Ploile neîncetate din ultimele săptămâni au provocat un fenomen ciudat în Parcul Naţional New Forest din sudul Angliei. Saturat din cauza precipitaţiilor abundente, la nici jumătate de metru sub pământ, au început să se formeze adevărate pungi de apă.
Inundaţiile au provocat ravagii în zone unde oamenii sunt obişnuiţi cu ploile abundente.
Guvernul a promis noi ajutoare: 10 milioane de lire sterline vor fi alocate pentru micii întreprinzători care au de suferit de pe urma inundaţiilor. Politicienii din opoziţie au criticat executivul pentru felul în care a gestionat până acum criza şi au avertizat că inundaţiile reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale. „Încălzirea globală va avea ca efect mai multe inundaţii şi mai multe furtuni. De aceea trebuie să tratăm acest fenomen ca pe orice altă problemă de siguranţă naţională”, a apreciat Ed Miliband, lider al opoziţiei.
Guvernul a mobilizat 5000 de militari în zonele calamitate. În următoarele săptămâni, soldaţii vor evalua pagubele produse de viituri şi starea sistemelor de apărare împotriva inundaţiilor.
