"Există câteva colonii de naştere, chiar de mii de exemplare, respectiv colonii de hibernare, care sunt unice în toată Europa", spune Farkas Szodorai-Parádi, manager proiect.
Pe parcursul a doi ani, mai multe peşteri au fost curăţate de deşeuri şi s-au montat semne de avertizare prin care se interzice accesul. Au fost editate materiale informative pentru schimbarea atitudinii faţă de lilieci, despre care mulţi cred că ar fi periculoase.
"Nu se agaţă de părul nostru, nu ne fac absolut nimic. Dar deja prezenţa noastră, faptul că punem lumină pe ei, sau chiar şi făclii, cum se făcea mai demult, s-a intrat cu făclii, şi atunci deranjul este enorm", explică Richard Hoffman, zoolog.
Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la 1,2 milioane de euro, din care 643 de mii au sosit prin programul european Life.
