• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-05-25 21:19:02
  • Sursa:
Kuleba acuza NATO ca „nu face efectiv nimic” impotriva invaziei ruse in Ucraina Imagine

Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a acuzat NATO că „nu face efectiv nimic” împotriva invaziei ruse în Ucraina. Pe de altă parte, Kuleba a lăudat Uniunea Europeană pentru deciziile sale „revoluționare” de a susține Kievul, relatează The Guardian.

„Noi vedem NATO ca pe o alianţă, ca pe o instituţie dată la o parte şi care nu face efectiv nimic”, denunţă şeful diplomaţiei ucrainene la Forumul Economic Mondial de la Davos, în Elveţia.

Potrivit acestuia, la începutul războiului, la 24 februarie, NATO era văzută de către ucraineni ca „o putere”, iar UE ca o instituţie care nu făcea decât „să-şi exprime îngrijorările”.

„Dar războiul a făcut ca măştile să cadă”, a adăugat Kuleba.

Pe de altă parte, Kuleba a lăudat Uniunea Europeană pentru deciziile sale „revoluționare, pe care nici ei (europenii) înșiși nu se aşteptau să le ia” și a recunoscut că unii aliați ai NATO „ne ajută”.

El a respins, totodată, afirmația Moscovei că ar fi gata să ofere un coridor umanitar pentru navele care transportă alimente pentru a părăsi Ucraina, în schimbul ridicării unor sancțiuni.

„Nu puteam găsi un exemplu mai bun de șantaj în relațiile internaționale”, a adăugat ministrul ucrainean.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat sâmbătă, la summitul Mişcării de Nealiniere din Uganda, că „dreptul poporului palestinian de a-şi construi propriul stat trebuie recunoscut de toţi” şi că orice „negare” este „inacceptabilă”, relatează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2024-01-20 20:10:41

Utah a devenit vineri primul stat american care interzice adăugarea de fluor în apa potabilă din sistemul public de alimentare, contrar recomandărilor de sănătate publică şi urmând sfatul secretarului de sănătate Robert F. Kennedy Jr, informează EFE.

Economie 2025-03-29 15:41:19

Ilie Bolojan a declarat, marți, că a avut o întâlnire cu toţi ministrii liberali şi le-a spus deschis că au mână liberă în totalitate, referitor la măsurile de reformare a statului şi de dimensionare a personalului din instituţii. Preşedintele PNL  a adăugat că semnalul în coaliție a fost foarte clar cu privire la bugetul pe acest an, și vor fi creșteri de alocări doar la autoritățile care au investiții.

Economie 2025-01-28 22:47:30

Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care şi-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la evoluţiile din Ungaria, în contextul deţinerii preşedinţiei Consiliului UE în a doua parte a anului 2024. Astfel, o dezbatere a avut loc în plenul de miercuri al PE pe tema situaţiei statului de drept şi a drepturilor fundamentale în Ungaria şi a îngheţării fondurilor UE, iar textul a fost adoptat joi cu 442 „pentru”, 144 „împotrivă” şi 33 abţineri. De asemenea, pronunţarea prin decret, atacurile asupra drepturilor persoanelor LGBTIQ+ şi a profesorilor şi corupţia sistemică au fost printre cele mai recente preocupări ale Parlamentului European, potrivit News.ro. 

Economie 2023-06-01 18:16:02

Comisia pentru cultură a Parlamentului European a discutat mai multe reglementări pentru mass-media, ce vor fi introduse în viitoarea Lege privind Libertatea Presei. Comisia va apela la Consiliul UE, dacă Parlamentul European nu va da undă verde acestei legi la votul din octombrie, transmite EFE, preluată de Agerpres.

Economie 2023-09-07 21:07:42

Un alt incident grav cu un un avion Boeing a avut loc în Statele Unite. Carcasa unuia dintre motoare s-a desprins în timpul decolării și a lovit flapsul unei aripi. Avionul a revenit în siguranţă pe aeroportul internaţional din Denver, Colorado.

Economie 2024-04-08 10:04:03

China afirmă, vineri, că se opune celor mai recente ameninţări ale preşedintelui SUA Donald Trump de a impune taxe vamale suplimentare de 10% pentru importurile din această ţară, acuzând Casa Albă că „aruncă vina” şi face paşi pentru a destabiliza lanţurile de aprovizionare globale, potrivit Reuters.

Economie 2025-02-28 10:33:26

Decizia multor bărbaţi apţi pentru efectuarea serviciului militar de a abandona Rusia în timpul mobilizării parţiale decretate de Kremlin este o consecinţă a anilor de impunere din exterior a unor „valori false” populaţiei ruse, a declarat joi patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, transmite EFE. 

Economie 2023-01-26 14:51:02