• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-29 15:15:01
  • Sursa:
Israelul spune ca vrea sa evite un razboi total prin represaliile impotriva Hezbollah. „Nu ar fi in interesul nostru” Imagine

Israelul doreşte să lovească Hezbollah, dar nu să antreneze Orientul Mijlociu într-un război total, au declarat luni doi oficiali israelieni, în timp ce Libanul se pregătea de represalii după atacul cu rachetă care a ucis 12 copii şi adolescenţi în Înălţimile Golan ocupate de Israel.

Alţi doi oficiali israelieni au declarat că Israelul se pregăteşte pentru posibilitatea unor lupte de câteva zile în urma atacului cu rachetă de sâmbătă asupra unui teren de sport dintr-un sat druz (comunitate arabă), potrivit Reuters, preluată de News.ro.

Toţi cei patru oficiali, între care un oficial superior din domeniul apărării şi o sursă diplomatică, au vorbit sub rezerva anonimatului şi nu au oferit informaţii suplimentare despre planurile de represalii ale Israelului, precizează Reuters.

„Estimarea este că răspunsul nu va duce la un război total”, a declarat sursa diplomatică. „Asta nu ar fi în interesul nostru în acest moment”, a precizat diplomatul.

Israelul şi Statele Unite au dat vina pe Hezbollah pentru atac, deşi mişcarea libaneză susţinută de Iran a negat orice responsabilitate.

Incidentul a sporit îngrijorarea că lunile de ostilităţi transfrontaliere dintre Israel şi gruparea militantă libaneză puternic înarmată s-ar putea transforma într-un război mai amplu şi mai distructiv.

Duminică târziu, cabinetul de securitate al Israelului i-a autorizat pe prim-ministrul Benjamin Netanyahu şi pe ministrul apărării Yoav Gallant să decidă „modul şi momentul” unui răspuns la atacul cu rachete.

Cel mai mare ziar din Israel, Yedioth Ahronoth, a citat oficiali neidentificaţi care au declarat că răspunsul ar fi „limitat, dar semnificativ”.

Opţiunile de ripostă variază de la un atac limitat, dar „fotogenic” asupra infrastructurii, inclusiv poduri, centrale electrice şi porturi, până la lovirea depozitelor de arme ale Hezbollah sau ţintirea comandanţilor Hezbollah la nivel înalt.

Provocate de războiul din Gaza, ostilităţile dintre Israel şi Hezbollah au fost cele mai grave de când au intrat în război în 2006.

Hezbollah, un aliat al grupării palestiniene Hamas, a declarat că prin campania sa de atacuri cu rachete şi drone asupra Israelului are drept scop sprijinirea palestinienilor şi a indicat că va înceta focul numai atunci când ofensiva Israelului din Gaza se va opri.

Conflictul de la frontiera israeliano-libaneză a forţat zeci de mii de persoane să îşi părăsească locuinţele de ambele părţi ale frontierei.

Secretarul de stat american Antony Blinken, într-o convorbire telefonică avută luni cu preşedintele israelian Isaac Herzog, a subliniat importanţa prevenirii escaladării conflictului, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller.

Ei au discutat despre eforturile de a ajunge la o soluţie diplomatică pentru a permite cetăţenilor de pe ambele părţi ale frontierei dintre Israel şi Liban să se întoarcă acasă, precum şi despre eforturile în curs de desfăşurare pentru a obţine o încetare a focului în Gaza şi eliberarea ostaticilor deţinuţi acolo.

Luni, un atac israelian cu dronă a ucis două persoane şi a rănit alte trei în sudul Libanului, a anunţat apărarea civilă libaneză. Acestea au fost primele victime în Liban de la incidentul de sâmbătă.

Un oficial din cadrul apărării civile libaneze a declarat pentru Reuters că printre răniţi se numără şi un bebeluş, fără a preciza dacă morţii erau combatanţi sau civili.

La rândul său, armata israeliană a declarat că apărarea sa aeriană a doborât luni o dronă care trecuse din Liban în zona Galileea de Vest.

Zborurile de pe aeroportul internaţional din Beirut au fost anulate sau amânate, companiile aeriene reacţionând la posibilitatea unui răspuns israelian.

Atât Israelul, cât şi Hezbollah s-au străduit să evite un război la scară largă de când au început să aibă schimburi de tiruri, în octombrie.

Hezbollah a negat că ar fi tras racheta care i-a ucis pe tinerii din satul de pe Înălţimile Golan. Într-o declaraţie difuzată sâmbătă, Hezbollah a afirmat că a tras o rachetă împotriva unei ţinte militare de pe Înălţimile Golan, o zonă de frontieră pe care Israelul a luat-o de la Siria după războiul de Şase Zile din 1967 şi pe care ulterior a anexat-o, printr-o mişcare care nu este recunoscută în general la nivel internaţional.

O şcoală evreiască din Toronto a fost vizată de focuri de armă sâmbătă, pentru a doua oară în acest an, potrivit poliţiei locale, pe fondul creşterii numărului de atacuri antisemite în Canada în urma războiului din Fâşia Gaza, relatează Times of Israel.

Economie 2024-10-13 07:01:31

Actriţa Demi Moore spune că SUA sunt „construite pe puritani, fanatici religioşi şi criminali” şi că „se vede la fel de mult în alegerile noastre de acum”, scrie The Guardian, preluat de News.ro.

Economie 2024-11-06 16:14:32

Femeia care se afla în stare gravă după ce, la începutul lunii aprilie, a suferit o intervenţie de endoscopie a murit, iar poliţiştii din Dolj fac cercetări pentru ucidere din culpă şi afirmă că există suspiciunea unui caz de malpraxis medical.

Economie 2024-05-07 12:33:49

Rusia susține că are „dovezi” că bărbații înarmați care au ucis peste 140 de persoane într-un atac asupra unei săli de concerte din Moscova săptămâna trecută au legături cu „naționaliștii ucraineni”, scrie SkyNews care citează presa de stat din Rusia.

Economie 2024-03-28 17:14:00

Consiliul de Administraţie al Romarm a decis revocarea din funcţie a directorului general al companiei, Gabriel Ţuţu, începând cu data de 14 martie 2023.

Economie 2023-03-09 15:24:22

Vor exista două albume Lady Gaga în următoarele luni. Cântăreața, care a anunțat că va lansa luna viitoare primul single de pe viitorul ei al șaptelea album de studio, tocmai a anunțat și „Harlequin”, un album de pe coloana sonoră a viitorului film „Joker :Folie et Deux”, în care joacă alături de Joaquin Phoenix, informează Variety.

Economie 2024-09-24 21:26:40

Președintele Klaus Iohannis a mulțumit partenerilor României după ce primul grup de ostatici, care include și o româncă și o persoană de origine română, au fost eliberați în urma acordului între Israel și Hamas cu privire la Gaza.

Economie 2025-01-19 18:11:16

Letonia nu va mai permite autoturismelor înmatriculate în Belarus să intre pe teritoriul său din Belarus sau Rusia, a anunţat luni o agenţie guvernamentală, relatează Reuters.

Economie 2024-07-15 17:07:20