• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-27 13:51:03
  • Sursa:
Ministeriala NATO, promovata intens in Capitala cu afise si materiale informative in autobuze si tramvaie Imagine

București găzduiește de marți, timp de două zile, Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre NATO, iar autoritățile s-au pregătit pe măsura evenimentului. Afișe cu logo-ul Reuniunii au fost postate în zonele centrale ale Capitalei, la fel și pe panourile electronice, iar în mijloacele de transport în comun rulează un material informativ despre rolul Alianţei Nord-Atlantice. Miniștrii de Externe sunt așteptați să sosească începând de luni, 28 noiembrie.

În contextul reuniunii NATO de la Bucureşti, Arcul de Triumf este iluminat, în aceste zile, în culoarea albastră, iar drapelele României şi al Alianţei Nord-Atlantice au fost arborate deja pe principalele artere ale Bucureştiului.

Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre NATO are loc la Bucureşti pe 29 şi 30 noiembrie.

Evenimentul va fi găzduit, în numele României, de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi reprezintă prima reuniune NATO de nivel înalt desfăşurată într-un stat de pe Flancul Estic, aflat în prima linie de apărare a Alianţei, de la declanşarea agresiunii brutale a Rusiei asupra Ucrainei, la 24 februarie 2022.

Promisiunea fostului președinte Donald Trump de a transforma SUA în „capitala cripto a planetei” și de a implementa politici favorabile industriei ar putea avea un nou beneficiar: propria sa familie, scrie POLITICO.

Economie 2024-09-02 13:54:26

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu Streza Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a binecuvântat marți noul sediu STS de la Sibiu.

Economie 2023-01-19 13:47:07

Un tricou al echipei masculine de baschet a Statelor Unite, purtat de starul Michael Jordan la Jocurile Olimpice din 1992 de la Barcelona, a fost vândut în cadrul unei licitații pentru suma de 3,03 milioane de dolari, informează Reuters, preluată de Agerpres.

Economie 2023-05-26 11:50:29

IPJ Brăila atrage atenţia şoferilor că oprirea voluntară pe Podul suspendat peste Dunăre se sancţionează cu amendă între 290 şi 435 de lei şi cu două puncte penalizare. Precizarea poliţiei vine după ce joi, chiar în ziua inaugurării, un conducător auto care dorea să facă poze a oprit mașina, care a fost tamponată din spate de un alt autoturism.

Economie 2023-07-07 18:12:22

Serviciul de asistenţă virtuală al Amazon, Alexa, va fi dotat cu inteligenţă artificială, a anunţat compania miercuri. Acesta este un semnal al intrării gigantului tech în cursa pentru AI generativă, transmite joi AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2023-09-21 16:50:52

Candidatul extremei drepte la alegerile prezidenţiale din Polonia, Slawomir Mentzen, în vârstă de 38 de ani, are 1,6 milioane de urmăritori pe TikTok, pe care mizează în alegeri, relatează AFP, preluată de Agerpres. Primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc în 18 mai.Mentzen, care până acum a fondat o firmă de contabilitate şi o micro-berărie, îi vizează acum pe tinerii sătui de polarizarea ţării guvernate alternativ, de două decenii, de liberali şi de naţionaliştii populişti.

Economie 2025-04-29 23:25:32

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, joi, că a fost încheiată achiziţia pentru reabilitarea a peste 210 kilometri de reţea de termoficare cu fonduri UE.

Economie 2022-10-06 12:13:33

Pentagonul ia în considerare o propunere venită din partea companiei americane Boeing de a furniza Ucrainei un tip de rachetă cu o rază de acțiune de 150 de kilometri, care să poate fi lansată de către sistemele Himars aflate deja în dotarea armatei ucrainene, informează Reuters.

Economie 2022-11-28 10:48:35