• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-10-17 16:29:09
  • Sursa:
JD Vance spune ca Rusia si Ucraina nu sunt pregatite pentru pace: „Exista o lipsa de aliniere a asteptarilor” Imagine

Războiul din Ucraina rămâne în impas, în ciuda multor luni de negocieri, a declarat vicepreşedintele american J. D. Vance, într-un interviu acordat postului conservator american Newsmax, cu câteva ore înainte ca preşedintele american Donald Trump să-l primească pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă, relatează AFP.

„Ruşii şi ucrainenii pur şi simplu nu sunt într-un punct în care să poată să încheie un acord”, a declarat J. D. Vance, potrivit News.ro.

Statele Unite continuă să acţioneze în vederea ajungerii la un acord, a dat el asigurări.

J. D. Vance a evocat o „lipsă fundamentală de aliniere a aşteptărilor” celor două ţări.

El a apreciat că Rusia susține că face progrese militare mai bune decât în realitate - un lucru care complică negocierile.

Vicepreşedintele administrației americane a precizat, însă, că o soluţie rămâne posibilă. Însă, în opinia sa, este nevoie de „mult mai multă muncă” pentru a se ajunge acolo.

El a salutat diplomaţia „energică” a lui Donald Trump care, consideră el, „le dă mai multă libertate de mişcare echipelor sale”, care „nu ezită să exploreze mijloace neconvenţionale” cu scopul de a avansa către un acord.

Citește și:

ANALIZĂ Uniunea Europeană va primi o lovitură dureroasă prin întâlnirea dintre Putin și Trump de la Budapesta