• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-19 17:47:31
  • Sursa:
Italia, lovita de inundatii. „Suntem intr-o urgenta totala”. Sute de persoane au fost evacuate Imagine

Regiunea Emilia-Romagna, din nordul Italiei, a fost devastată pentru al doilea an consecutiv de inundații puternice provocate de ciclonul Boris, relatează Reuters. Peste 1.000 de persoane au fost evacuate în seara de miercuri spre joi, din cauza ploilor torențiale care au făcut să crească nivelul râurilor din regiune. Unele școli au fost închise, iar traficul feroviar a fost restricționat. Italienii sunt furioși pe autorități din cauza lipsei măsurilor de prevenire.

Pompierii au salvat peste 500 de persoane din calea apelor, intervenind inclusiv cu elicoptere. În alte zone, oamenii au fost sfătuiți să se mute în etajele superioare ale clădirilor. În orașul Lugo, autoritățile au ordonat evacuarea locuințelor de la parter, după ce râul Senio a depășit malurile.

Priolo, a menționat că, spre deosebire de anul trecut, când 23 de râuri s-au revărsat, în acest an doar trei au provocat inundații. Situația a afectat transportul feroviar, șapte trenuri de mare viteză și Intercity au fost anulate și alte 11 au avut restricționate traseele.

„Trebuie să spun că a plouat non-stop mai bine de 48 de ore. Boris a decis clar să aleagă și regiunea noastră", a declarat Priolo, citat de Reuters.

Inundații în Emilia-Romagna, Italia. Sursa foto: Profimedia Deschide galeria foto

„Suntem într-o urgență totală... evenimentul este foarte asemănător cu cel pe care l-am avut în luna mai de anul trecut”, a declarat primarul orașului Ravenna, Michele De Pascale. 

Locuitorii din orașul Faenza au criticat autorităţile din cauza pagubelor provocate de inundațiile ciclonului Boris. 

„E un  metru jumate de apă la mine, din nou, şi abia am terminat de renovat”, declară un locuitor anonim, citat de News.ro.

Președintele interimar al regiunii Irene Priolo cere Guvernului să deblocheze fonduri pentru crearea unor noi rezervoare care să permită îndiguirea fluviilor.

În 2023, două episoade de ploi torenţiale şi alunecări de teren au ucis 17 persoane şi au provocat daune în valoare de 8,5 miliarde de euro în Emilia-Romagna, potrivit autorităţilor regionale și au fost evacuate peste 45 de mii de cetățeni.

În Estonia au fost evaluate riscurile deconectării de la sistemul energetic al Rusiei. În cel mai pesimist scenariu, consumatorii ar putea rămâne fără electricitate timp de până la trei zile, potrivit prim-ministrului estonian Kristen Michal, citat de RBC-Ukraine.

Economie 2025-01-31 12:08:50

Atacatorul care a comis masacrul din El Paso, Texas, în 2019, a fost condamnat, vineri, și a primit 90 de pedepse consecutive cu închisoare pe viață. Patrick Crusius, de 24 de ani, adept al supremației albilor, a ucis 23 de oameni într-un supermarket popular în rândul populației hispanice.

Economie 2023-07-08 00:08:20

La apariția primelor simptome de boală, mulți pacienți nu fac diferența între o infecție virală și una bacteriană, iar din această confuzie rezultă adesea administrarea inutilă de antibiotice, chiar și fără un consult medical în prealabil. Specialiștii atrag atenția asupra momentului corect în care este indicat tratamentul cu antibiotice, dar și asupra riscurilor majore pe care le implică utilizarea acestor medicamente fără recomandarea unui specialist.

Economie 2025-05-10 07:00:17

Comandantul forțelor terestre ale Ucrainei, Oleksandr Sîrskîi, le-a transmis, într-un discurs, soldaților că scopul apărării orașului Bahmut, care este atacat de mai multe luni de trupele rusești, este să „epuizeze armata rusă şi să-i inducă pierderi uriaşe”.

Economie 2023-03-28 12:34:44

Treisprezece soldaţi cubanezi sunt daţi dispăruţi, după ce explozii puternice au zguduit un depozit de arme şi muniţii din provincia estică Holguin, transmite Reuters.

Economie 2025-01-08 08:11:43

Joe Biden a afirmat că preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, "nu a vrut să audă" avertismentele americane înainte ca Rusia să-i invadeze ţara.

Economie 2022-06-11 07:52:51

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale atrage atenţia că nu există niciun fel de teste rapide care să ofere determinări corecte cu privire la reziduurile de pesticide în legume şi fructe, iar prezentarea în spaţiul public a unor aşa-zise rezultate obţinute cu instrumente neomologate nu face altceva decât să inducă dezinformarea populaţiei, transmite Agerpres.

Economie 2024-07-20 20:25:02

În timp ce-și curăța terenul, un fermier norvegian a găsit o sabie vikingă veche de 1.000 de ani, extrem de rară, cu inscripții care ar putea aduce date noi și prețioase despre cultura nordică.

Economie 2024-06-05 15:39:57