Are o carieră de peste cinci decenii, a câștigat toate premiile importante din industria de film și teatru, printre care un Oscar în 1997. Actorul Geoffrey Rush, cunoscut pentru roluri memorabile, precum cel din „Discursul Regelui”, „Shakespeare Îndrăgostit” sau cel al Căpitanului Barbossa din „Pirații din Caraibe”, se află zilele acestea în România. Artistul primește Premiul pentru Întreaga Carieră în cadrul Festivalului de film Transilvania. Într-un interviu în exclusivitate, acordat colegei noastre Oana Zamfir, Geoffrey Rush a vorbit despre succes, despre România, dar și despre cum a refuzat inițial rolul din „Pirații din Caraibe”, dar și despre cum a fost confundat cu Regele Charles.

- Ați câștigat Oscarul la vârsta de 45 de ani. Trăim vremuri în care nimeni nu are răbdare. Generețiile tinere vor să aibă totul aici și acum. Care este sfatul dumneavoastră pentru oamenii care vor să obțină succesul repede?

-Mai încet. Nu, cred că țin foarte mult la ideea de a-ți acorda timp, pentru că, în calitate de actor, tu ești instrumentul și asta e tot, asta e tot ce ai. Violonceliștii îți arată că au instrumentul și își petrec zeci de ani perfecționându-și relația cu el. Deseori, tinerii actori nu au oportunitatea să facă acest lucru. Când mi-am început cariera, am fost norocos să primesc un contract pe trei ani cu o companie de teatru. Am creat o piesă. Repetam în timpul zilei, iar noaptea jucam pe scenă repertoriul, timp de trei ani. Așa ai șansa de a te autotesta. Cineva m-a întrebat la un moment dat despre acest premiu pentru realizări în carieră, dar nu m-am gândit niciodată la anumite realizări. Pur și simplu, m-am gândit că trebuie să mă implic și să fac ceva. Am urmărit piese de teatru de la vârsta de cinci ani și era un drog interesant, mai ales pentru că mama mea era o mamă singură. Prin urmare, bunicile mele aveau grijă de mine după școală și mă duceau la teatru sau la film. Era parte din felul lor de a mă crește, care era asociat cu mersul la cinema sau la teatru. Pur și simplu, iubeam acel sentiment. Iar, după ce mi-am început activitatea, îmi plăcea foarte mult să lucrez în echipă.

- Ați câștigat Oscarul, ați câștigat Globuri de Aur, ați câștigat premii Bafta și premii Emmy. Ați venit aici, în Cluj, pentru premiul pentru realizări în carieră. Ce și-ar putea dori mai mult un actor? Sunteți faimos în toată lumea.

- Ei bine, dacă pentru următorul premiu ar semăna cu vizita în Cluj, atunci ar fi o recompensă în sine, pentru că am venit din Australia în România. A fost amuzant. M-au întrebat dacă vreau să vin și am spus că da, nu am fost niciodată acolo. Nu am fost niciodată atât de departe în estul Europei. Cunosc Cehia foarte bine. Am lucrat în Ungaria. Apoi am verificat zborurile. Era un zbor de 38 de ore. Nimeni nu zboară din Melbourne direct spre Cluj. Înțelegeți ce spun, fără escală. 38 de ore? Am zis nu, dar Turkish Airlines au avut servicii foarte bune. Cred că lucrează pentru festival. Tot ce știam despre România era legat de Eugen Ionescu, pentru că am avut un mare succes cu una dintre piesele sale și m-a dus pe Broadway, în arena comercială, pentru prima dată. Eram mereu într-un mediu de teatru subsidiar. Sunt un mare admirator al dirijorului Sergiu Celibidache, pentru că îl ador pe Bruckner (n.r. compozitor și organist austriac). Iubesc orchestra cu spectacolele ei, care durează ore lungi și lente. Și cam asta e tot ce știam despre România. Așadar, a fost minunat. Când am aterizat a fost extraordinar, pentru că am verificat vremea și era fericit că va fi vară, deoarece Melbourne este rece și umed în acest moment. Avionul a coborât prin nori foarte, foarte denși. Eram la 20 de metri de pistă și, deodată, totul era verde. Nu am mai văzut niciodată acel verde și mă uitam după urși și lupi de la geamul meu.

- Ce a însemnat rolul Căpitanului Barbossa (n.r. din filmele „Pirații din Caraibe”) pentru cariera dumneavoastră?

- Privind în urmă la unele roluri, știi că au fost puncte de cotitură. Inițial, urma să refuz rolul.

- Într-adevăr?

- Da, pentru că urma să joc în „ Așteptându-l pe Godot” împreună cu regizorul meu, alături de care am lucrat în 20 de piese. Ne-am uitat la piese de Gogol, Beaumarchais și Ionescu. I-am spus hai să facem ceva din Beckett sau orice altă piesă mare și absurdă. E filozofică, e amuzantă, e existențială. E foarte dramatică. Așadar, eram dedicat acestui lucru, dar apoi am primit un telefon de la agentul meu, care mi-a spus că Jerry Bruckheimer îmi oferă un rol în „Pirații din Caraibe”. În acea noaptea, m-am așezat și am scris o scrisoare de o pagină în care le spuneam de ce, din păcate, voi refuza rolul. Asta pentru că eram loial acelei faze de dezvoltare în care urma să lucrez din nou cu acel regizor. Iar el mi-a spus nu, nu, nu. Ascultă. Acesta e sunetul pe care îl fac eu în timp ce îți rup scrisoarea. A spus nu. Vei face asta pentru că îți va oferi o oportunitate. Era un nivel de cinematografie bazat mai mult pe studiou, nu independent. Mi-a spus că acest lucru îmi va oferi mai multe orizonturi deschise. Însă, mai important de atât este faptul că am citit scenariul și m-am gândit că este minunat. Și asta pentru că este un rol de fantezie. Trebuie să-ți spui că vei găsi și îți vei crea propriul pirat unic. Apoi, mi-au spus că nu voi avea un papagal, ci o maimuță. Și am fost o echipă bună, deoarece am continuat să facem filme timp de 13-14 ani. Și îmi tot schimbau rolul. Am murit, apoi am înviat, iar după aceea am ajuns să lucrez pentru un rege și, în mintea mea, eram mai puternic decât regele. Voiam ca machiajul și perucile să reflecte vanitatea. Pentru mine, a fost un rol aventuros, dar și amuzant.

- Ați vrea să vă întoarceți în România, poate pentru a face un film, de ce nu?

- M-aș întoarce aici, cu siguranță. Nu simt că îmi este ceva necunoscut. Ne-au spus că ar trebui să mergem la Festivalul Internațional din Transilvania.

- Regele Charles a venit aici, că tot a venit vorba despre discursul Regelui.

- Da, așa este. Noaptea trecută, o tânără din afara petrecerii sau de la evenimentul de la Școala de Artă, din acea grădină frumoasă, o tânără de 16 ani cu prietena ei au venit la mine și mi-au spus „Sunteți Regele Angliei!”. Iar eu le-am zis mulțumesc, dar nu sunt. Știu că semăn foarte mult cu el. Le-am întrebat dacă erau acolo pentru eveniment, iar una dintre ele mi-a spus că erau doar în trecere și că prietena ei m-a văzut și a spus „Cred că acela e Regele Angliei”.

- Extraordinar! Este extraordinar!

- Viața este o aventură.

- Geoffrey Rush, mulțumesc foarte mult, mulțumesc pentru că existați și mulțumesc pentru filmele dumneavoastră. Sunt o mare admiratoare.

- Mulțumesc și eu, Oana.