„Teritoriile care au devenit entităţi ale Federaţiei Ruse sunt înscrise în constituţia ţării noastre, fac parte integrantă din ţară. Este absolut incontestabil şi nenegociabil", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, într-un briefing pentru jurnalişti, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Rusia revendică din septembrie 2022 anexarea a patru regiuni din Ucraina pe care le ocupă parţial: cele din Doneţk şi Lugansk, în est, şi cele din Zaporijia şi Herson, în sud.
Ea a anexat de asemenea în martie 2014 peninsula ucraineană Crimeea după o scurtă intervenţie militară şi un referendum privind alipirea la Rusia denunţat drept ilegal de Kiev şi de occidentali.
Rusia ocupă de asemenea teritorii în regiunea Harkiv, în nord-estul Ucrainei.
Ucraina ocupă la rândul său mai multe sute de kilometri pătraţi în regiunea frontalieră rusă Kursk şi preşedintele Volodimir Zelenski a evocat în trecut ideea unui "schimb de teritorii" cu Moscova, ceea ce Kremlinul a refuzat.
