• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-17 07:53:14
  • Sursa:
Joe Biden si Xi Jinping sunt de acord: Deciziile privind armele nucleare trebuie luate de oameni, nu de inteligenta artificiala Imagine

Preşedintele american Joe Biden şi preşedintele chinez Xi Jinping au convenit, sâmbătă, că oamenii şi nu inteligenţa artificială ar trebui să ia decizii cu privire la utilizarea armelor nucleare, potrivit Casei Albe, relatează Reuters.

„Cei doi lideri au afirmat necesitatea de a menţine controlul uman asupra deciziei de a utiliza arme nucleare”, a declarat Casa Albă într-un comunicat.

Cei doi lideri au subliniat, de asemenea, „necesitatea de a lua în considerare cu atenţie riscurile potenţiale şi de a dezvolta tehnologia AI în domeniul militar într-un mod prudent şi responsabil.”

De luni de zile, Washingtonul face presiuni asupra Beijingului pentru ca acesta să renunţe la o rezistenţă îndelungată la discuţiile privind armele nucleare, potrivit News.ro.

Cele două ţări au reluat pentru scurt timp discuţiile la nivel oficial privind armele nucleare în noiembrie, dar de atunci aceste negocieri au stagnat, un înalt oficial american exprimându-şi public frustrarea cu privire la reactivitatea Chinei.

Negocierile oficiale privind controlul armelor nucleare nu sunt aşteptate prea curând, în ciuda preocupărilor Statelor Unite cu privire la dezvoltarea rapidă a armelor nucleare de către China, chiar dacă schimburile semi-oficiale au fost reluate.

În ceea ce priveşte inteligenţa artificială, China şi Statele Unite au lansat primele lor discuţii bilaterale oficiale pe această temă în luna mai, la Geneva, dar se crede că aceste discuţii nu au atins procesul decizional privind armele nucleare.

Departamentul american al Apărării a estimat anul trecut că Beijingul are 500 de focoase nucleare operaţionale şi probabil va avea mai mult de 1.000 până în 2030, în comparaţie cu 1 770 şi 1 710 focoase operaţionale desfăşurate de Statele Unite şi, respectiv, Rusia.

Pentagonul a afirmat că, până în 2030, o mare parte din armele Beijingului vor fi probabil menţinute la niveluri mai ridicate de pregătire.

Din 2020, China şi-a modernizat, de asemenea, programul nuclear, începând producţia submarinului cu rachete balistice de nouă generaţie, testând focoase hipersonice şi efectuând în mod regulat patrule maritime înarmate nuclear.

Armele terestre, aeriene şi maritime oferă Chinei „triada nucleară” - un semn distinctiv al unei mari puteri nucleare.

China nu şi-a detaliat în mod oficial arsenalul, dar menţine în mod oficial o politică de neutilizare în premieră şi de menţinere a unei descurajări nucleare moderne care este minimă. În acest an, oficialii au îndemnat alte puteri să adopte aceeaşi poziţie.

În cadrul unor schimburi semi-oficiale recente cu cercetători americani şi oficiali pensionaţi, academicienii chinezi au declarat că politicile lor au rămas neschimbate şi au descris evaluările occidentale drept „exagerări”.

Administraţia Biden a actualizat anul acesta orientările nucleare clasificate, iar un purtător de cuvânt al Casei Albe a declarat anterior că actualizarea „nu a fost un răspuns la o singură entitate, ţară sau ameninţare”, în ciuda îngrijorării exprimate frecvent cu privire la arsenalele nucleare ale Chinei, Coreei de Nord şi Rusiei.

Apar detalii uluitoare în dosarul mitei de la Vama București. Șeful instituției a acceptat ca mită adidași și parfumuri false, în timp ce inspectorii lui negociau mita ca la piață când mergeau pe teren și constatau nereguli. Paul Petrof a fost arestat pentru 30 de zile pentru luare de mită, după ce a cerut unui om de afaceri 50 de mii de euro.

Economie 2024-02-15 00:13:17

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a plâns sâmbătă de tarifele "exorbitante" şi de gestionarea Canalului Panama şi a ameninţat că SUA vor solicita restituirea căii navigabile, scrie The Guardian.

Economie 2024-12-23 20:39:06

Anul acesta este pe cale să devină cel mai cald an înregistrat vreodată, temperatura medie globală înregistrată până în prezent în acest an fiind cu 0,52 grade Celsius mai mare decât media. De vină sunt schimbările climatice și fenomenul meteorologic El Nino, a anunţat, joi, serviciul Copernicus Climate Change Service al Uniunii Europene, relatează Reuters.

Economie 2023-10-05 12:29:06

Departamentul american al Apărării, care şi-a început „marea epurare” a conţinuturilor legate de programul „diversitate, echitate şi includere” (DEI) din armata americană - o decizie care a condus la situaţii groteşti şi care creează uneori confuzie - a inclus în lista documentelor ce trebuie şterse din arhivele sale o imagine a bombardierului de la Hiroshima numit „Enola Gay”, pentru că conţine cuvântul „gay” (care acum înseamnă homosexual, dar al cărui sens inițial era vesel, binedispus, în limba engleză), relatează The Associated Press.

Economie 2025-03-07 14:43:03

Rezultatele la Bacalaureat 2022 au fost publicate pe bacalaureat.edu.ro. Rezultatele la BAC 2022, pe județe, le găsiți și pe Digi24.ro. Rezultatele la BAC 2022 sunt în format anonimizat, ceea ce înseamnă că pe pagina online dedicată apar coduri în dreptul cărora vor fi afișate notele și mediile. Fiecare candidat a primit anterior afișării rezultatelor codul specific. Rata de promovare la Bacalaureat din acest an este de 73,3%.

Economie 2022-06-27 10:54:00

Joi, 4 iulie 2024, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 30 iunie, Loteria Română a acordat peste 20.000 de câștiguri în valoare totală de peste 1.581.000 de lei.

Economie 2024-07-04 18:55:12

Președintele francez Emmanuel Macron a afirmat, marți că ceea ce face guvernul lui Benjamin Netanyahu astăzi în Fâşia Gaza este inacceptabil”, „o ruşine”, adăugând că nu este treaba lui să spună „acesta este genocid, ci a istoricilor”, notează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2025-05-14 08:54:41

Inflația în creștere și prăbușirea lirei au afectat puternic economia Turciei, iar conducerea de la Ankara în frunte cu Recep Tayyip Erdogan a erodat drepturile și libertățile populației. Într-un context socio-economic tot mai complicat, mulți tineri și oameni educați vor să părăsească Turcia, pentru că nu întrevăd o schimbare în bine a lucrurilor odată cu cel de-al treilea mandat al lui Recep Tayyip Erdogan. Institutul Național de Statistică al Turciei arată că, în 2022, un număr de 139.531 cetățeni au părăsit țara, majoritatea tineri cu vârste cuprinse între 25 și 29 de ani. Sociologul turc Besim Dellaloglu susține că profesioniștii din IT și medicii se numără printre cei mai mulți care aleg să plece pentru a munci în alte țări. El mai arată că o parte din acest exod al "păturii educate a societății" este și consecință a democrației tot mai fragile, pe lângă salariile mici, condițiile de muncă istovitoare și creșterea violenței din partea pacienților nemulțumiți, relatează euronews.

Economie 2023-11-09 13:22:55