Pompierii din Turcia continuă lupta cu incendiile de vegetație, care afectează mai multe provincii, inclusiv Kocaeli și Canakkale, din nord-vest, alimentate fiind de vântul violent, dar și de temperaturile caniculare. Sute de pompieri, cu zeci de autospeciale, intervin pentru stingerea flăcărilor, anunță Hurriyet Daily.
În districtul Gebze, din nordul provinciei Kocaeli, un incendiu de pădure care a izbucnit între Balcik și Cumakoy, este acum sub control după o luptă de șapte ore, la care au participat echipe aeriene și terestre. Incendiul a lăsat în urma sa pagube importante, anunță autoritățile turce.
Între timp, un incendiu care a izbucnit într-o zonă agricolă din districtul Sarkoy al provinciei Tekirdag, din nord-vestul țării, s-a extins rapid la pădurile din jur, alimentat de vânturile puternice. Au fost mobilizate aproape 350 de pompieri, cu 60 de autospeciale.
În ciuda eforturilor depuse, flăcările din cartierul Istiklal au ajuns în cartierele Kizilcaterzi, Șenkoy și Kocaali, provocând evacuări. O casă și un hambar au ars, iar patru persoane au fost spitalizate din cauza expunerii la fum. Forțele de urgență, inclusiv jandarmeria și poliția antirevoltă, au luat parte atât la operațiunile de stingere a incendiilor, cât și la cele de evacuare.
În plus, un incendiu de miriște în districtul Marmaraereglisi din Tekirdag a distrus aproximativ 800 de hectare de teren agricol. Incendiul a fost lichidat rapid în apropierea orașului antic Perinthos.
În districtul Ayvacik din Canakkale, potrivit guvernatorului Omer Toraman, 240 de persoane au fost evacuate temporar din trei sate. Sprijinul aerian și terestru - cuprinzând patru avioane, șase elicoptere, 42 de camioane și 300 de persoane - rămâne activ în regiune.
În altă parte, în vestul provinciei Saruhanli din Manisa, incendiile din cartierele Apak și Seyitoba au determinat intervenții la scară largă, implicând cinci avioane, 13 elicoptere și 38 de camioane de pompieri.
