• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-11-12 17:11:46
  • Sursa:

Ministrul de Externe din Federația Rusă, cel mai vechi aliat din guvernul de la Moscova al lui Vladimir Putin a fost principalul subiect în presa internațională după ce s-a speculat că ar fi picat din grațiile lui Vladimir Putin și ar fi fost ostracizat. Presa aservită Kremlinului s-a grăbit să dezmintă informațiile. 

După ce marile publicații au scris despre dispariția subită a șefului diplomației ruse, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a ieșit chiar de două ori pentru asigura populația că Lavrov este „încă ministru”.

În stilul caracteristic, propaganda rusă a venit cu unele imagini pentru a convinge opinia internațională că Lavrov este viu și chiar în funcție. Totuși, speculațiile au continuat să planeze în presă și în spațiul public. 

Întrebările privind integritatea celui care conduce ministerul din 2004 au reapărut astăzi, după ce la întâlnirea dintre Donald Trump și Kassym-Jomart Tokayev, considerată de o importanță extraordinară din cauza tensiunilor din ultima perioadă dintre cele două țări Lavrov a fost marele absent. 

La întâlnirile de o atare importanță, cutuma stipulează că prezența celui care conduce diplomația este obligatorie. Totuși, astăzi nu a fost să fie, nici la prima întâlnire, nici la prezentarea delegațiilor celor doi șefi de stat. 

În locul lui Serghei Lavrov a fost prezent adjunctul său, fără a oferi comentarii suplimentare. 

Mass-media rusă a informat că ministrul de externe Serghei Lavrov nu se afla printre membrii delegației ruse la Kremlin, locul său fiind ocupat de adjunctul său, Mihail Galuzin.

De menționat că Tokaev se află într-o vizită de stat în Rusia. Ieri, el a avut o întâlnire tête-à-tête cu Putin la Kremlin.