• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-06 12:29:46
  • Sursa:
Iohannis, cu doua zile inainte de decizia privind Schengen: Nu ne vom opri din discutat si negociat pana in ultimul moment Imagine

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, cu două zile înainte de decizia privind aderarea României la Spațiul Schengen, că discuțiile și negocierile vor continua până în ultimul moment.

"Încă se discută, se negociază. Joi, această chestiune se va afla pe masa Consiliului în format JAI ai miniștrilor de Interne și Justiție.

Acolo sigur că se va discuta in extenso această chestiune.

Până atunci încă e nevoie de negocieri, încă se discută pe textul acestei decizii.

Suntem angajați să stăm hotărâți până în ultimul moment și să aducem decizia unde o dorim noi. Nu ne vom opri din discutat și negociat până în ultimul moment.

În condițiile în care deciziile referitoare la România și Bulgaria nu sunt tocmai identice, nici rezultatele nu pot fi tocmai identice. Nu înseamnă că nu se poate găsi o formulă de decizie convenabilă pentru ambele părți.

O decuplare e o chestiune care s-a mai discutat. Speranța e să avem o decizie pozitivă, să nu fie nevoie să discutăm despre aceste chestiuni", a declarat Klaus Iohannis.

Guvernul de la București face un ultim efort pentru a-i convinge pe oficialii austrieci să susțină aderarea României la Schengen, care se va decide la Bruxelles, în această săptămână, între 7 și 9 decembrie. Ministrul de Interne, Lucian Bode, a plecat, luni dimineață, într-o nouă vizită la Viena, unde se întâlnește cu ministrul de Interne al Austriei, Gerhart Karner, cel care a făcut în ultimele săptămâni mai multe declarații împotriva acceptării României în Spațiul Schengen. 

Comisia Europeană se așteaptă ca joi, pe 8 decembrie, toți cei 27 de membri ai Spațiului Schengen să spună "da" aderărării la zona liberă a României, Bulgariei și Croației. Îndeplinesc ''în totalitate toate cerinţele'' a spus luni comisarului european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, iar vicepreşedintele pentru promovarea modului de viaţă european Margaritis Schinas a spus că este greșită ideea că extinderea presupune mai puţine controale, acesta fiind argumentul statelor care s-au opus aderării celor trei țări la Schengen. 

Croația ar trebui primită în Schengen, dar România și Bulgaria nu încă, a declarat sâmbătă, ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner. Austria a rămas singura țară care se opune în acest moment admiterii României în spațiul comun european, după ce Olanda și Suedia au renunțat la obiecții.   

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va participa la ceremonia în care președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan va depune jurământul.

Economie 2023-06-03 13:32:03

Senatorul PSD Daniel Zamfir a anunțat, la Digi24, că miercuri va organiza o conferință de presă în care va prezenta documente surprinzătoare cu privire la cheltuielile lui Nicușor Dan în campania electorală. Social-democratul spune că donațiile acestuia sunt anonimizate, și este convins că firmele și persoanele care au donat pentru acesta vor beneficia ulterior de avantaje și „de contracte cu Primăria Capitalei”. La rândul său, Nicușor Dan afirmă că „tupeul PSD este o ofensă adusă celor 9.000 de oameni care au donat din economiile lor” și spune că este curios să afle „câţi bani publici au fost deja cheltuiţi pentru pre-campania lui Antonescu”.

Economie 2025-04-01 18:23:48

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că a avut permanent discuții cu sindicatele din sănătate și că mai mult de jumătate din revendicările lor „cu siguranţă se realizează în perioada imediat următoare”. Ministrul speră să nu se ajungă la grevă generală în sănătate.

Economie 2023-06-08 16:03:39

Armamentul şi vehiculele militare britanice ar putea fi fabricate sub licenţă în Ucraina, diminuând dependenţa Kievului de furnizările de arme din partea aliaţilor occidentali, a relatat duminică ziarul The Telegraph, preluat de Reuters.

Economie 2023-02-12 15:57:13

Liderii Coaliției de guvernare, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, anunță că vor renunța la reducerea plafonului pentru plățile cash, după o ședință în care au analizat propunerea ANAF adoptată deja, și care ar fi trebuit să intre în vigoare pe 11 noiembrie. „Datoria mea este să intervin atunci când lucrurile o iau într-o direcție greșită”, a anunțat prim-ministrul Marcel Ciolacu. Acesta precizează că vor fi, însă, două excepții: plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi.

Economie 2023-11-07 16:46:32

UPDATE. Guvernul a aprobat joi proiectul de ordonanţă de urgenţă care vizează o serie de majorări salariale pentru angajaţii din învăţământ.

Economie 2023-12-28 18:58:30

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a sosit luni într-o vizită surpriză la Kiev, pentru a exprima sprijinul „atât acum, cât şi în viitor” al SUA pentru Ucraina în faţa invaziei ruse.

Economie 2023-11-20 11:36:54

Fundația Israel Heritage Foundation i-a retras lui George Simion invitația la un dineu care va avea loc în SUA, în 18 septembrie, la care invitatul de onoare va fi Mike Pompeo, fostul secretar de Stat al lui Donald Trump. 

Economie 2022-09-13 17:19:29