• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-09 09:29:25
  • Sursa:
Un lider al talibanilor pakistanezi a fost ucis intr-un atac cu dispozitiv exploziv improvizat (CNN) Imagine

Un lider al talibanilor pakistanezi a fost ucis duminică seară într-un atac țintit cu un dispozitiv exploziv improvizat, potrivit unor surse citate de CNN.

Talibanii pakistanezi, cunoscuţi sub numele de Tehreek-e-Taliban (TTP), formează o organizaţie care operează atât în Afganistan, cât şi în Pakistan.

Surse din cadrul TTP au declarat pentru CNN că Abdul Wali, lider fondator al organizației, cunoscut şi sub numele de Omar Khalid Khorasani, a fost ucis împreună cu alţi doi şefi TTP într-un atac cu dispozitiv exploziv improvizat. Decesele au avut loc în provincia afgană Paktika, care se învecinează cu Pakistanul.

CNN a contactat Ministerul de Interne din Pakistan pentru o confirmare a morții lui Wali, dar nu a primit un răspuns. Potrivit Departamentului de Stat al SUA, Wali a fost liderul unei facţiuni militante afiliate TTP, cunoscută sub numele de Jamaat ul-Ahrar (JuA). Sub conducerea lui Wali, JuA a fost una dintre reţelele cele mai active din punct de vedere operaţional în provincia Punjab şi a revendicat responsabilitatea pentru mai multe atacuri pe teritoriul Pakistanului, potrivit Departamentului de Stat al SUA.

JuA a revendicat responsabilitatea pentru unele dintre cele mai mari atacuri teroriste din Pakistan, inclusiv pentru explozia din Duminica Paştelui din 2016, în care 74 de persoane au fost ucise şi alte 362 au fost rănite, într-un parc din Lahore.

Trei tronsoane de drumuri naţionale au fost închise, sâmbătă seara, din cauza ninsorilor și a vântului puternic, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, potrivit Agerpres.

Economie 2023-02-04 21:55:47

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, într-un mesaj video, despre moţiunea de cenzură anunţată de preşedinta USR, Elena Lasconi, că este un exerciţiu neserios, el precizând că Elena Lasconi ar trebui să ştie că actuala configuraţie parlamentară nu permite un guvern de dreapta aşa cum şi-ar dori. Ciucă i-a invitat pe Lasconi şi USR la sediul PNL, pentru a discuta despre viitorul ţării. Ulterior, șefa USR a răspuns pe Facebook și a respins invitația, declarând că „nu prea e clar ce invitație adresează” liderul liberal.

Economie 2024-10-08 20:44:44

Fotografi din întreaga lume au surprins imagini spectaculoase cu „stelele căzătoare”, așa cum sunt cunoscute Perseidele. Fenomenul este la punctul maxim în noaptea de 12-13 august. Clipuri video cu ploaia de stele surprinsă în România au apărut și pe rețelele sociale.

Economie 2024-08-12 22:49:28

Trei indivizi au intrat în locuinţa ministrului apărării din Chile, Maya Fernandez, cu scopul de a o jefui. Ministrul, care este nepoata fostului preşedinte Salvador Allende şi a senatoarei Isabel Allende, nu era acasă în momentul jafului, dar hoții, dintre care doi înarmaţi, i-au ameninţat familia, care se afla în casă, relatează agenția EFE, preluată de Agerpres.

Economie 2022-05-14 23:04:49

Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis a publicat documentul integral prin care s-a decis suspendarea Simonei Halep timp de patru ani. În raport apare și numele persoanei care i-a administrat sportivei din România suplimentul care conținea substanța Roxadustat.

Economie 2023-09-14 17:51:26

O femeie agentă a serviciilor secrete ruse a reuşit să se infiltreze în baza NATO de la Napoli, unde a spionat ani la rând, scriu în ediţiile de vineri mai multe publicaţii preluate de agenţia EFE, printre care La Repubblica şi Der Spiegel, în urma unei investigaţii jurnalistice care a durat aproape un an.

Economie 2022-08-26 21:42:17

Un șofer român a fost prins de poliția de frontieră germană conducând o autoutilitară plină de bunuri furate, însă a fost lăsat să plece, informează HNA.

Economie 2023-10-23 12:52:59

Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, aflat la final de mandat, a criticat într-un interviu publicat joi de Financial Times anularea alegerilor prezidenţiale din România, spunând că acest lucru „nu îndeplineşte standardele democratice europene”. El este îngrijorat că la fel s-ar putea întâmpla şi în Polonia, unde tot Curtea Constituţională trebuie să valideze rezultatul alegerilor. Polonia organizează alegeri prezidențiale în luna mai.

Economie 2025-03-14 10:05:41