• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-21 11:40:28
  • Sursa:
Ciuca: Ne-am asumat sa venim cu proiectul de buget in octombrie. Vom identifica resurse pentru marirea pensiilor si salariilor Imagine

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat miercuri că Ministerul Finanţelor urmează să prezinte până pe 20 octombrie proiectul de buget pentru anul viitor, astfel încât acesta să poată fi supus dezbaterii parlamentare în luna noiembrie.

"Ministerul Finanţelor, în deplină coordonare cu ordonatorii principali de credite, vor veni în primă lectură cu bugetul, nu mai târziu de 20 octombrie, astfel încât la nivelul Guvernului să fie adoptat nu mai târziu de 27 octombrie, iar în luna noiembrie bugetul să intre la analiză şi vot în Parlament", a spus Ciucă, în debutul şedinţei de guvern.

El a menţionat că acest proiect va permite continuarea investiţiilor, implementarea programelor din PNRR, gestionarea deficitului bugetar şi a inflaţiei, dar şi creşteri de salarii şi pensii.

"Am discutat şi ne-am asumat să venim cu proiectul de buget în luna octombrie, proiect de buget prin care vom asigura continuitatea programelor de investiţii. De asemenea, vom asigura implementarea programelor din PNRR. Ne vom asigura de asemenea că vom fi în măsură să gestionăm deficitul bugetar şi inflaţia. Concomitent cu identificarea resurselor bugetare pentru mărirea salariilor şi a pensiilor începând cu anul viitor. Totodată, asigurând măsurile necesare pentru protejarea populaţiei vulnerabile", a mai spus el. 

Întrebat cum vede posibila sau probabila majorare a salariilor și pensiilor, președintele Klaus Iohannis a declarat marți că "este corect, este rezonabil și este așteptat" ca acestea să crească.

Iohannis consideră că "nu oamenii simpli trebuie să plătească pentru aceste crize și Guvernul trebuie și va identifica soluții".  "Atâta vreme cât nu avem o previziune a bugetului pentru anul viitor, orice ar spune unul sau altul este o speculație. Însă pot să vă spun un lucru pe care eu personal l-am transmis liderilor coaliției. Având în vedere că suntem în criză energetică, avem foarte multe probleme în economie, avem și o creștere economică, avem totuși o inflație destul de mare, este corect, este rezonabil și este așteptat să crească și salariile și pensiile. În condițiile în care inflația a ajuns, acum recent au fost date publicității datele, peste 15%, nu mi se pare rezonabil să fie refuzată discuția pe creșterea salariilor și pensiilor", a spus Klaus Iohannis.

Patru persoane au fost rănite sâmbătă, una dintre ele grav, în urma unui accident pe DN 13, între Brașov și Sighișoara, în localitatea Rupea,  produs de o șoferiță care conducea o mașină cu volan pe dreapta. A fost solicitată intervenția unui elicopter SMURD.

Economie 2022-08-06 09:30:05

Familia a primit o frumoasă mașină nouă drept compensație pentru moartea fiului lor, care a luptat ca soldat în Ucraina. Un astfel de reportaj, considerat propagandă, a fost difuzat de către televiziunea rusă de stat Rusia 1. Acesta arată o familie într-o nouă mașină Lada care merg la cimitirul unde fiul lor este îngropat.

Economie 2022-07-19 10:51:33

Partidul AUR atacă grav Ucraina, într-un comunicat, susținând că este „un stat obișnuit să calce în picioare drepturile și libertățile minorităților. Formațiunea condusă de George Smion a declarat în comunicatul remis presei miercuri că „România nu primește lecții și nici indicații din partea Ambasadei Ucrainei la București”, după ce aceasta a cerut anchetarea celor care au participat la parada din Bacău la care au participat români costumați în ruși, afișând litera Z.

Economie 2023-01-04 19:49:21

USAID a contribuit la finanţarea presei independente în Europa de Est, iar acum multe instituţii de presă sunt afectate de acţiunile lui Donald Trump împotriva agenţiei. Ungaria, Bosnia, Georgia se numără printre ţările cele mai afectate. Pierderea fondurilor afectează capacitatea mass-media din aceste ţări de a trage la răspundere puterea tentată de tendinţe autoritariste sau de corupţie, relatează Reuters, preluată de News.ro.

Economie 2025-02-14 09:22:13

Departamentul Apărării a ajuns la un acord istoric cu peste 30.000 de veterani LGBTQ+ care au fost eliberați din serviciul militar în temeiul controversatei politici „nu întreba, nu spune” (DADT), care le-a permis membrilor comunității să-și servească țara doar dacă își ascund sexualitatea, informează The Guardian.

Economie 2025-01-06 23:46:13

Avionul de tip A340 aparţinând companiei românești Legend Airlines, imobilizat la sol de trei zile pe aeroportul din Vatry, poate să plece, anunţă duminică prefectura, potrivit The Huffington Post. Autoritățile franceze au suspectat că aeronava ar fi fost folosită pentru trafic de persoane.

Economie 2023-12-25 11:04:51

Secretarul american de stat, Antony Blinken, a discutat la telefon, vineri, cu ministrul chinez de externe, Wang Yi, pentru a-l informa pe oficialul chinez că își amână vizita în China, ca urmare a incidentului legat de presupusul balon de spionaj care a încălcat spațiul aerian al SUA, în această săptămână. Înaltul oficial american a calificat incidentul drept un „act iresponsabil” al guvernului de la Beijing.

Economie 2023-02-03 23:55:20

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că va decide pe cine va susţine în alegerile prezidenţiale după ce va discuta cu candidaţii şi cu partidele pe care aceştia le reprezintă, urmând să le prezinte o listă de 20 de puncte despre diverse proiecte.

Economie 2024-09-01 23:50:20