • Sursa:
Lloyd Austin a vorbit cu ministrul chinez al Apararii pentru prima data dupa un an si jumatate Imagine

Ministrul american al Apărării şi omologul său chinez au discutat marţi pentru prima dată după un an şi jumătate, a anunţat Pentagonul, transmite AFP, remarcând un nou semn al voinţei celor două superputeri de a menţine dialogul, în ciuda tensiunilor încă puternice dintre ele, potrivit Agerpres.

Lloyd Austin şi Dong Jun au discutat prin videoconferinţă despre relaţiile militare dintre SUA şi China şi despre chestiuni de securitate regională şi mondială, a menţionat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder.

Potrivit acestuia, secretarul american al Apărării a accentuat „importanţa de a continua deschiderea liniilor de comunicare militare” între cele două puteri şi a „reafirmat că SUA vor continua să zboare, să navigheze şi să opereze în deplină securitate şi în mod responsabil, pretutindeni unde le permite dreptul internaţional”.

El a „subliniat importanţa respectării libertăţii de navigaţie pe mare garantată de dreptul internaţional, în special în Marea Chinei de Sud”.

Convorbirea are loc la mai puţin o săptămână după un summit inedit la Washington între liderii american, filipinez şi japonez, în cursul căruia cei trei au condamnat „comportamentul periculos şi agresiv" al Beijingului în această zonă maritimă strategică. Într-un avertisment clar destinat Beijingului, preşedintele american, Joe Biden, s-a angajat să apere Filipine în cazul unui „atac”.

Beijingul a decis să rupă contactele militare la nivel înalt cu Washingtonul după o vizită a liderei democrate de atunci a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, în Taiwan, în 2022.

Aliaţii NATO sunt dispuși să elimine unele obstacole din calea apropierii Ucrainei de alianţa militară, a declarat, vineri, ministrul german al apărării, Boris Pistorius, informează Reuters.

Economie 2023-06-16 13:07:06

Meteorologii au emis sâmbătă două atenționări cod galben de ploi torențiale și vânt puternic. Ambele vizează județe din centrul și din estul țării și sunt în vigoare până duminică.

Economie 2023-07-08 10:24:27

Un bărbat şi o femeie din Dej au fost prinşi la furat într-un hipermarket din Bistriţa, de unde au ales mai multe delicatese de pe rafturi în valoare de aproximativ 3.000 de lei, pe care le-au scanat doar parţial la casele express.

Economie 2024-01-15 12:13:51

Echitația revine la modă printre adolescenți. Tot mai mulți tineri aleg să își petreacă timpul liber printre cai. Fac mișcare în natură și, în plus, îi ajută la concentrare și comunicare. Într-un centru de echitație de lângă Brașov, sub îndrumarea instructorilor cu experiență, copiii învață să stăpânească mersul la trap, dar și să-și dezvolte echilibrul și încrederea în sine.

Economie 2025-03-01 10:46:37

Laura Crișan, fiica milionarului ucis la Arad, și complicii ei vor fi cercetați în libertate, au decis magistrații, care au respins, joi seară, cererea procurorilor de arest preventiv. Acuzațiile împotriva lor sunt de omor și instigare la omor. Procurorii spun că fiica omului de afaceri ar fi plătit 100.000 de euro pentru asasinarea tatălui său. În fața judecătorilor, atât ea cât și ceilalți doi bărbați au refuzat să facă declarații. Avocatul lor spune că, la trei ani de la moartea lui Ioan Crișan, nu există probe concrete împotriva celor trei.

Economie 2024-10-25 10:23:36

Trei teancuri de bancnote topite, de 100 și 200 de lei au fost aduse la o sucursală a Băncii Naționale a României de către un român care a cerut bani noi.

Economie 2023-07-18 17:10:06

Presa de stat din China a acordat o atenție deosebită Cupei Mondiale în această săptămână, dar meciurile au alimentat frustrarea că oamenii nu pot sărbători în stradă. Telespectatorii care au urmărit imaginile din Qatar cu mulțimi zgomotoase care participă la meciuri și petrec zgomotos în stradă au fost iritați și descurajați, în condițiile în care ei sunt blocați în case de strategia zero-Covid.

Economie 2022-11-25 09:40:04

China va renunța și la ultimele restricții față de turiști și va elimina obligativitatea carantinei pentru cei ce intră în țară, începând din 8 ianuarie, relatează BBC. China marchează, astfel, o nouă schimbare majoră în direcția eliminării strategiei „zero Covid”.

Economie 2022-12-27 09:51:15