• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-12 22:36:55
  • Sursa:
Cursa pentru succesorul lui Boris Johnson, lansata oficial. Cine sunt cei opt candidati Imagine

Opt candidaţi vor concura pentru a-i succeda lui Boris Johnson la conducerea Partidului Conservator și, implicit, a guvernului britanic, după ce au obţinut marţi numărul necesar de susţineri. Cursa pentru Downing Street 10 a fost lansată oficial.

Fostul ministru al finanţelor Rishi Sunak, fostul ministru al apărării Penny Mordaunt, şefa diplomaţiei Liz Truss şi deputatul Tom Tugendhat au obţinut fără probleme cele 20 de susţineri necesare pentru a deveni oficial candidaţi la funcţia de preşedinte al Partidului Conservator, a anunţat marţi Comitetul 1922, grup parlamentar conservator însărcinat cu stabilirea regulilor scrutinului, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Noul ministru al finanţelor, Nadhim Zahawi, consiliera juridică a guvernului (Attorney General) Suella Braverman, fostul secretar de stat pentru Egalitate, Kemi Badenoch şi fostul ministru al sănătăţii Jeremy Hunt sunt, de asemenea, în cursă.

Începând de miercuri, cei opt candidaţi vor trebui să ralieze 30 de deputaţi cauzei lor, dacă doresc să treacă de primul tur de vot. Un al doilea tur este prevăzut să aibă loc joi şi un altul, dacă va fi necesar, va avea loc vineri.

Obiectivul este să nu fie mai mult de doi candidaţi înainte de vacanţa parlamentară, care începe pe 22 iulie. Numele viitorului premier al Regatului Unit va fi cunoscut în septembrie, în urma unui vot final deschis membrilor partidului.

Marţi dimineaţă erau 11 candidaţi pentru a-i lua locul lui Boris Johnson, însă trei dintre ei, printre care fostul ministru al sănătăţii Sajid Javid, s-au retras pe măsură ce se apropia termenul limită pentru depunerea candidaturilor.

Casele de pariuri îi plasează pe Rishi Sunak şi Penny Mordaunt pe picior de egalitate, urmaţi de Liz Truss.

Atunci când şi-a lansat marţi candidatura, Sunak a evitat să-l critice pe Johnson, refuzând să-l „diabolizeze pe Boris, să-i exagereze greşelile şi să-i nege eforturile”.

Boris Johnson a demisionat joi de la conducerea Partidului Conservator, după ce în jur de 60 de membri ai executivului său şi-au înaintat demisiile, ca semn de protest în contextul numeroaselor scandaluri în care a fost implicat premierul. Cu toate acestea, Boris Johnson va rămâne premier până când va fi cunoscut succesorul lui, pe 5 septembrie.

Familia reporterului Wall Street Journal, Evan Gershkovich, care a fost arestat în Rusia la sfârșitul lunii martie, a lansat marți un apel în care cere eliberarea acestuia, relatează CNN. 

Economie 2023-04-11 22:20:02

Orașul Interzis a fost casa unora dintre cei mai puternici oameni ai planetei. În palatul lor, conducătorii Chinei erau de neatins, protejați nu doar de ziduri lungi de kilometri, dar și de aura de mister care plana asupra vieții membrilor dinastiei regale, despre care oamenii de rând nu știau mai nimic. După ce ultimul împărat a fost dat afară din cel mai mare complex palațial din lume, în 1924, enigmele celor mai întunecate colțuri ale Orașului Interzis au fost scoase la lumină, relatează CNN. Un singur subiect, însă, a rămas puțin cunoscut și până azi: meniul împăraților.

Economie 2024-07-22 07:00:27

Consiliul general al Capitalei a respins, joi, proiectul conform căruia şoferii care nu plătesc în Bucureşti tariful de parcare de 5 lei/oră şi nici nota de constatare de 200 de lei riscă să primească amenzi de până la 2.500 de lei.

Economie 2023-09-28 18:26:36

Un trio de sateliți ruși secreți lansați la începutul acestui an a eliberat un obiect misterios pe orbită, stârnind interesul analiștilor spațiali, scrie Space.com.

Economie 2025-04-04 13:11:30

Autorităţile norvegiene au anunţat joi refacerea unui gard existent în apropierea graniţei ruso-norvegiene din Nordul Îndepărtat, în încercarea de a preveni escapadele costisitoare ale renilor în partea rusă, transmite AFP.

Economie 2023-08-24 15:41:35

Primul consilier guvernamental bazat pe inteligenţă artificială, ION, a primit la o lună de la lansare 750.000 de mesaje şi peste 2,5 milioane de vizite, informează Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării într-un comunicat de presă.

Economie 2023-03-29 13:11:51

Primarul Sectorului 4 Daniel Băluţă a anunţat că a semnat contractul de execuţie şi a dat ordinul pentru începerea lucrărilor de reconstruire totală a Planşeului Unirii. Astfel, începând de luni, proiectanţii şi constructorii au la dispoziţie nouă luni pentru realizarea proiectului tehnic şi alte 24 de luni pentru construirea efectivă. Planşeului Unirii, construcţie din beton veche de aproape 100 de ani, susţine o mare parte din Piaţa Unirii şi este încadrată în clasa tehnică IV – nesatisfăcător, din cinci posibile.

Economie 2024-01-22 13:33:53

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii, anunță Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Avioanele vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vânătoare.

Economie 2024-12-13 16:05:31