• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-07 14:45:14
  • Sursa:
Iohannis: E important sa evocam nedreptatile pe care romii au fost obligati sa le indure de-a lungul secolelor Imagine

Președintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, cu ocazia „Zilei Internaţionale a Romilor” şi a „Sărbătorii etniei romilor din România”, că „sărbătoarea etniei romilor din România este o bună oportunitate de a promova reușitele și contribuțiile valoroase aduse societății de către cetățenii romi, bogata lor tradiţie, obiceiurile acestora și expresiile identităţii şi creativităţii lor, care reprezintă surse importante ale diversităţii noastre culturale”. 

Mesajul a fost prezentat de către Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial - Departamentul Cultură, Culte și Minorități Naționale în cadrul evenimentului organizat la Academia Română. 

„Cu prilejul Zilei Internaționale a Romilor şi a Sărbătorii etniei romilor din România, transmit felicitări şi urări de bine tuturor cetăţenilor români de etnie romă. Această zi marchează, la nivelul întregii societăţi, respectul faţă de romi şi preţuirea de care se bucură cultura şi patrimoniul acestora, precum şi viabilitatea dialogului instituţional şi social prin care această etnie contribuie la bunăstarea comună. 

Sărbătoarea etniei romilor din România este o bună oportunitate de a promova reușitele și contribuțiile valoroase aduse societății de către cetățenii romi, bogata lor tradiţie, obiceiurile acestora și expresiile identităţii şi creativităţii lor, care reprezintă surse importante ale diversităţii noastre culturale. 

În acelaşi timp, este important să evocăm nedreptățile pe care romii au fost obligați să le îndure de-a lungul secolelor, culminând cu atrocitățile Holocaustului. Suntem responsabili să menținem vie memoria victimelor și să condamnăm ferm politicile discriminatorii și crimele comise împotriva romilor, precum și pe autorii acestora. 

Dubla semnificație a acestei zile îmi oferă prilejul să reiterez, în numele statului român, angajamentul de a combate prompt intoleranța, discriminarea, rasismul şi xenofobia. Având în vedere că în  prezent, pe fondul crizelor multiple, continuă să se propage discursul instigator la ură, atitudini și fapte care aduc atingere demnității umane, drepturilor şi libertăților constituționale, trebuie să ne opunem acestor derapaje și să depunem eforturi susținute pentru a le elimina. 

Avem responsabilitatea, români şi minorități naționale deopotrivă, de a construi o societate prosperă şi incluzivă, în care toți cetățenii sunt acceptați și beneficiază de oportunități egale, indiferent de etnie sau mediul din care provin.  În acest sens, educației îi revine un rol fundamental. Este deosebit de important ca autoritățile centrale și locale să sporească eforturile pentru a crește gradul de incluziune a copiilor și tinerilor romi în școli și universități, precum și pentru sprijinirea acestora pe întregul parcurs educațional. Structurile asociative ale romilor pot contribui semnificativ la atingerea acestor obiective. 

Sărbătoarea etniei romilor din România este o zi care ne aduce împreună o dată pe an, însă este esențial să rămânem motivați și să acționăm pentru emanciparea economică, socială și culturală a romilor pe tot parcursul anului. 

În pragul marilor sărbători creştine, îmi exprim speranța că Ziua etniei dumneavoastră va reprezenta pentru comunităţile de romi din România un prilej de bucurie şi de celebrare a importantelor valori comunitare care vă caracterizează. 

Această zi ne oferă tuturor un bun prilej de întărire a solidarităţii internaţionale în jurul valorilor păcii şi al protejării drepturilor fundamentale ale omului!”, arată un comunicat emis de Administrația Prezidențială.

Cadavrul unui bărbat a fost găsit, vineri, într-un canal betonat din municipiul Piteşti. Poliţiştii fac cercetări pentru a afla cum a murit bărbatul.

Economie 2023-03-24 22:15:02

Liderii de filiale PNL vor fi obligaţi să candideze fie la şefia Consiliului Judeţean, fie la primăria municipiului reşedinţă de judeţ, conform unei decizii luate de Biroul Politic al PNL, informează News.ro.

Economie 2024-02-04 15:13:43

Cele mai importante evenimente petrecute în 30 iulie:

Economie 2023-07-30 19:34:49

Poliţiştii din Câmpina au deschis o anchetă, după ce au fost sesizaţi că un bărbat de 59 de ani, care era internat într-un centru de îngrijire, a murit la scurt timp după ce a fost transportat la un spital. Fiul victimei a reclamat că nu a fost îngrijit corespunzător.

Economie 2024-06-04 23:22:03

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, joi, cu ocazia celei de-a XXX-a ediții a Galei Topul Național al Firmelor, organizate de Camera de Comerț și Industrie a României, că „performanțele economice se bazează, în mod decisiv, pe contribuția unei absorbții ridicate a fondurilor europene, iar cele mai multe apeluri de proiecte au fost programate în perioada anilor 2023-2024”. De asemenea, șeful statului a mai adăugat că „ne confruntăm cu unele întârzieri în utilizarea acestor fonduri”, pentru că „implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență întâmpină anumite dificultăți, iar programele operaționale au și ele întârzieri”.

Economie 2023-11-02 21:07:17

Numărul de declaraţii de faliment în rândul afacerilor din UE a crescut substanţial în trimestrul doi din 2023, cu 8,4% faţă de precedentele trei luni, şi a ajuns la cel mai ridicat nivel de când se colectează aceste date - 2015 - arată datele publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Economie 2023-08-17 14:11:41

India protestează vehement din cauza unei hărți publicate luni de Ministerul Resurselor Naturale din China, care revendică un teritoriu al său, care a mai fost motivul unor tensiuni între cele două state, transmite BBC.

Economie 2023-08-30 10:54:19

Sardinia, insula italiană din Marea Mediterană, este prima care a fost definită drept „Blue Zone” - o regiune unde oamenii trăiesc mai mult și mai sănătos decât în restul lumii.

Economie 2024-11-08 12:57:23