Vaccinarea antigripală gratuită începe cu stângul. Deşi Ministerul Sănătăţii anunţa că va demara campania începând cu 15 noiembrie, acest lucru nu va fi posibil.
„Ministerul încă nu a declanşat vaccinarea. Anul trecut am început-o pe 21 noiembrie şi acum suntem în aşteptare", a precizat Ştefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publice Dolj.
Medicii de familie se tem că amânarea campaniei de vaccinare ar putea duce la o epidemie de gripă.
"Noi sperăm din tot sufletul să vină. În al doilea rând este foarte important să vină în timp util, este ştiut că încă de la 1 octombrie ar fi indicat, în fiecare an, să se vaccineze cât mai multă lume antigripal, pentru că riscurile pentru sănătatea populaţiei ar fi foarte mari în caz contrar", a spus Mirela Profir, medic de familie.
Cei care nu mai doresc să aştepte imunizarea gratuită o pot face contra cost. O doză costă, în farmacii, aproximativ 30 de lei. Puţini sunt însă cei care cumpără vaccinul din banii lor.
"Aştept vaccinul antigripal, pentru că ne protejează totuşi într-un fel", a spus o femeie.
Licitaţia pentru cele 600.000 de doze din import a fost anulată. Alte 400.000 vor fi produse la Institutul Cantacuzino, însă acestea vor fi disponibile abia la sfârşitul lunii decembrie.
