Crescut pe ulițele din județul Sălaj cu apelative dure legate de culoare pielii sale, Odi Onyejekwe, un român pe jumătate nigerian, a învățat de mic ce înseamnă prejudecățile.

Azi, copilul timid a devenit o voce care răspunde urii rasiale cu ironie și umor. Într-un interviu emoționant în campania "Împreună fără ură", Odi ne-a mărturisit că folosește umorul ca un scut de protecție pentru nepoțica lui.

- Odi, tu ai crescut printre oameni din Ardeal. Cum i-ai spune cuiva care te jignește, care îți vorbește urât, să-și vadă de treaba lui?

Varianta scurtă: "Du-te, măh, și-ți bate coasa! Varianta lungă: "Dar ce ți-am făcut io ție? Amu, eu stau aci, îmi văd de treaba mea. Nu ți-am zâs nici măcar du-te mai încolo și tu vii aci, nechemat, neîntrebat, nici nu știu cine ești și tăt îți bați joc de mine, în comentarii. Dar pen'ce? Ți-i mai bine? Ți-o trecut de foame, ți-o trecut de sete? Ești mai fericit, amu? Nu cred! No, vezi-ți de treabă! Doamne ajută!

- Cum a fost copilăria unui copil jumătate român, jumătate nigerian pe ulițele din Sălaj?

Eu aveam 4 ani când ne-am mutat în Sălaj. În momentul în care am ajuns în sat și am început grădinița, de acolo am primele amintiri despre faptul că sunt diferit. Iar faptul că sunt diferit nu e neapărat un lucru pozitiv sau cel puțin în ochii celorlalți copii nu era neapărat ceva pozitiv. Eu eram un copil foarte, foarte, foarte timid și, în momentul în care am perceput aceste răutăți, aceste apelative - îmi spuneau cioară sau negrule - te simți că nu aparții. Pentru un copil, indiferent de rasă sau de familia din care provine... tot ce vrei când ești copil este să aparții, să aparții în grupa în care ești la grădiniță, în clasa în care ești, în gașcă, indiferent că e pe uliță sau în fața blocului, tu trebuie să aparții pentru ca să supraviețuiești. Eu, oricât mi-aș fi dorit, nu puteam să mă trezesc a doua zi să am o altă culoare la piele, sau la păr, sau alte trăsături genetice pe care nu le-am influențat în niciun fel. E dureros!

- Ai ales ca, acum, adult fiind, să răspunzi răutăților folosindu-te de două instrumente, umorul și ironia. Funcționează?

Funcționează pentru mine. Primul motiv pentru care o fac e curățenia mea. Nu le permit oamenilor să mă atingă cu comentariile lor. Știm foarte bine, în spatele anonimatului putem să fim în cea mai dezumană formă a noastră. Și un alt motiv, și cred că cel mai important, e un motiv personal. Fratele meu... Hmmm... Avem o nepoțică. Are 5 ani și e... (Izbucnește în plâns)... Bun.... Avem o nepoțică. Are 5 ani. O cheamă Aiana și e fiica fratelui meu. E bijuteria familiei. E prima nepoțică în ambele familii și e un copil mixt, într-o Românie în care știm cu toții ce se întâmplă pe internet. Eu știu ce înseamnă să trăiești diferit, ca un copil, în România, și să-ți primești apelative pe care nu le meriți. Și eu ca adult nu mai sufăr pentru chestia asta. Însă, pentru Aiana, fac fiecare video. Și, dacă un singur om, unul singur, care vede un video de-al meu înseamnă un cuvânt mai puțin pentru Aiana, eu sunt mulțumit.

- Tatăl tău ți-a spus să nu-ți fie niciodată rușine de cine ești, să nu intri în nicio încăpere cu capul plecat. Cât de mult a ajutat asta?

A ajutat enorm. Astea sunt mai degrabă niște conștientizări de adult... la momentul respectiv, eu nu puteam să înțeleg la ce se referă tatăl meu. Acum, ca adult, înțeleg din toate punctele de vedere. M-a ajutat, pentru că știam că, dacă e să se întâmple ceva nasol, puteam să vorbesc cu tatăl meu despre chestia asta. Cred că am învățat... Cred că acum îi spun curaj sau îmi place să-i spun curaj. N-are legătură cu a nu avea frică, ci, mai degrabă, cu puterea de a face lucruri în pofida unei frici. Să intri cu capul sus în orice fel de încăpere, indiferent cât de frică își e de ce va spune cineva, indiferent de faptul că, probabil, sunt unii oameni care nu te vor plăcea, sunt unii oameni care nu te vor asculta. Tu trebuie să-ți faci rolul pe care îl ai. Și tu ai o misiune, du-te înainte!

_________________________________

Într-un climat social tot mai tensionat, zdruncinat de dezinformare, discriminare și intoleranță, ura găsește un teren fertil pentru a se aprinde și a se răspândi cu ușurință. O societate dominată de prejudecăți este o societate care se dinamitează din interior, iar nevoia de a combate discursul instigator la ură nu mai este o opțiune, ci devine o necesitate. În acest context, Digi24 își propune să atragă atenția asupra consecințelor nocive ale valului de înverșunare propagat în spațiul public și în interacțiunile umane.

Proiectul „Împreună, fără ură” aduce în prim-plan povești autentice, confesiuni și reflecții puternice despre felul în care ura lovește în oameni și despre ce putem face ca să o oprim. Inițiativa reunește, într-un dialog deschis, voci relevante din diferite domenii care au acceptat invitația jurnalistei Ioana Ciurlea de a discuta despre această realitate dureroasă și despre puterea eliberatoare a iubirii.

Printre cei care s-au alăturat demersului civic se regăsesc actorii Victor Rebengiuc, Alex Bogdan și Ada Galeș, artiștii Erika Isac și Emil Rengle, „Regele” Dorin Cioabă, creatoarea de conținut culinar Jamila, psihoterapeutul Gaspar Gyorgy, dar și lideri de opinie din online precum Silviu Faiăr și Mircea Bravo.

Campania „Împreună, fără ură” vizează și declanșarea cât mai urgentă a procesului de actualizare a legislației în vigoare care face dificilă, în prezent, sancționarea celor care promovează ura sau săvârșesc fapte motivate de acest tip de comportament.