• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-16 08:29:09
  • Sursa:
Inundatiile istorice din Pakistan au transformat sute de sate in insule cu mii de locuitori „naufragiati” Imagine

Inundațiile au devastat sute de localități din Pakistan și au strămutat peste 33 de milioane de oameni. În provincia Sindh, din sudul țării, terenul arabil s-a transformat în două lacuri uriașe care au înghițit unele sate cu totul, în timp ce altele au devenit insule izolate în care locuitorii trăiesc ca niște naufragiați. Sunt cele mai puternice inundații ce au lovit țara în istoria ei recentă, potrivit oficialilor pakistanezi, care avertizează că ar putea dura între trei și șase luni până când apele se vor retrage, scrie The New York Times.

Priveliștea de la geamul căsuței de chirpici a lui Muhammad Jaffar din sudul Pakistanului îi aducea un sentiment de liniște interioară. Câmpuri deluroase de arbuști de bumbac se întindeau de la câțiva pași de ușa casei, puful alb al plantelor aducând destule venituri familiei pentru restul anului.

Acum, culturile sale, împreună cu regiuni mari din Pakistan sunt scufundate în ape verzui și putrezite. Acum două săptămâni, într-una din cele mai recente episoade de inundații fără precedent care au lovit țara din luna iunie, pământul său, cu tot cu fântâna cu apă de băut, au fost complet acoperite de ape.

„Trăim pe o insulă acum”, a spus marți pentru jurnaliștii New York Times bărbatul în vârstă de 40 de ani.

Inundațiile care au devastat o treime din Pakistan au fost provocate de ploi musonice neobișnuit de puternice și ghețari care se topesc mult mai repede decât în trecut. Foto: Profimedia Images Deschide galeria foto

Până acum, în jur de 1.500 de persoane și-au pierdut viața – aproape jumătate fiind copii – și peste 33 de milioane de oameni au fost strămutați din cauza inundațiilor cauzate de ploi musonice neobișnuit de puternice și ghețari care se topesc mult mai repede decât în trecut.

În districtul Dadu, una dintre cele mai grav afectate regiuni din provincia Sindh, inundațiile au scufundat complet în jur de 300 de sate și le-au rupt de restul lumii pe multe altele. În toată provincia, peste 100.000 de kilometri pătrați de pământ – echivalent cu aproape jumătate din suprafața totală a României – se află sub ape, potrivit oficialilor.

Acolo unde fermierii lucrau câmpurile de bumbac și grâu, bărci de lemn cu motor transportă acum oamenii dintr-o localitate în cealaltă peste lacurile împuțite, în cazul orașelor care au scăpat de greul potopului și satele izolate din apropiere.

Sandale, medicamente și manuale școlare sunt împrăștiate peste tot în apele care se revarsă prin geamurile caselor pe jumătate scufundate. Roiuri de țânțari dansează în jurul vârfurilor copacilor care se ridică deasupra apei. Cablurile de electricitate se clatină periculos de aproape de suprafața apei.

Zeci de mii de oameni ale căror case au fost distruse stau acum în școli, refugii și alte clădiri publice din orașele din apropiere, cât și de-a lungul drumurilor și pe digurile canalelor. În cazul norocoșilor care nu și-au văzut satele complet înghițite de ape, mulți dintre aceștia au ales să rămână în casele lor, cu toate că trăiesc ca niște naufragiați.

Autoritățile pakistaneze i-au îndemnat pe oameni să plece din satele izolate, avertizând că dacă mii dintre ei rămân pe loc, acest lucru va îngreuna eforturile de salvare și ajutoarele care sunt și așa greu de livrat și ar putea duce la o criză alimentară și sanitară pe măsură ce bolile se răspândesc în rândul populației afectate.

Locuitorii au motive bune să nu își abandoneze casele: trebuie să își apere de hoți bunurile de valoare – animalele rămase în viață, frigiderele și acoperișurile de tinichea. În plus, costul închirierii unei bărci pentru a-și muta familia și bunurile din zonele inundate este prea ridicat, iar ideea de a trăi luni de zile în corturile din taberele de refugiați nu le surâde.

Chiar și așa, condițiile în care trăiesc acești oameni sunt mizerabile. Malaria, febra denga și alte boli care se dezvoltă în apă. Regiunea s-a confruntat cu ploi musonice și valuri de căldură de când a fost lovită de inundații.

Guvernul a întrerupt alimentarea cu electricitate a zonei – o măsură de siguranță luată pentru a evita riscul de electrocutare – ceea ce a lăsat satele în întuneric în fiecare noapte. Majoritatea satelor nu a primit ajutoare, potrivit locuitorilor.

„Suntem abandonați, trebuie să supraviețuim pe cont propriu”, a spus Ali Nawaz, un fermier de 59 de ani din satul Wado Khosa, o localitate cu 150 de oameni care cultivă bumbac pentru un mare proprietar de teren în cadrul unui sistem feudal care încă se aplică în Sindh.

Culturile de bumbac erau gata de recoltat, când, într-o noapte acum două săptămâni, au venit inundațiile. Când au ieșit din case de dimineață, sătenii au rămas uluiți: satul lor era complet înconjurat de apele care se întindeau până la orizont.

„Mintea mea nu mai funcționa. Mă gândeam ce o să facem – copiii plângeau”, a spus Nadia, o localnică de 29 de ani.

De atunci, nivelul apei s-a retras cu mai puțin de jumătate de metru, iar viața în satul care s-a transformat într-o insulă este aproape imposibilă. Ambele fântâni ale satului au fost distruse în timpul inundațiilor, astfel că locuitorii trebuie să bea apa puțin sărată pe care înainte o foloseau doar ca să spele hainele și vasele.

Aproape toți oamenii din sat s-au îmbolnăvit de malarie sau de febră tifoidă, potrivit Nadiei. Prețul alimentelor s-a triplat de când au avut loc inundațiile, iar pentru a le procura, locuitorii trebuie să înoate timp de zeci de minute prin apa mizerabilă care a acoperit căile de acces către alte sate.

Cei mai mulți dintre locuitori spun că nu au primit prea multe ajutoare din partea organizațiilor internaționale sau a guvernului. Din când în când, o barcă ajunge în satele izolate cu orez și ceai din partea ONG-urilor locale, dar în restul zilelor oamenii se roagă și așteaptă ca cineva să îi ajute.

„Până și caprele sunt bolnave”, a spus un alt localnic, care însă și-a propus ca el și familia sa să rămână în sat atât timp cât casa lor încă mai stă în picioare. „Nu vreau să trăiesc în corturi. Casa este acasă.”

Citește și: Momentul în care un om este salvat din mijlocul apelor, în Pakistan. Peste 1.000 de oameni au murit în inundațiile istorice

Președintele rus, Vladimir Putin, „nu este atât de nesăbuit încât să atace o țară NATO”, a declarat ministrul polonez de Externe, Radosław Sikorski, într-un interviu, potrivit kyivindependent.com.

Economie 2024-05-05 18:36:24

Poliţiştii din Caraş-Severin s-au autosesizat şi au deschis un dosar penal după ce un sportiv de etnie maghiară de la lotul masculin de juniori la gimnastică a fost agresat în timpul cantonamentului de la Reşiţa de alţi doi colegi.”În urma verificărilor efectuate de poliţişti de la Poliţia Municipiului Reşiţa privind informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la un eveniment în care ar fi fost implicaţi sportivi ai unui lot de gimnastică, în incinta unui complex sportiv din municipiul Reşiţa, în urma căruia unul dintre minori ar fi fost agresat fizic, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi lipsire de libertate”, a transmis IPJ Caraş-Severin, potrvit News.ro.Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz. ”Poliţiştii continuă cercetările în cadrul acestui dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept în care au fost comise faptele şi pentru luarea măsurilor legale, ce se impun, faţă de cei responsabili”, a precizat IPJ Caraş-Severin.

Economie 2024-04-06 11:27:49

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a spus vineri că nu vede nicio amenințare imediată pentru Suedia și Finlanda din partea Rusiei și că are încredere că cele două țări se vor alătura alianței în ciuda obiecțiilor pe care le are Turcia, transmite Reuters.

Economie 2022-06-10 18:54:43

Noile taxe la importurile chineze în Statele Unite vor creşte miercuri la 104%, a anunţat marţi Casa Albă, punând în aplicare o ameninţare a preşedintelui Donald Trump, relatează AFP, informează Agerpres.

Economie 2025-04-08 21:22:02

Un şofer de 68 de ani, din Hunedoara, a suferit un infarct după ce, vineri seara, a lovit un biciclist de 62 de ani, care înainte de accident căzuse pe carosabil pe un drum judeţean dintre localităţile Chişcădaga şi Lunca, cei doi bărbaţi fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

Economie 2023-10-06 22:52:12

O profesoară din Maramureș a fost înregistrată în timp ce o înjura pe Ligia Deca, ministrul Educației. Totul s-a întâmplat chiar în timpul orei, de față cu elevii. 

Economie 2023-07-06 11:12:37

Începe procesul celei mai mari tragedii din istoria Air France care a avut loc în 2009, în largul coastelor Braziliei. Aeronava zbura de la Rio de Janeiro la Paris și toți cei 228 de oameni de la bord au murit. Oamenii prezenți la tribunal le-au strigat „rușine” șefilor de la Airbus și Air France, relatează BBC.

Economie 2022-10-11 14:42:15

În contextul rezultatului surprinzător al alegerilor prezidenţiale, trupa Voltaj a lansat piesa „Yo, apa nu-i H2O!”.

Economie 2024-11-29 13:38:40