Războiul din Ucraina a intrat în a șaptea lună și, spre surpriza multora, Ucraina ține piept Rusiei: blochează înaintarea armatei, deși îi este net superioară, și ripostează. Ucraina aplică, de fapt, cu succes, o metodă de „război de rezistență” dezvoltată de forțele speciale ale SUA, spun oficiali americani și europeni, citați de CNN.

Conceptul operațional de rezistență a fost dezvoltat în 2013, în urma războiului Rusiei din Georgia, care avusese loc cu câțiva ani înainte, în 2008. Dar valoarea acestei strategii a fost conștientizată abia după invazia Rusiei în peninsula ucraineană Crimeea, în 2014. Preluarea și anexarea Crimeei aproape fără vărsare de sânge a uimit Occidentul, așa că s-a concentrat asupra construirii unui plan de apărare totală, care să includă nu doar armata, ci și populația civilă. Invazia declanșată în februarie de Putin împotriva Ucrainei a fost terenul de încercare.

În fapt, „războiul de rezistență” oferă un plan națiunilor mai mici pentru a face față unei agresiuni și pentru a se confrunta eficient cu un vecin mai mare care le invadează.

Conceptul, cunoscut sub prescurtarea ROC (Resistance Operating Concept), abordează agresiunea armată într-un mod inovator și neconvențional. Astfel, nu doar armata ucraineană, ci și populația civilă sunt parte a unei rezistențe concertate împotriva armatei ruse. „Se folosește fiecare resursă și se folosesc, de asemenea, unele mijloace extrem de neconvenționale prin care să perturbe armata Federației Ruse”, explică generalul-locotenent în retragere Mark Schwartz, care a fost șeful Comandamentului pentru Operațiuni Speciale din Europa.

În inferioritate numerică și depășită ca armament, Ucraina a ripostat totuși împotriva unei armate rusești care a crezut că în câteva săptămâni, dacă nu chiar zile, va străbate nestingherită țara în lung și-n lat.

Seria de atacuri și explozii recente asupra unor poziții rusești din Crimeea face parte din această strategie a războiului de rezistență, arată Kevin Stringer, colonel în retragere, cel care a condus echipa care a dezvoltat acest concept. „Din moment ce nu o poți face în mod convențional, vei folosi forțe pentru operațiuni speciale, iar acestea vor avea nevoie de sprijinul rezistenței - informații, resurse, logistică - pentru a avea acces la aceste regiuni”, a explicat colonelul.

Atacurile, aflate mult în spatele liniilor inamice, au fost dincolo de raza de acțiune a armelor pe care SUA și alți aliați le-au trimis în Ucraina, iar videoclipurile cu exploziile nu par să arate nicio rachetă sau dronă care să se apropie. Rusia a dat vina pe sabotaj sau pe explozii de muniție.

La începutul lunii aprilie, generalul Richard Clarke, comandantul Comandamentului pentru Operațiuni Speciale al SUA, a declarat în cadrul unei audieri în Comitetul pentru Servicii Armate al Senatului că în ultimul an și jumătate SUA au ajutat la formarea unor companii de rezistență în cadrul forțelor speciale ucrainene. Întrebat dacă vede roadele acestei instrucții în conflictul actual, Clarke a răspuns afirmativ, fără echivoc: „Da, văd”.

La începutul conflictului, guvernul ucrainean a creat un site în care explica diferite modalități de a opune rezistență. Site-ul descrie, de pildă, opțiuni nonviolente, inclusiv boicotarea evenimentelor publice, grevele muncitorești și chiar recurgerea la umor și satiră. Scopul general este de a perturba capacitatea autorităților proruse de a guverna, reamintind în același timp populației de suveranitatea de drept a Ucrainei.

Doctrina rezistenței sugerează însă și acțiuni violente, inclusiv folosirea de cocktailuri Molotov, declanșarea deliberată de incendii și introducerea de substanțe chimice în rezervoarele de benzină pentru a sabota vehiculele inamice.

Strategia presupune, de asemenea, o amplă campanie de transmitere de mesaje care să controleze narativele conflictului și să împiedice pătrunderea mesajelelor ocupantului, menținând în același timp populația unită.

Videoclipurile cu lovituri ucrainene împotriva tancurilor rusești, adesea însoțite de o coloană sonoră cu muzică rap sau heavy metal, au devenit virale, la fel și clipurile cu soldați ucraineni care salvează animale rătăcite. Intenționat sau nu, acest lucru devine parte a rezistenței, permițând Ucrainei să acapareze titlurile din presa occidentală în favoarea ei și să-i umanizeze pe militarii ucraineni.

În fruntea rezistenței se află președintele Volodomir Zelenski, care ține conflictul în atenție prin discursuri nocturne zilnice și apariții internaționale frecvente. Vizitele sale în apropierea liniilor de front fac obiectul știrilor în întreaga lume, în contrast cu președintele Vladimir Putin, care este văzut rareori în afara Kremlinului sau a stațiunii Soci.

Toată această campanie de comunicare a stimulat sprijinul guvernelor occidentale pentru a furniza mai multe arme și muniții Ucrainei, arată CNN.

În general, conceptul de rezistență pleacă de la premisa creșterii rezilienței unei țări, care reprezintă capacitatea sa de a rezista presiunilor externe, și presupune planificarea rezistenței, definită ca un efort la nivelul întregii țări pentru restabilirea suveranității în teritoriile ocupate.

„Reziliența este puterea societății pe timp de pace, care devine rezistență împotriva agresorului pe timp de război”, sintetizează Dalia Bankauskaite, cercetător la Centrul pentru Analiza Politicilor Europene.

Doctrina este concepută pentru a fi adaptată la populația, abilitățile și terenul fiecărei țări. Nu este menită să creeze sau să sprijine o insurgență; scopul său este de a stabili o forță sponsorizată de guvern care va desfășura activități împotriva unui ocupant străin cu scopul de a restabili suveranitatea.

La început, doar Estonia, Lituania și Polonia și-au exprimat un entuziasm real față de noua doctrină. Dar după preluarea și anexarea aproape fără vărsare de sânge a Crimeei de către Rusia, interesul pentru metoda rezistenței a crescut rapid, arată CNN.

După elaborarea acestui concept, care a avut loc la Comandamentul pentru operațiuni speciale din Europa, cel puțin 15 țări au participat la o formă de pregătire.

La jumătatea lunii noiembrie, în timp ce administrația Biden lansa primele avertismente publice cu privire la posibilitatea unei invazii rusești în Ucraina, Ungaria găzduia o conferință despre Conceptul Operațional de Rezistență, iar comandantul Forțelor pentru Operațiuni Speciale din Ucraina a fost prezent la această conferință, alături de reprezentanți din alte 12 țări.

Invazia Rusiei în Ucraina nu a făcut decât să sporească interesul pentru acest concept. Statele baltice, în special, discută în mod activ în parlamentele lor despre implementarea ROC la nivel național, potrivit unui oficial american.

În luna mai, la aproape trei luni de la invazia Rusiei în Ucraina, Parlamentul Lituaniei a adoptat o nouă strategie de rezistență civilă, care este mult mai largă decât stricta rezistență împotriva ocupației. Pregătirea pentru rezistență include dezvoltarea dorinței de a apăra țara, îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților militare și non-militare ale cetățenilor și altele, ca parte a unei apărări naționale.

Existența doctrinei rezistenței și planificarea rezistenței sunt făcute publice în intenționat în războiul hibrid, cu scopul de a acționa ca un factor de descurajare a unui potențial atac, dar detaliile planurilor și ale organizării în cadrul unei țări sunt ținute strict secrete.

În cazul Estoniei, o țară cu o populație de aproximativ 1,3 milioane de locuitori care se învecinează cu Rusia, rezistența civilă a fost întotdeauna o parte a planului de apărare.

Estonia își actualizează și își dezvoltă în mod regulat planurile de apărare, integrând populația generală și voluntarii cu forțele armate permanente. Oficialii estoni au studiat războiul din Ucraina pentru a învăța lecții despre ceea ce a funcționat bine împotriva Rusiei și unde rezistența Ucrainei putea fi îmbunătățită.

Estonienii își amintesc foarte bine de regimul sovietic, iar cei prea tineri pentru a-și aminti sunt învățați la școală.

Ucraina a excelat în câștigarea campaniei informaționale folosind postări pe mai multe platforme sociale, având un președinte care a devenit o figură internațională vocală și furnizând un flux constant de informații despre cât de bine luptă forțele ucrainene. În schimb, Estonia, dacă s-ar confrunta cu o invazie, ar folosi în fiecare teritoriu ocupat unități mici, bine înarmate și bine antrenate. „Îmi imaginez că putem produce mult mai multe pagube în spatele liniilor inamice decât a făcut Ucraina. Toată logistica, toate convoaiele, vor fi în mod constant atacate”, a declarat Rene Toomse, purtător de cuvânt al Ligii de Apărare Estoniene, o organizație a voluntarilor din această țară.