• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-30 13:23:04
  • Sursa:
Lavrov: Rusia va iesi „mai puternica” din rebeliunea lui Prigojin Imagine

Rusia va ieşi „mai puternică” din rebeliunea eşuată condusă de şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a spus vineri ministrul rus de externe Serghei Lavrov, citat de EFE şi AFP.

„Rusia a ieşit întotdeauna mai solidă, mai puternică din toate dificultăţile. Aşa va fi şi de această dată. Simţim că acest proces a început deja”, a declarat Lavrov într-o conferinţă de presă la Moscova.

În weekendul trecut, combatanţi ai grupului paramilitar condus de Evgheni Prigojin, considerat totuşi un apropiat al lui Putin, au ocupat mai multe facilităţi militare din sudul Rusiei, îndreptându-se apoi spre Moscova. Rebeliunea, declanşată vineri, s-a încheiat sâmbătă seara cu un acord care prevedea exilarea lui Prigojin în Belarus.

Nicio sancţiune nu a fost anunţată împotriva rebelilor, iar Serviciul Federal de Securitate (FSB) a afirmat că a abandonat urmăririle penale care îi vizau, ceea ce numeroşi analişti şi responsabili occidentali au interpretat ca pe un semn de slăbiciune a Kremlinului.

De atunci, autorităţile încearcă să afişeze o revenire la normal după aceste evenimente care au provocat totuşi una din cele mai grave crize de la sosirea lui Vladimir Putin la putere la sfârşitul anului 1999.

În cursul unei deplasări în Caucazul rus, în sud, miercuri, Putin a dat asigurări că „nu s-a îndoit” de sprijinul populaţiei în timpul rebeliunii armate a mercenarilor grupului Wagner.

El şi-a oferit chiar o baie de mulţime, strângând mâini şi lăsându-se fotografiat, eveniment public rarisim, conform imaginilor difuzate de televiziunea rusă, fără ca AFP să poată verifica gradul de spontaneitate a acestei scene.

Totodată, şeful diplomaţiei ruse a declarat că Moscova nu trebuie să dea garanţii Occidentului cu privire la stabilitatea sa, răspunzând la întrebarea unui jurnalist dacă Rusia, o putere nucleară, este o ţară stabilă după evenimentele de la sfârşitul săptămânii trecute. „Vă mulţumesc foarte mult că aveţi grijă de interesele noastre naţionale, dar nu este necesar”, a spus el.

760 de milioane de lei ar putea costa cel mai nou mega-proiect de infrastructură din România, care vizează centrul Capitalei. Este vorba despre repararea planșeului de beton din Piața Unirii care susține toată infrastructura din zonă. 

Economie 2023-04-18 12:55:46

John Shipton, tatăl activistului Julian Assange, se află la Moscova pentru un summit al grupului de țări BRICS, iar în cadrul unui interviu acordat agenției ruse de presă de stat Ria Novosti și-a exprimat recunoștința față de președintele rus Vladimir Putin, scrie Politico.

Economie 2024-10-21 19:55:04

Sfârșit tragic pentru o familie din Bihor. O femeie și fiul ei au murit arși de vii, în noaptea de marți spre miercuri, după ce casa în care locuiau a fost curprinsă de flăcări. Focul, cred pompierii, ar fi pornit de la un scaun cu rotile electric, lăsat la încărcat peste noapte. În incendiu și-a pierdut viața și câinele familiei, scrie sursadevest.ro.

Economie 2023-03-08 14:24:46

Fostul preşedinte bolivian Evo Morales a susţinut duminică că a fost vizat de aproximativ 15 focuri de armă, trase în vehiculul său şi care i-au rănit şoferul, şi l-a acuzat de incident pe actualul şef al statului, rivalul său la alegerile prezidenţiale din 2025, transmite AFP preluată de Agerpres.

Economie 2024-10-28 08:17:59

Comisia Europeană a propus, miercuri, interzicerea pe piaţa UE a produselor obţinute prin muncă forţată, fiind vorba de toate produsele, atât cele fabricate în UE pentru consum intern şi export, cât şi cele importate, fără a viza anumite întreprinderi sau industrii, informează un comunicat al Executivului comunitar.

Economie 2022-09-14 15:15:10

Fostul star paralimpic Oscar Pistorius va ieşi din închisoare vineri, el urmând să fie eliberat condiţionat la aproape 11 ani după ce şi-a ucis iubita, Reeva Steenkamp, relatează Reuters.

Economie 2024-01-02 15:42:25

Regatul Unit şi SUA au anunţat, joi, sancţiuni împotriva a patru lideri ai rebelilor Houthi din Yemen, pe care îi consideră implicaţi în organizarea de atacuri împotriva navelor comerciale din Marea Roşie.

Economie 2024-01-25 20:58:46

După ani de zile în care a trăit și a amenajat rulote, o tânără a făcut o pasiune pentru transformarea lor și chiar a intrat într-o comunitate a cărei membri lucrează la proiecte similare.

Economie 2024-05-19 08:31:06