Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Române transmis miercuri Agerpres, această decizie a venit ca urmare a invitaţiei transmise de către Garda Civilă Spaniolă de a desemna doi reprezentanţi pentru participarea în cadrul acestei misiuni comune.
„Cei doi jandarmi, căpitan Adrian Andraş şi plutonier Raul Ţurcan, sunt din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Braşov, respectiv din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj. Aceştia vor desfăşura misiunea succesiv, fiecare pentru o perioadă de trei luni, şi vor avea ca activităţi principale executarea misiunilor de ordine publică şi prevenirea faptelor antisociale prin desfăşurarea de patrule comune alături de omologii spanioli”, se precizează în comunicat.
Participarea la această misiune constituie o oportunitate de a consolida cooperarea internaţională şi relaţiile bilaterale dintre Jandarmeria Română şi Garda Civilă Spaniolă, evidenţiind angajamentul instituţional faţă de obiectivul comun de a creşte performanţa în pregătirea personalului, în beneficiul siguranţei cetăţenilor, menţionează sursa citată.
